Sălbăticia, un loc fascinant și misterios, care încă păstrează secrete nedeslușite de om. Dincolo de orașe, în pădurile și câmpiile din întreaga lume viețuiesc numeroase specii de animale, insecte sau păsări.

Activităţile umane au cauzat dispariţia, în 40 de ani, a peste 50% din animalele sălbatice de pe planetă, se afirmă în raportul „Planeta Vie” întocmit de ONG-ul World Wide Fund for Nature (WWF), care trage un semnal de alarmă în legătură cu resursele supraexploatate ale Terrei.

„Diversele forme de viaţă sunt în acelaşi timp matricea ecosistemelor care permit vieţii să existe pe Terra şi barometrul care ne arată efectele pe care le avem asupra planetei”, a declarat directorul general al WWF, Marco Lambertini.

„Dacă suntem dezinteresaţi de soarta lor, riscăm să ne îndreptăm spre propria dispariţie”, a adăugat el.

Din păcate, oamenii exploatează Terra, consumă mai multe resurse naturale decât cele pe care Pământul poate să le înlocuiască: mănâncă mai mulţi peşti decât numărul celor care se nasc, emit mai mult CO2 decât pot să absoarbă pădurile şi oceanele. Astfel că, între 1970 şi 2010, indicele Planeta Vie – care măsoară evoluţia a 10.380 de populaţii vii din 3.038 de specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni şi peşti – a scăzut cu 52%.

Cauzele acestui declin sunt următoarele: dispariţia şi degradarea habitatelor (din cauza agriculturii, urbanizării, despăduririlor, irigaţiilor, barajelor hidroelectrice), vânătoarea şi pescuitul excesive (inclusiv capturile accidentale, precum cele ale broaştelor ţestoase) şi încălzirea globală.

Doar de noi, oamenii, depinde viața noastră pe Pământ.

Iată, mai jos, câteva fotografii care surprind animalele sălbatice în ipostaze fascinante. Ființe, pe care dacă nu le protejăm, urmașii noștri vor avea ocazia să le vadă doar în imagini, nu și în realitate.

Lukasz Lukasik

Linc Gasking

Mirko Zanni

Laura Albiac

Claudio Contreras Koob

Antoine Marchal

Thomas Vijayan

Mac Stone

Anup Deodhar


Citește și: 10 specii de animale care ne arată ce înseamnă dragostea și loialitatea


Morkel Erasmus

Zsolt Kudich

Carlos Perez Naval

Francisco Mingorance

Francisco Mingorance

Andrey Gudkov

Andrew Lee

Eastern Cape 

Don Gutoski

loveopium.ru

Sergei Gorshkov

Bence Mate

Sylvia Domaratskaya

loveopium.ru

Porus Khareghat

Samira Qadir/zooland.ro


Citește și: Imagini rare care descriu viața lupilor în sălbăticie