Antonio Vivaldi, un geniu al muzicii: A murit în sărăcie, iar timp de mai mult de un secol opera sa a fost dată uitării
Antonio Vivaldi rămâne unul dintre cei mai mari compozitori, lăsând în urmă o moștenire nemuritoare. Setea sa de a compune era atât de mare încât, în ciuda celor mai grave afecțiuni și în ciuda durerii, muzicianul a lucrat cu un zel pe care nici măcar oamenii sănătoși nu-l puteau egala.
Viața sa a fost marcată încă de la început de o sănătate precară
Unul dintre cei mai mari compozitori, Antonio Vivaldi s-a născut în data de patru martie, 1678, în Veneția, iar viața sa a fost marcată încă de la început de o sănătate precară. Încă din copilărie, Antonio Lucio Vivaldi a suferit de o afecțiune pulmonară, „un piept strâmt”, așa cum a descris-o el, fiind probabil astm bronșic.
Antonio a moștenit părul roșcat strălucitor de la tatăl său. Giovanni Batista Vivaldi a cântat în Orchestra Bazilicii Sfântul Marcu și a fost renumit ca un virtuoz al viorii. Așadar, nu este surprinzător că băiatul a avut aceeași soartă. Dar, pe lângă faptul că l-a învățat să cânte la vioară, tatăl băiatului, dându-și seama că, din cauza sănătății sale precare, îi va fi greu să își găsească un loc de muncă, a decis să facă din fiul său un preot.
Astfel, Vivaldi a fost trimis să se alăture preoțimii la 15 ani. A studiat timp de un deceniu, a primit ordinul sacru și a fost poreclit „il prete rosso” – preotul roșu – inspirat de culoarea părului său, conform theguardian.com.
Pentru firea pasională a lui Antonio, serviciul spiritual era o povară. Într-o zi, în timpul slujbei, preotul s-a retras în sacristie pentru a nota o compoziție care îi venise în minte. După aceea, preotul s-a întors la altar ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Biserica Catolică nu a putut trece cu vederea această întâmplare.
A existat chiar și un caz în care Inchiziția l-a atacat, dar, din fericire, Vivaldi a reușit să evite consecințele fatale. I s-a interzis doar să celebreze slujbe și să intre în unele orașe italiene.
Este corect să spunem că Antonio era bucuros să scape de îndatoririle care nu prea îi erau pe plac. Pentru el, preoția era mai mult o obligație. Vivaldi își dorea să devină muzician.
Mânat de pasiunea sa, Antonio Vivaldi s-a lăsat mânat de creativitate. Însoțitoarea și asistenta sa în toate a devenit cântăreața Anna Giraud. Împrietenindu-se cu ea, preotul Vivaldi a provocat încă o dată nemulțumirea Bisericii.
Din cauza afecțiunii congenitale de care suferea, lui Antonio îi era foarte greu să urce scările și să se deplaseze prin casă, iar crizele de astm îl cuprindeau imediat. Anna Giraud, care locuia în casa compozitorului, și-a asumat toate îndatoririle de a avea grijă de el.
În ciuda handicapului său fizic, eficiența lui Vivaldi putea fi invidiată de orice persoană sănătoasă.
Vivaldi fi putut foarte bine să rămână un preot-muzician amator toată viața dacă nu i s-ar fi oferit o slujbă din partea Ospedaledella Pietà din oraș, în anul 1703. Fondată în secolul al XIV-lea, Pietà a fost o mănăstire-școală pentru fete orfane sau abandonate. Elevele cu talent muzical erau selectate și pregătite pentru a cânta în corul și orchestra școlii. În vremea lui Vivaldi, performanțele lor deveniseră faimoase în întreaga Europă. Vivaldi a fost numit într-un post care combina cele două roluri ale sale de preot și muzician.
Un maestru al muzicii
wikipedia.org
În 1713, Antonio a fost recunoscut ca fiind cel mai bun violonist din Veneția. Acesta scria mai multe opere pe an, le punea în scenă el însuși și se ocupa și de problemele administrative ale teatrului Sant’Angelo unde lucra.
În același timp, muzicianul avea un număr mare de elevi care trebuiau, de asemenea, să primească îndrumare. Teatrele din alte orașe l-au invitat, de asemenea, pe Vivaldi să facă spectacole.
wikipedia.org
Muzicianul a fost primul care a introdus tipul de concert pentru vioară și orchestră. Iar faimoasele „Anotimpuri” au fost incluse în lista capodoperelor muzicii mondiale. Printre compozițiile lui Vivaldi mai găsim: cantate, opere, oratorii, arii, serenade, lucrări de muzică sacră și sonate.
A devenit maestru de capelă, a susţinut concerte realizând performanţe deosebite. A întreprins turnee în oraşele Italiei şi în Europa centrală.
Vivaldi s-a aflat la apogeul carierei sale în anii 1720, dar la sfârșitul anilor 1730, norii de furtună se adunau deasupra lui. Tendințele și gusturile muzicale se schimbau, iar muzica sa a fost considerată demodată. Un cheltuitor risipitor, Vivaldi a acumulat datorii pe măsură ce cariera sa începea să se prăbușească. În curând, creditorii săi au început să se învârtă în jurul lui.
În 1740, Antonio Vivaldi l-a întâlnit pe împăratul Carol al VI-lea, iar acesta a fost atât de impresionat de talentul preotului roșcat, încât l-a invitat să locuiască la Viena. El a fost de acord. Din păcate, la scurt timp după sosirea lui Vivaldi, împăratul a murit, iar muzicianul a devenit inutil. Vivaldi a plecat la Viena în speranța că va putea pune în scenă o operă acolo, dar după moartea împăratului, teatrele au fost închise timp de mai multe luni.
Antonio Vivaldi a murit un an mai târziu, în data de 28 iulie 1741, în sărăcie și singurătate, fiind îngropat într-un mormânt al spitalului.
François Morellon de La Cave
Compozitor al Celor patru anotimpuri, Vivaldi a fost puțin mai mult decât o notă de subsol timp de 200 de ani după moartea sa, până când o inovație din secolul XX i-a redat faima mondială: muzica înregistrată.
Înregistrarea revoluționară a celor Patru anotimpuri de către violonistul american Louis Kaufman la Carnegie Hall din New York, în 1947, l-a propulsa pe Vivaldi la o faimă mondială aproape peste noapte, datorită capacității publicului de a se bucura de această opere, din confortul de acasă.
Fie la radioul clasic, fie în reclame TV sau în coloanele sonore ale filmelor, sunetele Celor patru anotimpuri, dar și alte opere ale lui Vivaldi au crescut în popularitate în secolul XX, redând compozitorului locul de drept în fruntea geniilor muzicii clasice.
