Multora dintre noi, atunci când ne gândim la sculpturi, ne vin în minte operele de artă realizate de marii artiști, precum „David” al lui Michelangelo, „Gânditorul” lui Auguste Rodin sau „Coloana Infinitului” a lui Constantin Brâncuși.

Ei bine, în lume există foarte multe creații deosebite, despre care unii dintre noi nici nu am auzit vreodată. Fiecare oraş de pe această planetă are sculpturi şi statui unice, însă unele dintre acestea sunt captivante de-a dreptul.

Amuzante sau uşor înfricoşătoare, toate aceste sculpturi au ceva în comun: ingeniozitatea. Tocmai de aceea, ne-am gândit să vă prezentăm 6 dintre cele mai interesante parcuri de sculptură din lume, unde puteți vedea creații uimitoare.

Muzeului Subacvatic din Cancún

Există un loc unde viața submarină și arta contemporană se întâlnesc pentru a se contopi într-un unic sistem, unul magic. În Mexic, pe fundul Mării Caraibilor, în interiorul Parcului Național Marin al Peninsulei Yucatán, care atrage în fiecare an circa 750.000 de vizitatori, se află cel mai mare muzeu submarin din lume.

Muzeul găzduiește peste 400 de statui în mărime naturală, reprezentând oameni ai locului, martori ai istoriei umanității de la începutul civilizației mayașe și până în prezent.


Citește și: 16 dintre cele mai înalte statui din lume


Oraşul din nisip: cel mai mare parc de sculpturi din Kuweit

Ce poți face cu 35.000 de tone de nisip și spațiu cât cinci terenuri de fotbal? Ei bine, sculptorul canadian Delayne Corbett a știut cum să se folosească de aceste elemente. El și alți 80 de artiști au construit cel mai mare parc din nisip, în care au fost recreate 40 de scene diferite din cartea „O mie și una de nopți”. Tot aici a fost construită și cea mai mare sculptură de nisip din lume. Artiștii au lucrat 9 săptămâni pentru a realiza orășelul din nisip. Din păcate, parcul a fost deschis doar din ianuarie până în luna aprilie, 2014.

Parcul de sculpturi din Norvegia

Parcul Vigeland, acoperind o suprafață de cca 32 ha, expune 212 sculpturi din bronz și granit, aparținând controversatului artist norvegian Gustav Vigeland.  Norvegianul și-a modelat sculpturile singur, fără să apeleze la ucenici sau la alți artiști. Acesta și-a dedicat două decenii din viață pentru a realiza creațiile artistice.

Parcul de sculpturi din Coreea de Sud

În Coreea de Sud, la aproximativ o oră de mers cu autobuzul de la Seul, se află un parc plin cu sculpturi care întruchipează personaje celebre, precum Elvis Presley, Fidel Castro și Abraham Lincoln. Astfel, în parc puteți vedea statui care întruchipează personaje cunoscute din 180 de țări. Parcul este împărțit în mai multe zone, precum spațiul alocat muzicienilor, zeilor greci, ori vedetelor din sport.

Parcul Jaime Duque din Columbia

Parcul Jaime Duque este renumit în Columbia și a fost numit după un aviator celebru, care a ajutat la deschiderea unei noi rute aeriene internaționale spre Columbia. Parcul vă oferă atracții de tot felul. De exemplu, aici puteți vedea o replică a sit-ului arheologic San Agustin, o hartă extrem de mare a Columbiei, o replică a Taj Mahal-ulu, dar și un muzeu cu 700 de sculpturi care prezintă povestea istoriei omenirii sau cele șapte minuni ale lumii antice.

Sun Cruise Resort din Coreea de Sud

Dacă ajungeți la Sun Cruise Resort din Coreea de Sud veți avea impresia că sunteți într-o croazieră, însă nu una pe mare, printre valurile agitate, ci pe uscat, în siguranță. Hotelul în formă de navă este cocoțat pe marginea unei stânci și oferă o priveliște impresionantă asupra oceanului. Aici aveți ocazia să vedeți și o grădină minunată cu sculpturi de diferite mărimi. Una dintre cele mai apreciate sculpturi de la Sun Cruise Resort este numită „Mâinile de binecuvântare”.

foxnews.com


Citește și: 10 statui misterioase pe care le poți vedea sub apă