“Aleodor împărat”, “Prâslea cel voinic și merele de aur”, “Greuceanu”, “Fata moșului cea cuminte” sau “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” sunt câteva dintre poveștile din folclorul românesc, culese de îndrăgitul Petre Ispirescu.
Editorul, folcloristul, povestitorul, scriitorul şi tipograful Petre Ispirescu rămâne un pilon al literaturii românești, ocupând un loc special în inimile tuturor celor care au crescut cu poveștile publicate de el.
Contribuția sa la strângerea și popularizarea basmelor românești a fost de o importanță inestimabilă în păstrarea și promovarea patrimoniului cultural al României. Prin talentul său de povestitor și devotamentul său pentru folclor, Ispirescu a adus lumina poveștilor populare în viețile oamenilor și a transformat basmele românești în una dintre comoarile culturale ale națiunii.
Petre Ispirescu nu a urmat cursurile vreunei școli
Născut în ianuarie 1830, în Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche, Petre Ispirescu a fost fascinat încă din copilărie de povești. Tatăl său, Gheorghe Ispirescu, era frizer, iar mama sa, Elena, era o povestitoare remarcabilă.
Așadar, pe lângă basmele și povestirile pe care mama sa i le-a spus, Petre Ispirescu a ascultat numeroase creații populare, mai ales basme, povestite și de clienții tatălui său.
Soarta a făcut să nu urmeze cursurile vreunei școli. Însă, chiar și așa, Petre Ispirescu a fost educat de mai mulţi dascăli de la unele biserici. De exemplu, cel care l-a învățat să citească a fost dascălul Nicolai de la biserica Udricani.
Având în vedere că era un copil silitor și dedicat, Petre Ispirescu – împreună cu alți copii, au fost angajați să cânte duminica în strana bisericii Domnița Bălașa, pentru 10 lei pe lună.
Singura alinare a dorinţei de învăţătură i-a rămas cititul cărților. Cititul i-a fost cel mai bun profesor. Petre Ispirescu şi-a format singur cultura, citind cărți de la tipografiile la care a lucrat.
Devine tipograf calificat
Dat fiind faptul că era pasionat de cărți, Ispirescu devine ucenic la o tipografia, la numai 14 ani, din dorința de a citit și mai mult. Acea tipografie era condusă de Zaharia Carcalechi – care edita ziarul „Vestitorul românesc” .
Deși era doar un copil, Petre Ispirescu lucra chiar și 14 ore zilnic. Conform vechiului proverb “După muncă și răsplată”, în anul 1848 – Petre Ispirescu devine tipograf calificat.
În anii care au urmat, Ispirescu a lucrat ca tipograf la diferite tipografii din București, printre care și tipografia Copainie, unde se tipăreau traduceri remarcabile.
Ajunge după gratii
Viața i-a adus și greutăți lui Petre Ispirescu. În 1858, Ispirescu a petrecut trei săptămâni în închisoare, pierzându-și serviciul. Totul a început de la faptul că tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondența secretă a principelui Vogoride, un text util pentru un grup de unioniști.
Astfel, toți cei implicați au sfârșit după grații.
Însă, așa cum se spune că după ploaie iese soarele, finalul anului 1858 avea să-i aducă lui Petre Ispirescu un nou loc de muncă. De data aceasta, el având un post de conducere.
Vasile Boerescu, politician unionist și viitorul ministru de externe, i-a oferit direcția unei tipografii moderne, care deţinea prima presă mecanică din București și imprima revista „Naționalul”.
Ușor, Petre Ispirescu a reușit să stângă banii suficienți pentru a își cumpăra o casă, pe Strada Sălciilor, astăzi aflată în centrul Bucureștiului.
Publică primele basme
wikipedia.org
„Țăranul român”, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Balaurul cel cu șapte capete”, „Fata de împărat și pescarul” și „Fiul vânătorului” sunt primele șase basme culese de către Ispirescu și publicate în anul 1862, la îndemnul lui Nicolae Filimon.
În anul 1863, Petre Ispirescu, un om fără școală, însă unul autodidact, însetat de cunoaștere, devine director al imprimeriei care tipărea „Românul”, revista Partidului Liberal.
Având în vedere că în acea perioadă „Românul”, revista Partidului Liberal, era în opoziție, guvernul închide tipografia condusă de Ispirescu, în anul 1864.
În același an, împreună cu alți asociați, Ispirescu pune bazele Tipografiei Lucrătorilor Asociați, unde va tipări „Tipograful român”.
În 1866, Petre Ispirescu devine director la Imprimeria de Stat.
Ispirescu nu renunță la publicarea basmelor
Universum.jpg: Heikenwaelder Hugo, Austria CC BY-SA 3.0
Timp de un deceniu, autorul nu a publicat niciun basm. Însă, anul 1872 este cel în care Ispirescu reia activitatea de publicare a basmelor. Este tipărită colecția „Legende sau basmele românilor”, urmată de „Ghicitori și proverburi”, cu o prefață de B. P. Hasdeu. Tot în 1872 a început colaborarea la “Columna lui Traian”.
Au urmat „Snoave sau povești populare” (1874), iar în 1876, „Ispravele și viața lui Mihai Viteazul”.
După ce a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a redenumit-o “Tipografia Academiei Române”.
În 1882, Petre Ispirescu reuneşte toate basmele şi legendele într-o culegere completă: “Legendele sau basmele românilor”, la îndemnul lui Vasile Alecsandri.
Deşi a abordat toate speciile prozei folclorice, basmele au fost cele care i-au asigurat un loc în istoria literaturii noastre.
Până la 50 de ani, Petre Ispirescu nu a părăsit orașul natal. Abia în 1880, Ispirescu a călătorit la Roşiorii de Vede, situat la 120 km de Bucureşti.
Petre Ispirescu a murit în noiembrie 1887, la doar 57 de ani, în urma unei congestii cerebrale suferite la masa de lucru, și este înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Petre Ispirescu a avut aproximativ aceiași soartă ca și la fel de marele Ion Creangă. Este de remarcat energia cu care a urmărit și a reușit să publice acele povești, culese din folclorul anonim și cum le-a îmbracat în formă nouă, cu adevărat pline de înțelepciune și fior românesc.