Cu toate că pare a fi un personaj desprins dintr-un film, cimpanzeul pigmeu bonobo Kenzi chiar există în realitate și, mai mult decât atât, el este foarte inteligent. Kanzi ştie 3000 de cuvinte, mai mult decât unii oameni care abia sunt în stare să lege câteva cuvinte.

Cimpanzeul de 36 de ani ştie să folosească 500 dintre cuvinte (prin intermediul tastaturii), iar pe celelalte le înţelege la perfecţie. Îngrijitoarea animalului, Sue Savage-Rumbaugh l-a învăţat cu ajutorul unor reprezentări grafice ale cuvintelor, destinate copiilor de grădiniţă, să poarte o conversaţie.

A muncit pe brânci, în Great Ape Trust din Iowa, SUA, însă acum îi este mult mai uşor să spună ce pofteşte, ce-l doare sau ce are chef să facă.

De exemplu, dacă vrea să mănânce pizza, nu arată numai poza care înfăţişează mâncarea, ci apasă pe trei butoane. „Kanzi”, „vrea”, „pizza”. Nu degeaba este cunoscut drept cea mai deșteaptă maimuță din lume. Kenzi adoră să cânte şi la pianină, se uită la televizor şi ştie să umble cu calculatorul, delectându- se cu celebrul joc Pac-Man.

Mai mult decât atât, Kenzi ştie să utilizeze chibriturile pentru a aprinde focul şi e capabil chiar să îşi facă mâncare pe grătar. Omleta este preferat cimpanzeului. Acestuia îi face plăcere atât să o prepare, dar și să o mănânce.

Kanzi se află în grija celor de la Great Ape Trust din Des Moines, Iowa, și este unul dintre cei opt cimpanzei bonobo de care Sue Savage-Rumbaugh se ocupă.




 dailymail.co.ukslate.comtelegraph.co.uk 


Citește și: Povestea maimuțelor de zăpadă din Jigokudani