Care este cel mai periculos animal pentru om? nu are colți, dar ucide masiv
Care este cel mai periculos animal pentru om? Nu are colți, nu are gheare și nu cântărește tone. Dimpotrivă: este mic și fragil, dar capabil să transmită boli mortale. Ne referim la țânțar, care numai în 2018 a fost responsabil pentru aproximativ 725.000 de decese, potrivit Science Alert. Unele cifre sugerează că numărul deceselor ar putea ajunge la 1.000.000 pe an.
Chiar și speciile mai sălbatice, mai puternice și mai temute — precum șerpii, crocodilii, hipopotamii, elefanții, leii, scorpionii sau rechinii — nu se apropie de mortalitatea cauzată de țânțari.
Unii ar putea spune că țânțarii nu sunt „animale”, ci doar insecte. Totuși, sunt ambele. Țânțarul este o insectă, dar și animal, întrucât face parte din regnul biologic Animalia — care include toate organismele eucariote multicelulare.
Deși par inofensivi, țânțarii sunt considerați de mulți cea mai periculoasă creatură de pe planetă, din cauza bolilor pe care le transmit oamenilor și animalelor. Și pe bună dreptate!
Aceste creaturi pot transmite boli atât de diverse precum:
Febra West Nile
Zika
Dengue
Febra galbenă
Chikungunya
Encefalita St Louis
Filarioza limfatică
Encefalita La Crosse
Boala Pogosta
Febra Oropouche
Boala virusului Tahyna
Febra din Valea Riftului
Infecția cu virusul pădurii Semliki
Febra Sindbis
Encefalita japoneză
Febra Ross River
Febra pădurii Barmah
Boala transmisă prin intermediul mușcăturii de țânțari, cu cel mai mare număr de decese, este malaria, o infecție parazitară transmisă de țânțarii Anopheles femele. Boala este atât de răspândită și de letală încât a avut un impact major asupra istoriei umane și chiar asupra evoluției noastre.
În timp ce se hrănesc cu sângele uman, țânțarii transmit agenți patogeni infecțioși, transportând bacterii, viruși și paraziți de la o persoană la alta.
De ce ne înțeapă țânțarii și de ce sunt unii oameni mai predispuși să fie înțepați?
Егор Камелев
Țanțarii nu atacă la întamplare. Cu aproape un secol în urmă, dioxidul de carbon (CO₂) a fost identificat ca fiind un fel de magnet pentru țânțari. Mai mult, acest gaz a fost folosit pentru a prinde femelele de țânțari care caută sângele necesar pentru a dobândi nutrienți pentru generarea ouălor, un proces cunoscut sub numele de ovogeneză.
Cu toate acestea, nu există dovezi disponibile care să sugereze că CO₂ mediază atracția diferențială. Cu alte cuvinte, nivelurile emisiilor de dioxid de carbon nu explică de ce țânțarii preferă în mod sistematic o persoană în detrimentul alteia.
Atât țânțarii masculi, cât și femelele pot trăi fără să înțepe animale sau oameni, însă femelele au nevoie de sânge pentru a-și completa ciclul de reproducere.
Așadar, dacă nu nivelul de dioxid de carbon este problema, ce anume atrage țânțarii cel mai mult spre anumiți oameni?
Răspunsul ar putea fi mirosul corporal pe care îl emană fiecare persoană. Mai multe studii indică molecule precum indolul, nonanolul, octenolul și acidul lactic, pe care pielea le emană, ca fiind principalii suspecți pentru motivul pentru care țânțarii preferă anumite persoane în detrimentul altora.
Cercetătorii conduși de Matthew DeGennaro de la Florida International University (SUA) au identificat un receptor olfactiv unic, cunoscut sub numele de receptor ionotropic 8a (IR8a), care permite țânțarului Aedes aegypti să detecteze acidul lactic.
„Parfumul” care îi atrage
Erik Karits
Unele cercetări arată că virusurile dengue și Zika pot modifica mirosul corporal al persoanelor infectate, făcându-le mai atractive pentru țânțari. Este o strategie ingenioasă a virusului, care astfel își crește șansele de a fi transmis către un alt individ prin înțepătura insectei.
Această modificare are loc prin creșterea nivelului unei substanțe numite acetofenonă, o cetonă aromatică ce atrage țânțarii. În mod normal, pielea umană (și cea a rozătoarelor) produce o peptidă antimicrobiană care limitează dezvoltarea bacteriilor.
Însă, în cazul șoarecilor infectați cu dengue sau Zika, producția acestei peptide scade. Drept urmare, anumite bacterii din genul Bacillus se înmulțesc, ceea ce duce la o producție crescută de acetofenonă.
Un mecanism similar a fost observat și la oameni: axilele pacienților infectați cu dengue conțin niveluri mai ridicate de acetofenonă decât cele ale persoanelor sănătoase.
Partea interesantă? Acest efect poate fi inversat. În experimente, unii șoareci infectați cu dengue au fost tratați cu izotretinoină (un derivat al vitaminei A), ceea ce a redus emisia de acetofenonă și, implicit, atractivitatea pentru țânțari.