Multe pisici au o viață destul de bună, în ziua de astăzi, dacă stăm să ne gândim bine. Nu trebuie să-și facă griji cu privire la căutarea hranei, primesc atenție la cerere și dorm mult. Poate prea mult? Dacă ești îngrijorat de faptul că prietenul tău blănos doarme toată ziua, nu îți face griji.

Pisicilor nu le place doar să aibă parte de „un pui de somn rapid” ici și colo – ele dorm ore întregi în fiecare zi.

Dar, de ce oare pisicile dorm atât de mult? Iată explicația acestui obicei al felinelor!

Cât de mult dorm pisicile?

 Kate Stone Matheson

Dacă ai impresia că pisica ta doar mai tot timpul, află că – deși fiecare pisică este diferită, toate pisicile dorm între 12 și 15 ore pe zi. Însă, de obicei, ele dorm în mai multe reprize scurte – și nu așa cum tindem să facem noi oamenii.

Puii de pisică dorm chiar și mai multe ore, deoarece au nevoie de mai mult somn decât pisicile adulte.

Care este explicația? Ei bine, corpul și creierul lor sunt în dezvoltare. Pisoiașii pot dormi până la 20 de ore pe zi și au tendința de a se juca mult și de a dormi mult.

De ce pisicile dorm atât de mult?

Amy Chen

Așadar, de ce dorm pisicile atât de mult? Există câteva motive cheie pentru acest obicei al felinelor.

Stochează energie

Pisicile dorm foarte mult, iar acest lucru se datorează în parte faptului că sunt precum niște vânători, conform strămoșilor lor. Ele sunt obișnuite să fie active perioade scurte de timp, pentru „a găsi și a ucide prada”. Iar apoi se pot bucura liniștite de somn.

În timp ce pisicuței tale îi este mult mai ușor decât strămoșilor săi, atunci când vine vorba de mâncarea sa, ea este încă programată să fie super activă, în scurte perioade de timp, acestea fiind urmate de ore de somn pentru a-și reface energia. Pisicile sunt, de asemenea, din punct de vedere fiziologic: pregătite să vâneze în orice moment și trebuie să profite de perioadele de somn, ori de câte ori au ocazia.

Nu au un somn profund

Iată un alt fapt interesant de luat în considerare: pisica ta nu doarme atât de profund pe cât îți imaginezi. Practic, ea doarme, dar este și atentă la tot ce o înconjoară. Pisicile pot intra în acțiune dacă aud sau miros ceva interesant.

Acest lucru este legat și de instinctul lor de a evita prădătorii nocturni. Drept urmare, uneori dorm profund, dar de obicei în perioade de cinci până la 15 minute înainte de a-și relua starea de „somnolență”. Acest model de somn de tip „dus-întors” poate ajuta, de asemenea, să explice de ce pisicile au nevoie să doarmă atât de multe ore.

Sunt pisicile animale nocturne?

 Joyful 

Contrar multor opinii, pisicile nu sunt animale nocturne – ele sunt crepusculare. Spre deosebire de animalele nocturne, care sunt active pe timp de noapte, animalele crepusculare sunt active la amurg și în zori.

Pisicile au tendința de a consuma multă energie în aceste ore. Când dorm, ele se „reîncarcă”, astfel încât să poată fi mai active în perioada aceea cu lumină slabă după asfințitul soarelui și în zori.

De ce acele ore? Din nou, acest lucru se datorează istoriei lor de vânători. Pisicile din vechime vânau în primele ore ale dimineții și în amurg, iar apoi dormeau în timpul zilei și al nopții, când prădătorii lor erau la pândă.

Acesta este unul dintre motivele pentru care pisicilor le place adesea să doarmă ascunse undeva, cum ar fi lângă stăpânii lor sau ghemuite într-o cutie – face parte din dorința lor instinctivă și evolutivă de a fi în siguranță.

Pisicile pot dormi vreodată prea mult?

 ModCatShop 

Există posibilitatea ca pisicile să doarmă vreodată prea mult? Posibil. În timp ce pisicile adulte pot dormi până la 15 ore pe zi, mai multe ore de somn pot semnala o problemă.

Pisicile pot dormi prea mult dacă sunt plictisite sau deprimate, așa că este important să te asiguri că pisica ta este sănătoasă atât emoțional, cât și fizic.

Dacă ai o pisicuță, trebuie neapărat să citești cartea „De ce iubim pisicile” – de Kate May – pe care o poți comanda de pe libris.ro.


Citește și: Le este dor pisicilor de stăpânii lor? Semne care indică faptul că pisica îți simte lipsa