Există momente în viață pe care ne dorim să le păstrăm pentru totdeauna. Totul se schimbă, începând de la oameni, obiceiuri sau concepții, însă există un singur lucru care poate dăinui pentru pentru totdeauna, indiferent de trecerea timpului: dragostea.

Războiul a frânt multe inimi și a despărţit familii, uneori pentru totdeauna. O vorbă veche spune că dacă iubești pe cineva cu adevărat este bine să lupți pentru ea, însă în trecut era greu să te împotrivești sistemului. Bărbații erau luați cu forța pe front și nimeni nu le garanta că se vor întoarce curând acasă.

De obicei, atunci când ne luăm la revedere de la cineva, suntem destul de siguri că-l vom revedea. Însă, mulți dintre oamenii din fotografiile de mai jos, imagini realizate în timpul războaielor, nu știau dacă vor mai avea ocazia să îi strângă în brațe pe cei dragi. De fapt, unii dintre ei nu s-au mai întors niciodată.

Cu toate acestea, dragostea a reușit să supraviețuiască şi în vreme de război. Așa că, dacă iubești pe cineva nu ezita să îi arăți asta. Nu ai nevoie de nicio zi specială pentru a dărui dragoste, iar uneori un cuvânt valorează mai mult decât toate cadourile din lume.

Prețuiește oamenii care, atunci când te privesc, îți dau impresia că îți citesc în suflet și nu uita să profiți de fiecare moment al vieții pentru că este unic. Tu ai spus astăzi „Te iubesc”?

Los Angeles, 6 septembrie 1950, un sărut de „La revedere” înainte de Războiul din Coreea

dragoste in timpul razboiului

Soldați americani – ultimul sărut de pe navă, înainte de plecarea în Egipt, 1963

dragoste in timpul razboiului1

Rămas bun la stația de tren Penn Station din New York, aprilie 1943

dragoste in timpul razboiului4

Soldați americani – „La revedere” înainte de plecarea pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial

dragoste in timpul razboiului7

Soldații britanici își iau „la revedere” de la soțiilor lor înainte de plecarea în Egipt, 1937

dragoste in timpul razboiului13

Soldați înainte de plecarea în Egipt, 1935

Untitled design (33)

Un marinar aplecat peste un gard care își sărută prietena, 1945

dragoste in timpul razboiului15

Jean Moore îngenunchează și își sărută logodnicul, veteranul Ralph Neppel, imobilizat în scaun cu rotile după Al Doilea Război Mondial – 1945

dragoste in timpul razboiului6

Un marinar sărută o asistentă în New York, într-o imagine care simbolizează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945

dragoste in timpul razboiului2

Despărțire în Gara Pennsylvania din New York, aprilie 1943

dragoste in timpul razboiului11
dragoste in timpul razboiului24
dragoste in timpul razboiului22

Un soldat american își sărută iubita la despărțire, în 1922

dragoste in timpul razboiului18

Soldat întâmpinat de soția sa la întoarcerea din Franța, de Crăciun

dragoste

O tânără sărută un soldat britanic întors de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial – Londra, 1940

dragoste in timpul razboiului5

Soldat întors acasă de pe front – 1940

dragoste in timpul razboiului3

O tânără pe role alături de un soldat, în anii ’40

dragoste in timpul razboiului19

Un soldat american își sărută iubita pe gazonul din Hyde Park, 1945

dragoste in timpul razboiului9

Un soldat britanic își sărută soția la întoarcerea de pe front, în 1945

dragoste in timpul razboiului23

Soldat care își sărută soția înainte de a pleca să lupte în Primul Război Mondial, 1917

dragoste razboi

Soldat întâmpinat la întoarcerea pe Aeroportul Long Beach, 1945

soldat

Un sergent în Forțele Aeriene își sărută iubita în 1945

dragoste in timpul razboiului14

Despărțire, 1943

dragoste in timpul razboiului17

Doi îndrăgostiți în grădinile Kensington din Londra, 1945

dragoste in timpul razboiului21

Ziua îndrăgostiților, 1944

dragoste in timpul razboiului28

Un cadou, California, 1943

dragoste in timpul razboiului31

Un soldat american și prietena sa, în anii 1940

dragoste in timpul razboiului32

Cartea Vremea dragostei și a războiului de Santa Montefiore poate fi comandată de pe elefant.ro

kickvick.com


Citește și: 10 specii de animale care îți arată ce înseamnă dragostea și loialitatea