10 dintre invențiile fabuloase ale lui Leonardo da Vinci
Este puțin spus că Leonardo da Vinci a fost un „geniu”.
Pe lângă faptul că este responsabil pentru picturi de renume mondial precum Mona Lisa și Cina cea de Taină, omul Renașterii a fost, de asemenea, un anatomist, zoolog, geolog, matematician și inginer militar extrem de talentat, a cărui curiozitate insațiabilă față de lumea din jurul său nu cunoștea limite.
De-a lungul vieții sale – de la începuturile sale în Florența și până în ultimii ani de viață în Franța – Leonardo da Vinci a efectuat numeroase cercetări științifice, adunate astăzi în volume cunoscute sub numele de codice.
Raffaello Sanzio Morghen
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Leonardo a manifestat un mare interes pentru înțelegerea legilor naturii, de care a căutat să profite pentru realizarea invențiilor sale. El a proiectat sau îmbunătățit un număr mare de mașinării, de la mașini de război la obiecte de uz cotidian și chiar artefacte care păreau a fi science-fiction la acea vreme, cum ar fi mașinile zburătoare, mașinile sau costumele de scufundare. Cea mai completă colecție de invenții ale sale care s-a păstrat este Codex Atlanticus, a cărui ediție originală se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano și care cuprinde 1751 de desene.
Iată, așadar, 10 dintre cele mai impresionante invenții și realizări inginerești ale sale.
Ornitopterul
Leonardo da Vinci Public Domain
slashvee CC BY-ND 2.0
Printre numeroasele sale interese științifice, Leonardo a avut o obsesie deosebită pentru zbor. Studiind anatomia păsărilor, el spera să construiască o mașină care, într-o zi, să permită oamenilor să zboare.
Spre sfârșitul vieții sale, Leonardo da Vinci și-a adunat ideile privind această temă într-un text cunoscut sub numele de Codice sul volo degli uccelli („Codice despre zborul păsărilor”), scris în jurul anului 1505-06.
Cu toate acestea, concepte pentru așa-numitele mașini zburătoare au fost schițate de-a lungul carierei lui Leonardo. În mod obișnuit, invențiile desenate de el erau „ornitoptere”, cu aripi acoperite cu membrane concepute pentru a bate în sus și în jos.
Fie că stătea întins pe orizontală, fie că stătea în poziție verticală, pilotul ar fi manevrat aparatul de zbor folosind pedale și pârghii – bazându-se în mare măsură pe forța sa fizică pentru a se ridica de la sol și a rămâne în aer.
Șurubul elicoidal de aer sau elicea
Citron
Un alt proiect impresionant de mașină zburătoare se găsește într-o colecție de documente ale lui Leonardo, cunoscută astăzi sub numele de Manuscrisul B. Schițat în anii 1480, dispozitivul – numit uneori „șurubul elicoidal de aer” – seamănă cu o elice.
În loc de palete de rotor individuale, invenția lui Leonardo are o singură lamă în formă de șurub, concepută pentru a permite mașinii să se ridice pe verticală, grație puterii pilotului.
Din păcate, niciuna dintre mașinile zburătoare ale lui Leonardo nu ar fi funcționat în realitate. Nu numai că materialele ar fi fost prea grele, dar puterea umană nu este pur și simplu suficientă pentru ca astfel de dispozitive să își ia zborul.
Parașuta
Nevit Dilmen, CC BY-SA 3.0
Pe lângă construirea de mașinării care să le permită oamenilor să se înalțe spre cer, Leonardo era interesat și de crearea de dispozitive care să le permită oamenilor să coboare de la înălțimi mari.
Într-un desen din Codex Atlanticus, Leonardo descrie o invenție asemănătoare cu o parașută, construită din pânză și cadru din lemn. Dispozitivul, scrie Leonardo, ar permite unui om să sară de pe o structură înaltă „fără să se rănească”.
În iunie 2000, un parașutist britanic pe nume Adrian Nicholas și-a construit propria replică a „parașutei” lui Leonardo, pe care a testat-o sărind dintr-un balon cu aer cald poziționat la 3.000 de metri deasupra provinciei Mpumalanga din Africa de Sud.
Nicholas a navigat spre pământ legat de dispozitivul lui Leonardo timp de cinci minute, raportând o coborâre surprinzător de lină. În schimb, pentru a ateriza fără probleme, Adrian Nicholas a folosit o parașută modernă.
Pod mobil
Cntrading
De-a lungul vieții sale, Leonardo da Vincii a avut numeroși patroni influenți, printre care și Ludovic Sforza, duce de Milano, și Cesare Borgia, fiul papei Alexandru al VI-lea.
Dintre numeroasele dispozitive pe care Leonardo le-a inventat pentru patronii săi, unul dintre cele mai simple – dar și cele mai eficiente – este un pod de lemn mobil care este descris în Codex Atlanticus.
