Chuck Norris, simbol al artelor marțiale și star al filmelor de acțiune, s-a stins la 86 de ani

Lumea filmului de acțiune și a artelor marțiale a pierdut unul dintre cei mai iconici reprezentanți ai săi. Chuck Norris, campion mondial la arte marțiale, actor și sursă de inspirație pentru nenumărate meme-uri de pe internet, a murit la vârsta de 86 de ani.

Norris a fost internat joi, iar vestea a venit pe neașteptate.

O sursă care vorbise cu el în aceeași zi a declarat că făcuse exerciții fizice și era într-o stare bună, chiar jovială. Familia a confirmat decesul vineri dimineață, printr-un mesaj publicat pe Instagram și Facebook, conform CNN.

„Cu inimile îndurerate, familia noastră anunță pierderea bruscă a iubitului nostru Chuck Norris. Deși dorim să păstrăm circumstanțele în privat, vă rugăm să știți că a fost înconjurat de familie și împăcat”, se arată în declarația familiei, citată de WVLT.

Nu există, în acest moment, o cauză oficială confirmată (boală, infarct etc.). Se știe doar că a avut o urgență medicală înainte de deces, iar detaliile au fost păstrate private de familie.

De la Oklahoma la Hollywood

Carlos Ray Norris s-a născut în Ryan, Oklahoma, din părinți irlandezi americani și Cherokee. A intrat în contact cu lumea artelor marțiale în timp ce era staționar în Coreea cu Forțele Aeriene ale SUA la sfârșitul anilor 1950. Disciplina și perseverența l-au transformat dintr-un simplu soldat într-un campion mondial — și, mai târziu, într-una dintre cele mai recunoscute figuri ale cinematografiei de acțiune.

Printre elevii săi în arte marțiale s-au numărat Priscilla Presley, membrii trupei The Osmonds, Steve McQueen și Bob Barker. Tot McQueen a fost cel care l-a încurajat să urmeze o carieră în actorie.

Cariera care a definit un gen

Norris a fost extrem de prolific la sfârșitul anilor ’70 și în anii ’80, jucând în filme precum „The Delta Force”, seria „Missing in Action”, „Lone Wolf McQuade” și „Code of Silence”. Era tipul de star de acțiune pe care îl căutai atunci când voiai un erou american autentic — fără compromisuri, fără artificii, doar forță și dreptate.

Apogeul popularității sale în televiziune a venit odată cu „Walker, Texas Ranger”, o dramă de succes difuzată de CBS, în care a jucat timp de nouă sezoane, între 1993 și 2001. Personajul Cordell Walker — veteran, luptător și om al legii — îi semăna izbitor actorului însuși.

Omul din spatele legendei

Dincolo de ecran, Chuck Norris a fost un om dedicat credinței și familiei. „Pentru lume, era un artist marțial, un actor și un simbol al forței. Pentru noi, era un soț devotat, un tată și bunic iubitor, un frate extraordinar și inima familiei noastre”, a transmis familia.

Pe 10 martie, de ziua sa de naștere — când a împlinit 86 de ani — a publicat pe rețelele sociale un videoclip în care își învingea un adversar, spunând: „Nu îmbătrânesc… mă upgradez.” Nimeni nu s-ar fi așteptat ca, doar zece zile mai târziu, lumea să-l plângă.

În ultimii ani, Norris devenise și subiectul unor meme-uri care îi atribuiau fapte fictive și adesea absurde — o formă modernă de legendă, care spune mai mult despre impactul său cultural decât orice premiu.

Chuck Norris nu a fost doar un actor, ci un exemplu că disciplina, credința și munca pot transforma un om. A trăit după aceste principii până la final.

Citește și: Cum și-a găsit sfârșitul Bruce Lee? Adevărul din spatele morții celebrului actor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *