Nici un admirator al Franţei nu va omite să viziteze Turnul Eiffel sau castelele de pe Valea Loarei. Deşi unele poteci turistice sunt arhicunoscute din motive lesne de înţeles, în Franţa există o mulţime de lucruri uimitoare pe care turiştii nu se înghesuie să le admire.

Atunci când ne gândim la Franța ne vin în minte mâncărurile rafinate, castelele renascentiste și peisajele de vis cunoscute în toată lumea. În fiecare an, peste 80 de milioane de turişti vizitează această frumoasă țară, care este de aproape două decenii cea mai populară destinaţie turistică din lume. Însă, mulți dintre acești vizitatori nu știu că în Franța sunt nenumărate locuri de poveste, pe care le pot explora.

Tocmai de aceea, ne-am gândit să îți prezentăm câteva dintre aceste minunății, pentru a vedea cât de spectaculoasă este Franța. Merită să cunoaşti şi o altă faţă a ţării europene care atrage cel mai mare număr de turişti.

Oraşe medievale, castele de basm, peisaje săteşti liniştite, preparate delicioase, Franţa le are pe toate, iar imaginile de mai jos te vor convinge că merită să o vizitezi.

Paris

locuri-de-vizitat-franta

Senanque Abbey, Provence

provence1

Grădinile Marqueyssac, Dordogne

locuri-de-vizitat-franta1

Stâncile Étretat, Normandia

locuri-de-vizitat-franta2

Castelul Chambord

locuri-de-vizitat-franta3

Camargue, Provence

locuri-de-vizitat-franta4

Coasta de granit roz, Bretania

locuri-de-vizitat-franta5

Champagne-Ardenne

locuri-de-vizitat-franta6

Colmar, Alsacia

locuri-de-vizitat-franta7

Riviera Franceză

locuri-de-vizitat-franta8

Catedrala Sainte Cecile, Albi

locuri-de-vizitat-franta9

Mont Blanc, Chamonix

locuri-de-vizitat-franta10

Citește și: Abația Mont Saint-Michel – minunea din  nordul Oceanului Atlantic 


Mont Saint-Michel, Normandia

locuri-de-vizitat-franta11

Nice

locuri-de-vizitat-franta12

Duna Pyla

locuri-de-vizitat-franta13

Lyon

lyon

Château de Chambord

palat

Rocamadour

rocamadour

Saint-Malo

saint-malo

cnn.com/cntraveler.com


Citește și: Cum arăta Franța în 1944 și cum arată în prezent