Descoperit întâmplător în anul 2000, în deşertul Gobi, de către un turist care inițial s-a așezat pe neobișnuita piatră pentru a se odihni, meteoritul Fukang este unul dintre cele mai frumoase și misterioase obiecte provenite din spațiu.

De atunci și până în prezent, roca spațială – care inițial cântărea 1.003 kilograme când a fost descoperită – a fost împărțită în zeci de bucățele mici. În interiorul pietrei există cristale aurite translucide, ale unor minerale numite olivine, așezate ca într-un fagure de miere, acestea strălucind precum Soarele. În plus, roca este alcătuită dintr-un aliaj de fier și nichel, iar mineralele olivine îi dau forma unui mozaic.

Meteoritul Fukang este atât de valoros încât bucăţi mici din el se vând și cu aproximativ 30 de euro pe gram.

Cea mai mare bucată din meteorit cântăreşte aproape 420 de kilograme şi aparţine unui colecţionar anonim. În 2008, se aştepta ca acesta să fie vândut la preţul de 1,5 milioane de euro în cadrul unei licitaţii din New York, însă roca a rămas nevândută.

Laboratorul Southwest din Arizona, care a achizitionat o bucată de 31 de kilograme, susține că obiectul reprezintă „una dintre cele mai importante descoperiri din secolul XXI”.

De asemenea, oamenii de ştiinţă consideră că astfel de meteoriţi provin încă din perioada formării sistemului solar, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, de aceea au rămas intacte foarte puţine exemplare.


Citește și: 27 de ciudățenii pe care oamenii le-au găsit în curte


amusingplanet.com