Calea spre vârful Everest: Poveștile alpiniștilor ale căror corpuri înghețate marchează drumul

Cățărările pe munte sunt o pasiune, dar nu sunt ceva ușor de realizat, mai ales atunci când urci pe Mt. Everest și șansele de supraviețuire sunt foarte mici. La o altitudine de aproximativ 8,848 de metri, chiar și să respiri este foarte greu.

Pe lângă capriciile naturii și terenul dificil de escaladat, pe lângă frigul extrem și vântul foarte puternic, altitudinea este poate cel mai periculos inamic al celor care se aventurează într-o astfel de escaladă. Boala de altitudinea sau “răul de munte” poate începe să se manifeste de la înălțimea de 2.400 de metri. Simptomele includ amețeli, dureri de cap, greață și stare accentuată de oboseală. Dacă o persoană rămâne sub altitudinea de 3.600 de metri, atunci este puțin probabil să resimtă simptomele mai grave ale acestei boli, simptome care pot duce la greutate de deplasare, dispnee crescută (greutate în respirație), eliminarea unei spume roz prin tuse, confuzie și chiar pierderea cunoștinței. Insuficiența oxigenului este principala cauză a răului de munte.

Nu este deloc ușor să cucerești Everestul, iar mărturiile celor care au făcut acest lucru sunt cea mai bună dovadă în acest caz. Însă, cu toate că mulți sunt cei care au reușit să ajungă în vârf, mult mai mulți sunt cei care au murit încercând să facă acest lucru. De cele mai multe ori, trupurile celor decedați rămân pe munte, pentru că este prea periculos pentru alpiniști ca să le coboare. Expunerea la frig și epuizarea sunt principalele probleme de pe Everest, iar privarea de aer este o altă amenințare. Astfel că, din cauza acestor lucruri alpiniștii aleg să lasă cadavrele pe munte.

Poetul Charles Bukowski obișnuia să spună: “Găsește ceva ce iubești și lasă-l să te ucidă. Lasă-l să te scurgă de tot ceea ce ești. Lasă-l să te încarce și să te tragă în nimic. Lasă-l să te ucidă și să-ți devoreze rămășițele. Pentru că totate lucrurile te ucid, încet sau repede, dar este mult mai plăcut să fii ucis de ceea ce iubești.” Aceste cuvinte sunt reprezentative tuturor celor care au ales să își riște viața în încercarea de a ajunge în vârful Everestului.

Iată mai jos câteva povești ale celor care au vrut să cucerească muntele, dar nu s-au mai întors!

George Mallory

George a fost printre primii alpiniști care au încercat să urce pe Muntele Everest. Urcarea sa (și moartea ulterioară) a avut loc în 1924. Trupul său nu a fost găsit până în anul 1999. Se crede că el a fost prima persoană care a ajuns în vârful muntelui și nu Sir Edmund Hillary. 

Cadavre neidentificate

Până în vârful Everest pot fi întâlnite extrem de multe cadavre. Nu degeaba a fost numit acest loc “cimitirul cadavrelor fără morminte”.

Chiar și cu tehnologia modernă, numărul alpiniștilor care mor pe Everest continuă să crească. Numai în 2012 au decedat următorii alpiniști: Dawa Tenzing, Karsang Namgyal, Ramesh Gulve, Namgyal Tshering, Shriya Shah-Klorfine, Eberhard Schaaf, Song Won-bin, Ha Wenyi, Juan José Polo Carbayo și Ralf D. Arnold. În 2013, decesele au continuat cu următorii alpiniști: Mingma Sherpa, DaRita Sherpa, Serghei Ponomarev, Lobsang Sherpa, Alexey Bolotov, Seo Sung-Ho și Mohammed Hossain.

Aceștia sunt doar câțiva dintre cei care și-au pierdut viața încercând să cucerească Everestul. De asemenea, multe cadavre nu au fost identificate nici până în prezent, așa că numărul celor care și-au pierdut viața este necunoscut.

