12 lucruri incredibile pe care corpul uman le face în fiecare minut
Într-un minut, un om poate să citească aproximativ 300 de cuvinte. Dar, în minutul în care voi veți parcurge acest articol, în corpul vostru vor avea loc numeroase activități – glandele salivare produc salivă, rinichii filtrează sângele, inima bate și, practic, toate acestea vă fac să fiți în viață.
Corpul uman este o mașinărie perfectă, care își face treaba fără cusur, dacă este bine întreținută. Tocmai de aceea, este foarte important să avem grijă de sănătatea noastră. Și, mai ales, să învățăm să ne cunoaștem corpul.
Mai jos vă prezentăm câteva lucruri incredibile pe care corpul uman le face în fiecare minut. Voi le știați?
Creierul procesează informații vizuale
Ochii noștri primesc constant o mulțime de date vizuale. Când lumina trece prin cornee, ea se refractă uniform și determină o imagine clară, unică a obiectului.
Irisul dozează lumina care ajunge la retină (este similar diafragmei unui aparat de fotografiat), apoi lumina este direcționată spre retină, ea fiind transformată în semnale electrice care se deplasează de la ochi la creier. Acest proces are loc în milisecunde, permițând creierului să proceseze foarte multe informații vizuale în doar un minut.
Impulsuri nervoase
Un neuron poate trimite până la 1000 impulsuri nervoase în fiecare secundă. Un creier uman sănătos are aproximativ 200 de miliarde de neuroni. Ca rezultat, avem 12.000.000.000.000.000.000 de semnale trimise la creier.
Părul crește
O persoană are o medie de 100-150 mii de fire de păr, iar fiecare dintre ele cresc cu aproximativ 1,5 cm pe lună.
Clipim
O persoană clipește de aproximativ 15-20 de ori pe minut. În total, oamenii petrec aproximativ 10% din timpul lor cu ochii închiși.
Respirăm și expirăm
Se produce salivă
Glandele salivare mari și mici din cavitatea bucală lucrează în mod constant, producând 1-2 litri de salivă în fiecare zi. Saliva are rol digestiv și facilitează procesul de digestie.
Inima noastră bate
Ritmul cardiac poate varia în funcție de câtă mișcare facem, de emoțiile noastre, dimensiunea corporală și chiar și poziția corpului. Însă, ritmul cardiac normal pentru adulți este de 60-100 bătăi pe minut.
Citește și: 9 organe fără de care omul poate trăi
Inima pompează sângele spre plămâni
Fiecare bătaie a inimii împinge aproximativ 70 g de sânge. Dacă ritmul cardiac este de 80 de bătăi pe minut, atunci inima noastră pompează 5,6 litri de sânge la fiecare 60 de secunde. Imaginați-vă cât de mult pompează într-o viață!
Sunt produse milioane de globule roșii
Mai precis, 120 de milioane de globule roșii. Aceste celule sunt produse în măduva osoasă și sunt responsabile cu transportul oxigenului de la plămâni la toate celulele corpului uman.
Rinichii filtrează sângele
Rinichii filtrează tot sângele și astfel îl curăță de diverși produși dăunători. Cât sânge curăță? Aproximativ 1,2 litri pe minut sau 180 de litri pe zi. Având în vedere că un adult are aproximativ 4-5 litri de sânge, aceasta înseamnă că rinichii îl filtrează de mai mult de 30 de ori pe zi.
Corpul uman folosește energie
Corpul uman produce și consumă și energie. Mai precis, corpul poate produce 5832 joules pe minut. Această energie poate alimenta un bec.
Celulele pielii se regenerează
Nu observați acest lucru, dar în fiecare minut pierdeți 30-50 de mii de celule ale pielii. Interesant, nu?