Folosind probe colectate de misiunea Chang’e-5, oamenii de știință au descoperit că solul lunar (regolit lunar) conține minerale bogate în hidrogen. Acesta, odată încălzit la temperaturi foarte înalte, reacționează cu alte elemente și generează vapori de apă. Această descoperire ar putea revoluționa planurile de construcție a bazelor lunare și ar permite șederi mai lungi ale astronauților pe Lună.

În contextul competiției intense dintre Statele Unite și China pentru a trimite din nou oameni pe Lună și a construi acolo baze spațiale în următorul deceniu, această reușită reprezintă un pas uriaș.

Potrivit postului de televiziune de stat CCTV, solul analizat provine din mostrele colectate în cadrul misiunii Chang’e-5, care, în 2020, a fost prima misiune de aducere a probelor lunare de la expediția sovietică din 1976 — atunci fiind recuperate doar câteva grame.


Citește și: Primul test nuclear din istorie a dat naștere trinititei – un cvasi-cristal care sfidează legile științei


O tonă de sol lunar = peste 50 litri de apă

Conform Reuters, cercetători de la Academia Chineză de Științe au identificat că mineralele din regolitul lunar conțin hidrogen în cantități mari. Acesta, odată supus unor temperaturi foarte ridicate, reacționează și produce vapori de apă. „După trei ani de cercetări intense și verificări riguroase, a fost descoperită o metodă complet nouă de a utiliza solul lunar pentru a produce cantități mari de apă – metodă care ar putea servi ca bază de proiectare pentru viitoarele stații lunare de cercetare științifică și stații spațiale”, conform CCTV. Prin această metodă, o tonă de sol lunar ar putea produce între 51 și 76 de litri de apă — o cantitate suficientă pentru consumul zilnic a aproximativ 50 de persoane, menționează sursa citată.

Metoda utilizează energie solară concentrată (prin oglinzi concave sau lentile Fresnel) pentru a topi regolitul lunar, extrage vaporii de apă, condensa apa, și colectarea ei pentru utilizare ulterioară.

NASA, la rândul său, a publicat o hartă a locurilor de pe Lună unde se găsesc rezerve de apă.

Molecula H₂O găsită în probele lunare

La începutul lunii august, cercetători chinezi au anunțat că au identificat în mostre un „cristal transparent, prismatic, în formă de placă” — de dimensiunea unui fir de păr. Acest „mineral lunar necunoscut” a fost denumit ULM-1, potrivit unui studiu publicat în data de 16 iulie în revista Nature Astronomy.

Cristalele ULM-1 conțin aproximativ 41% apă și fragmente de amoniac care stabilizează moleculele de H₂O, chiar și în condiții de temperatură variabilă. Este pentru prima dată când apa, în forma sa moleculară (H₂O), a fost identificată în probe fizice lunare. Mai important, a fost descoperită într-o zonă în care anterior se credea că apa în această formă nu poate exista.


Citește și: De ce Luna se îndepărtează de Pământ încetul cu încetul în fiecare an?