Francys Astentiev

Francys Arseniev a căzut în timp ce cobora de pe vârf cu un grup în care se afla și soțul ei. Aceasta i-a rugat pe cei care treceau pe lângă ea să o salveze, însă nimeni nu își risca propria viață. În timpul coborârii, soțul său a observat că Francys nu era în spatele lui. Știind că nu mai are destul oxigen să ajungă la ea și să se și întoarcă la bază, el a ales totuși să își găsească soția.

Din păcate, el nu a avut șansa să o salveze și nici să își ia rămas bun de la ea.

În cele din urmă, a căzut și el și a murit, în timp ce încerca să ajungă la Francys. Doi alți cățărători au reușit să ajungă la ea, dar și-au dat seama că nu au cum să o transporte și au ales să stea o vreme lângă ea, înainte să o lase să moară. Din cauza remușcărilor, ei s-au întors 8 ani mai târziu pentru a găsi corpul lui Francis și a pune un steag american pe el.

Dupa ce amănuntele poveștii au ieșit la iveală, s-a descoperit că Francis Arseniev a fost prima femeie din Statele Unite care a atins vârful Everest fără să aibă butelie de oxigen.

Hannelore Schmatz

Hannelore a fost o alpinistă germană care a murit din cauza expunerii la frig și a epuizării în 1979. Ea a fost prima femeie care a murit pe Everest. Se crede că aceasta s-a oprit să se odihnească, însă nu s-a mai ridicat niciodată.

Se pare că este normal ca decesele de pe Everest să apară în timpul unei mici pauze sau în timpul somnului. Persoana în cauză adoarme și nu se mai trezește niciodată.

Tsewang Paljor numit și Green Boots

Tsewang Paljor a fost un cățărător indian care a murit în 1996. Green Boots s-a depărtat de grupul lui și a căutat să se adăpostească de vânt și zăpadă în această semigrotă, pe jumătate expusă. A rămas acolo, înghețând.

Bocancii săi verzi sunt acum un punct de reper pe care alpiniștii îl folosesc pentru a estima cât de aproape sunt de vârf.

Marko Lihteneker

Acest alpinist din Slovenia a murit în timpul coborârii, în anul 2005. Ultima dată când a fost văzut în viață, acesta dădea semne că are probleme cu masca de oxigen. Corpul lui se află acum la altitudinea de 8.800 de metri.


Citește și: Muntele Roraima: Una dintre cele mai impresionante formațiuni geologice ale lumii


David Sharp

David a încercat să cucerească Everestul în 2005 și, lângă vârf, s-a oprit într-o grotă pentru a se odihni. Corpul său a înghețat și la un moment dat nu s-a mai putut mișca.

Peste 30 de alpiniști au trecut pe lângă el în timp ce era în grotă. Unii au auzit gemete slabe și și-au dat seama că e în viață și s-au oprit pentru a vorbi cu David. Atunci încă era în stare să spună cine este, dar nu se mai putea mișca.

Câțiva alpiniști l-au mutat la soare într-o încercare de a-l revigora dar, realizând că David nu va fi în stare să se miște, au fost forțați de împrejurări să-l lase să moară. Corpul său încă se află în grotă și este folosit ca punct de marcaj pentru alți cățărători în drumul lor către vârf.

Shriya Shah–Klorfine

Shriya a ajuns în vârful Everest în anul 2012. Se presupune că ea a petrecut 25 de minute pe vârf pentru a-și sărbători victoria, apoi a hotărât să coboare. În cele din urmă a rămas fără oxigen și a murit din cauza epuizării. Corpul ei se află acum la 300 m sub vârf, acoperit într-un steag canadian.

unbelievable-facts.comimgur.com


Citește și: 14 lucruri uimitoare pe care nu le știai despre muntele Everest


Adaugă un comentariu...