Felix Hoffmann și povestea aspirinei, medicamentul minune născut din dorința unui fiu de a își ajuta tatăl bolnav
În cele mai vechi timpuri, remediul pentru ameliorarea durerii a fost găsit în natură: extractul din scoarța de salcie albă (Salx alba), al cărui ingredient activ nu este altul decât acidul acetilsalicilic. Acesta scădea febra și ameliora durerea.
În Antichitate, Herodot, în scrierile sale, vorbea despre un popor care era mai rezistent la boli datorită obiceiului de a mânca frunze de salcie, în timp ce Hipocrate, considerat părintele medicinei, descria o pulbere cu gust amar, extrasă din scoarța de salcie, care avea ca efect scăderea febrei și reducerea durerii.
Dar se pare că efectele benefice ale substanțelor extrase din salcie erau cunoscute de sumerieni, de egiptenii antici, de asirieni și, mai recent, de nativii americani care le foloseau și ei împotriva durerilor de cap.
wikipedia.org
Dar de atunci și până în secolul al XVIII-lea, scoarța de salcie a fost uitată. În 1763, Edward Stone a făcut din nou cunoscut acest extract de plantă atunci când a prezentat Societății Regale de Medicină din Anglia un raport privind proprietățile sale.
Odată cu apariția cercetării științifice s-a descoperit salicina (o substanță gălbuie sub formă de cristale cu gust amar, izolată în 1828 de Johann Buchner), care a fost folosită pentru a sintetiza acidul salicilic (Herman Kolve a realizat acest lucru în 1859, dar compusul avea unele dezavantaje, cum ar fi un gust excesiv de amar și iritații gastrice (în 1853, chimistul Charles Frédéric Gerhardt a făcut o primă încercare de acetilare a salicinei, dar soluția a avut prea multe efecte secundare și impurități).
wikipedia.org
44 de ani mai târziu, Felix Hoffmann, un chimist german de 29 de ani care lucra la Friedrich Bayer & Co., era în căutarea unei variante a acidului salicilic, când a dat peste ceea ce avea să fie soluția „magică” pentru numeroase afecțiuni.
În data de 10 august 1897, el a notat în caietul său de laborator că a reușit să producă acid acetilsalicilic pur, o substanță care avea să devină cunoscută mai târziu sub numele de aspirină.
Bayer AG, CC BY-SA 3.0
wikipedia.org
Felix Hoffmann a sintetizat chimic o formă stabilă de pudră de acid salicilic în timp ce experimenta pentru a găsi o metodă curativă pentru artrita tatălui său, care nu putea tolera salicilatul, compus chimic din care este derivat acidul acetilsalicidic, care era folosit de mult timp ca antifebril și antireumatic, deși avea efecte secundare grave, precum vărsături și iritații.
După descoperirea acidului acetilsalicilic pur, Felix Hoffmann a devenit conducătorul departamentului farmaceutic al companiei Bayer.
Acidul acetilsalicilic a primit numele de Aspirină, de la „A” de la acetil și „spirină” de la Spirea, numele arbuștilor în care se găsește o sursă alternativă de acid salicilic.
Controversa din jurul inventatorului
Felix Hoffmann este cunoscut drept inventatorul oficial al aspirinei. În 1949, chimistul german Arthur Eichengrün a declarat că el a fost cel care a condus testele de laborator (iar Hoffmann le-ar fi executat pur și simplu).
Versiunea lui Eichengrün a fost ignorată până în 1999, când omul de știință Walter Sneader, de la Departamentul de Ştiinţe Farmaceutice de la Universitatea din Strathclyde, Glasgow, a prezentat-o la o conferință a Societății Regale pentru a marca centenarul aspirinei, argumentând că Eichengrün ar fi putut fi șters din această istorie în timpul regimului nazist pentru că era evreu.
Bayer Pharmaceuticals a negat aceste afirmații într-un comunicat de presă, susținând că Eichengrün nu a fost superiorul lui Felix Hoffmann. În plus, compania a pus la dispoziție și caietul de laborator al lui Felix Hoffmann și brevetul pentru aspirină ca dovadă că Felix Hoffmann trebuie să rămână în istorie ca fiind cel care a descoperit aspirina.
