Eclipsa de Soare din 29 mai 1919 care a confirmat teoria relativității generale a lui Einstein
În 1905, Albert Einstein era doar un fizician necunoscut care lucra discret într-un birou din cadrul Biroului de brevete din Berna, în Elveția. Cu toate acestea, munca plictisitoare îi lăsa multe ore libere pentru a da frâu liber teoriilor și ideilor sale despre Univers.
Sub biroul său avea un sertar în care își ținea calculele și notițele, un sertar pe care, cu un simț al umorului aparte, îl numea „propriul meu departament de fizică teoretică”. Dar acel an 1905 nu avea să fie un an oarecare, de fapt, astăzi este cunoscut sub numele de „Annus mirabilis”, iar Einstein avea să scoată din acel minunat sertar tot arsenalul său fizic pentru a publica patru articole care aveau să schimbe complet istoria științei.
wikipedia.org
Prima dintre aceste lucrări a explicat efectul fotoelectric și doar pentru această lucrare, Albert Einstein a primit Premiul Nobel pentru Fizică. Al doilea studiu a fost dedicat mișcării browniene, al treilea a introdus teoria relativității speciale și, în cele din urmă, în cel de-al patrulea articol a dezvoltat echivalența masă-energie pe care o cunoaștem cu toții astăzi, într-o formă rezumată, ca E=mc².
Chiar și așa, aceste lucrări nu erau tot ce avea Einstein în mânecă. Lipsea a cincea lucrare fundamentală, o teorie pe care va ajunge să o publice un deceniu mai târziu (1915) și care se va numi: Teoria relativității generale.
Fizica corpurilor cerești, legate între ele prin gravitație, așa cum a fost enunțată de Newton, avea să ia o turnură neașteptată. Țesătura universală a spațiului-timp era acum curbată de prezența masei și a energiei. Ecuațiile erau perfect echilibrate, dar teoria avea nevoie de un impuls pentru a-și confirma acuratețea.
Albert Einstein a fost un mare gânditor teoretic, ecuațiile sale au explicat realitatea fizică într-un mod revoluționar, dar, fără un experiment care să le pună în practică și să le confirme, ele ar fi fost doar idei pe hârtie.
Din fericire, experimentul cosmic pe care relativitatea generală l-a necesitat nu este prea neobișnuit și se întâmplă din când în când. Albert Einstein a avut nevoie de o eclipsă pentru a verifica dacă predicțiile teoriei sale sunt adevărate în lumea reală.
În 1915, ceea ce era cel mai interesant la eclipse era posibilitatea de a testa faptul că lumina este deviată în apropierea Soarelui, dându-i astfel dreptate lui Einstein. Pentru Newton, lumina nu avea masă, dar noua teorie susținea că lumina nu numai că avea masă, dar ar fi fost afectată și de gravitația corpurilor cerești, cum ar fi Soarele.
Citește și: Ziua în care Einstein i-a scris formula fericirii unui tânăr poștaș japonez
Pentru a testa această deviere a luminii, un grup de astronomi britanici, în frunte cu Arthur Eddington, Frank Watson Dyson și Andrew Crommelin, au pornit spre două locații foarte precise unde au putut observa mai multe stele în timpul eclipsei totale de Soare care avea să aibă loc exact în data de 29 mai 1919, cu o fază maximă de 6 minute şi 51 de secunde.
Experimentul viza măsurarea poziţiei grupului de stele situate în apropierea Soarelui, clusterul Hyades, cu scopul de a verifica dacă exista, cu adevărat, un efect de lentilă gravitaţională, aşa cum se prezisese de relativitatea generală a lui Albert Einstein.
Jongsun Lee
Eddington a călătorit pe insula Principe (Africa), iar Crommelin a călătorit în orașul brazilian Sobral. Toată lumea cunoștea bine poziția anumitor stele pe cerul nopții, dar acum se putea măsura poziția acelorași stele în timpul eclipsei și ar fi fost posibil să se determine dacă razele de lumină erau afectate atunci când treceau prin apropierea câmpului gravitațional al Soarelui.
Eddington și Crommelin au obținut imagini ale eclipsei folosind tehnologia vremii: plăci fotografice din sticlă și au reușit să confirme, pentru prima dată, că lumina era într-adevăr afectată de gravitația Soarelui.
wikipedia.org
În noiembrie 1919, Sir Frank Dyson a anunţat într-o şedinţă comună a Royal Society şi Royal Astronomical Society din Marea Britanie că rezultatele expediţiilor au confirmat teoria lui Einstein.
Această realizare l-a catapultat pe tânărul fizician german, până atunci necunoscut, la faima mondială și a făcut din el una dintre cele mai importante figuri din istorie.
Impactul a fost atât de mare încât, în anii următori, teoria lui Einstein a permis formularea teoriei Big Bang, un model care explică modul în care a început Universul. În plus, o ramură specială a astrofizicii – cosmologia fizică – a fost creată tocmai pentru a studia acest subiect.
Dar Einstein a rămas umil. Fizicianul german a declarat că „nimeni nu ar trebui să creadă că marea creație a lui Newton poate fi dată la o parte de această teorie sau de oricare alta. Ideile sale clare vor avea întotdeauna semnificația fundațiilor pe care a fost construită concepția noastră modernă despre fizică”, a spus el.
