A fi călugăriță nu este ușor! Presupune multă disciplină, empatie, dedicare și răbdare. În unele cazuri, însă, presupune și o bună cunoaștere, sub limitele cele sfinte, a tehnicilor de cultivare a marijuanei. Dar acesta este un detaliu despre care nu se învață în taberele religioase. Evident, nu toate călugărițele cresc marijuana. De fapt, mai niciunele nu au un astfel de hobby. Însă măicuțele din imaginile de mai jos nu sunt niște măicuțe obișnuite.

The Sisters of the Valley este numele dat proiectului fotografic, demarat de către Shaughn Crawford și John DuBois. Acest proiect le are în prim plan pe cele două femei din Merced, California, SUA, care se consideră a fi călugărițe, însă nu după preceptele religioase tradiționale. Acestea cultivă marijuana și ulterior o transformă într-un remediu naturist pe care îl vând online.

Produsele lor, care sunt organice, tratează o serie de afecțiuni, printre care și durerile de spate, migrenele și chiar mahmureala. Înainte de a le vinde, acestea spun o rugăciune pentru fiecare borcan în parte în care se regăsește produsul miraculos.

Deși dețin licența care le autorizează să producă și să vândă marijuana medicinală, întregul lor demers este supus riscului, în condițiile în care municipalitățile din California au în vedere să interzică prin lege cultivarea acestei plante, fapt ce ar scoate din limitele legale afacerea lor. Însă, măicuțele au de gând să se lupte cu autoritățile pentru a împiedica această modificare legislativă.

maicute

Citește și: Locuri pustii de o frumusețe aparte


maicute1
maicute2
maicute3
maicute4

Citește și: Frumusețea nealterată a României surprinsă în fotografii


maicute5
maicute6
maicute7
maicute8
maicute9
maicute10
maicute11
maicute12

Citește și: Dovada incontestabilă că pisicile chiar îşi iubesc stăpânii


maicute13
maicute14
maicute15
maicute16

maicute17Sursa: boredpanda.com/Sisters of the Valley