Diogene din Sinop: Filosoful grec care locuia într-un butoi
Filosoful Diogene a fost în timpul vieții sale o figură extravagantă și iubitoare de gesturi scandaloase, un reprezentant unic al „contraculturii” Greciei antice, care a atacat fără rușine pe oricine, de la regi la simpli sclavi.
A locuit în Atena și Corint și a făcut câteva vizite în Sparta, deși era de fapt un om al străzii, ca mulți greci din acea vreme.
El ar putea fi considerat primul apatrid care s-a proclamat cu mândrie „cetățean al lumii” și și-a folosit umorul său caraghios pentru a ataca societatea care îi îmbogățise pe câțiva pe seama nenorocirii și ruinării marii majorități.
Diogene s-a născut în Sinope, un oraș de pe coasta turcească a Mării Negre, și a dus o existență fericită în tinerețe, fiind fiul unui bancher. Dar a fost alungat din Sinope sub acuzația de falsificare de monede.
Wikimedia Commons wikimedia
Diogene a declarat ulterior că a făcut acest lucru doar pentru a îndeplini o poruncă a oracolului din Delfi care îi ordona să „invalideze moneda curentă” și că abia mai târziu a înțeles adevăratul sens al cuvintelor zeului. De altfel, el a fost cel care ar fi spus că dragostea pentru bani reprezintă originea tuturor relelor, conform Carl J. Richard în volumul „12 greci şi romani care au schimbat lumea”.
Pentru o vreme, Diogene și-a căutat o vocație în viață, până când, la un moment dat, l-a întâlnit pe Antisthenes, filosoful care avea să devină profesorul și modelul lui Diogene. Aceste două nume au rămas în istorie ca fondatori ai cinismului, o doctrină bazată în parte pe filosofia lui Socrate.
Cinicii greci se caracterizau prin renunțarea totală la bunurile materiale și la plăcerile senzuale, iar Diogene a dus această atitudine la extrem, după cum relatează numeroasele anecdote consemnate de Diogene Laerțiu în „Viețile filosofilor iluștri”.
Antisthenes, un discipol al lui Socrate, urmat de Diogene, a predicat simplificarea vieții până la asceză, îndemnând la eliminarea a tot ceea ce este inutil. Filosofii nu numai că evitau luxul, dar reduceau numărul lucrurilor pe care le dețineau la doar câteva: o mantie pe care să o poarte în orice vreme, un toiag pe care să îl folosească la mers și pentru a se apăra împotriva atacurilor și o pungă în care să pună puținele bunuri pe care le aveau.
Pe lângă ascetism, cinicii au proclamat refuzul de a urma dogmele – inclusiv cele religioase și culturale – și s-au străduit să ajungă la autarhie – o existență complet independentă.
Antisthenes își propovăduia doctrina pe dealul atenian Kinosarga. Potrivit unei versiuni, „cinicii” și-au luat numele de la grecescul „kion” – câine: comportamentul acestui animal a fost luat de filosofi drept model de viață corectă: trebuie să te întorci la natură și la simplitate, să disprețuiești convențiile, să te aperi și să aperi modul tău de viață.
wikipedia.org
Astfel, ca un om sărac care nu căuta bogăția, Diogene, şi-a trăit viaţa asemenea unui cerşetor. Stătea în agora, centrul vieții politice a orașului, pentru a observa agitația urbană și ocupațiile zadarnice cu care cetățenii își umpleau existența. Oamenii îi strigau: „Câine!”, la care el răspundea: „Voi sunteți toți câinii care îmi dau târcoale când mănânc!”
Jean-Léon Gérôme
Întrucât nu punea preț pe lucrurile materiale, Diogene și-a făcut casa într-un butoi – numit pythos. Pythos-ul era folosit de greci pentru a depozita vin, ulei de măsline, cereale și pește sărat. Întrucât locuia în piața principală a Atenei, agora, Diogene a devenit un fel de reper al orașului.
Diogene și-a petrecut viața rătăcind pe străzile Atenei, în căutarea înțelepciunii pe care nici bogăția și nici bunurile materiale nu i-o puteau aduce. Acesta este considerat unul dintre cei mai excentrici filosofi ai Greciei Antice, iar pe lângă faptul că locuia într-un butoi – acesta umbla, în toiul zilei, cu o lampă aprinsă, căutând un om cinstit.
D. E. Pugons, CC BY-SA 3.0
Avea obiceiul de a mânca în public, ceea ce era considerat indecent în societatea greacă antică, și încălca alte norme de comportament cu bună știință și cu plăcere pentru efectul produs. Dorința deliberată de a avea un comportament marginal a creat reputația deosebită a lui Diogene timp de milenii, iar în psihiatria modernă există sindromul lui Diogene – o boală asociată, printre altele, cu lipsa de rușine.
Sclav sau om liber?
Conform poveștilor despre Diogene, acesta a fost sclavul, pentru o perioadă de timp, al unui anume Xeniade, care, conform diferitelor versiuni, fie l-a eliberat imediat pe filosof, plătind pentru meditațiile celor doi fii ai săi, fie l-a lăsat să trăiască în casa sa ca membru al familiei.
Cea mai mare parte a vieții lui – Diogene și-a petrecut-o la Atena, dar există dovezi ale vieții sale din Corint, de unde era Xeniade.
Chiar și Alexandru cel Mare l-a căutat, poate din curiozitatea de a-l întâlni pe acest om zdrențăros, despre care se vorbea în oraș și a cărui înțelepciune aparte, dar recunoscută, nu lăsa pe nimeni indiferent.
Când l-a avut în fața lui, i-a spus: „Cere-mi orice îți dorești, iar eu o să-ți ofer”.
Diogene, însă, a răspuns: „Dă-te la o parte, îmi blochezi soarele”.
Această atitudine sfidătoare nu a fost nici o jignire, nici un atac la adresa orgoliului lui Alexandru cel Mare; dimpotrivă, răspunsul l-a șocat, iar reacția sa a fost una de admirație față de filosof pentru convingerea cu care acesta nega orice legătură cu sferele politice și cu bunurile materiale.
Potrivit lui Laertes, Diogene și Alexandru cel Mare au murit în aceeași zi. Potrivit unor rapoarte, filosoful înainte de a muri a ordonat să-l îngroape cu fața în jos.
