536 d.Hr.: Iarna nesfârșită a celui mai rău an din istoria omenirii
Tuturor ni s-a întâmplat să ne dorim ca un an deosebit de dificil să se încheie, în speranța că următorul va aduce zile mai bune. Dar care a fost cel mai rău an din istoria omenirii? Pare imposibil de dat un răspuns, deoarece omenirea a trebuit întotdeauna să reziste în fața catastrofelor, fie ele naturale sau nu, ori epidemiilor.
Conform istoricului Michael McCormick, de la Universitatea Harvard, anul 536 d.Hr. a fost de departe cel mai rău an pentru planeta Pământ și locuitorii săi.
În acel an nu au existat boli mai periculoase decât cele care au afectat ulterior omenirea și nici nu s-au purtat războaie deosebit de sângeroase. Prin urmare, de ce a ajuns istoricul și cercetătorul Michael McCormick la această concluzie?
Dezastrul a venit din cer, sub forma unei pături de ceață care a acoperit întreaga Europă, Orientul Mijlociu și o parte din Asia cu o mantie de întuneric. Timp de 18 luni „lumina soarelui abia se vedea, același lucru fiind valabil și în cazul luminii pe care luna o genera”, scria istoricul bizantin Procopius de Cezareea.
Temperaturile au scăzut dramatic, ajungând la puțin peste zero grade pe tot parcursul verii: a fost începutul unui lung deceniu de frig, cel mai rece din ultimii 2300 de ani.
BenFrantzDale, CC BY-SA 3.0,
„Din martie și până în 24 iunie anul următor, iarna a fost aspră, încât din cauza cantității mari de zăpadă au pierit și păsările (Zaharia din Mitilene – Cronica)”.
Schimbările climatice au provocat foamete aproape peste tot: în China a nins în mijlocul verii, nu au existat recolte și oamenii au murit de foame. Cronicile irlandeze au consemnat că între 536 d.Hr. și 539 d.Hr. nu s-a mai produs nici măcar pâine, pentru că oamenii nu aveau din ce să facă făină.
Cum s-a format acea pătură impenetrabilă de ceață?
Anna Goncharova
Istoricii știau de mult timp că pe la jumătatea secolului al VI-lea a existat o perioadă de întuneric, însă nu se știa cu exactitate ce a cauzat-o.
În anii 1990, studiile privind inelele arborilor au sugerat că verile de la mijlocul anului 500 d.Hr. au fost neobișnuit de reci. În timpul unei cercetări din 2013 s-a descoperit în gheața din Antarctica urmele unei erupții vulcanice violente, care a avut loc fie la sfârșitul anului 535 d.Hr., fie la începutul anului 536 d.Hr.
Cercetătorii au presupus că erupția s-a produs în America de Nord.
Cu toate acestea, o analiză a unui miez de gheață de 73 de metri din ghețarul Colle Gnifetti din Alpii elvețieni a stabilit ceva diferit.
Analiza nucleului de gheață a oferit date noi despre poluarea cauzată de cantitatea mare de cenușă generată de erupții vulcanice violente.
Două particule de sticlă vulcanică găsite în blocul de gheață au prezentat o compoziție chimică asemănătoare cu rocile vulcanice islandeze: marele frig din 536 d.Hr. a fost o urmare a erupției unui vulcan din Islanda. În orice caz, indiferent dacă erupția devastatoare a avut loc în America de Nord sau în Islanda, ea a adus frig, foamete și moarte, afectând o mare parte a planetei.
Piermanuele Sberni
Efectele erupției din 536 d.Hr au fost agravate de erupțiile din 540 d.Hr și 547 d.Hr. Această perioadă de frig și foamete a provocat o stagnare economică în Europa care s-a intensificat în 541 d.Hr. când a izbucnit prima ciuma bubonică. Numită și „ciuma lui Iustinian”, boala s-a răspândit rapid, ucigând mai mult de o treime din populația Imperiului Roman de Răsărit și grăbind destrămarea acestuia.
Potrivit cercetătorilor, a fost nevoie de aproximativ un secol pentru ca economia Europei să înceapă să crească din nou.