Conceput pentru a ajuta armatele să traverseze corpurile de apă, podul este alcătuit din mai mulți stâlpi de lemn crestați, ridicați fără a fi nevoie de șuruburi sau alte elemente de fixare.
Arbaleta
Leonardo da Vinci
O invenție militară mai faimoasă, schițată în jurul anului 1490, se găsește, de asemenea, în Codex Atlanticus.
Denumită în mod obișnuit „arbaleta gigantică”, această invenție mare a fost concepută pentru a lansa proiectile precum bolovani.
Deși nu există nicio dovadă care să sugereze că a fost construit vreodată un prototip funcțional, Leonardo credea că inamicul s-ar fi înfricoșat numai la vederea dispozitivul, fără să mai fie nevoie ca el să fie folosit.
În general, arbaleta a fost una dintre numeroasele arme de asediu pe care Leonardo le-a desenat după ce a studiat lucrările unui inginer militar, Roberto Valturio, care a publicat un tratat intitulat De re militari („Despre artele militare”) în 1472.
Vehicul de luptă blindat
Leonardo da Vinci
Elliott Brown, CC BY 2.0
Automobilul blindat conceput în jurul anului 1487, care apare în Codex Arundel, a fost adesea comparat cu un tanc modern.
În mod esențial, soldații din interiorul tancului ar fi fost protejați de focul inamic datorită plăcilor de metal care îi întăreau carcasa de lemn.
În mod neobișnuit pentru un om cu abilitățile sale inginerești, angrenajele din desenele de susținere ale lui Leonardo sunt configurate în așa fel încât să facă vehiculul să fie imobilizat.
Este posibil ca aceasta să fi fost o greșeală reală, dar unii istorici au afirmat că Leonardo a încorporat greșeala intenționat, în cazul în care notițele sale ar fi fost furate și altcineva ar fi încercat să copieze desenul.
Sculptura ecvestră
Leonardo da Vinci
Deși în aparență angajat de Ludovic Sforza ca inginer militar, Leonardo s-a angajat, de asemenea, să construiască un monument ecvestru uriaș în memoria defunctului tată al ducelui, Francesco.
Pentru a crea sculptura – care trebuia să aibă o înălțime de 24 de metri – Leonardo a studiat cu atenție anatomia cailor și a făcut calcule pentru a stabili cât bronz ar fi fost necesar.
Cel mai important lucru este că Leonardo a găsit și metode inovatoare pentru procesul de turnare, care a implicat proiectarea unor utilaje complexe pentru a construi matrițele necesare.
Din nefericire, proiectul a fost oprit în urma izbucnirii războaielor italiene din anii 1490, iar rezervele de bronz ale orașului Milano au fost deturnate pentru fabricarea de arme.
Apoi, când trupele franceze au intrat în Milano în 1499 și Sforza a fost înlăturat de la putere, proiectul a fost abandonat definitiv.
Costumul de scufundare
Peter H
În urma invaziei din Milano, Leonardo a fugit din orașul-stat și a petrecut o scurtă perioadă de timp la Veneția.
Întrucât noua sa casă temporară era, de asemenea, amenințată de puterile străine (de Imperiul Otoman), Leonardo și-a oferit din nou serviciile de inginer militar.
În Codexul Arundel, Leonardo descrie modele de costume de scufundare din piele, completate cu ochelari de sticlă și tuburi de trestie.
În teorie, costumele le-ar fi permis soldaților venețieni să meargă pe fundul mării și să saboteze navele inamice.
Robotul
Photo by Erik Möller. Leonardo da Vinci. Mensch – Erfinder – Genie exhibit, Berlin 2005
Pe lângă mașini zburătoare, poduri și arme, Leonardo a realizat și invenții concepute exclusiv pentru divertisment.
În jurul anului 1495, a elaborat planurile unui cavaler mecanic – un „robot” îmbrăcat în armură, care putea sta în picioare, își putea mișca capul și chiar manevra o sabie.
Leonardo știa ce să facă pentru ca sistemul complex de angrenaje și scripeți ai cavalerului să imite cât mai bine mișcările corpului uman.
Deși nu mai există un desen complet al cavalerului, expertul american în robotică Mark Rosheim a reușit să construiască o replică funcțională reușită în 2002, folosind notițele lui Leonardo.
Leul mecanic
Sfârșitul vieții sale, aflat în slujba lui Giuliano de’ Medici (fratele papei Leon al X-lea) – Leonardo a construit un leu mecanic ca dar diplomatic pentru regele Francisc I al Franței.
Potrivit rapoartelor contemporane, leul mecanic putea să meargă și să-și miște capul.
Leonardo a intrat apoi în serviciul regelui în 1516. I s-a dat propria casă în Valea Loarei, unde a murit trei ani mai târziu, la vârsta de 67 de ani.
Leonardo a fost înmormântat la Amboise, într-o mică capelă situată în incinta castelului regal.
