Dacă ajungi în Croația – află că aici poți admira frumusețea celui mai vechi Parc Național din Europa de Sud-Est, dar și cel mai mare din Croația.

Parcul Național Lacurile Plitvice (în croată Nacionalni park Plitvička jezera), un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, o să te cucerească, grație peisajului de vis care înconjoară zona.

Aflat în zona muntoasă carstică din Croația centrală, aproape de granița cu Bosnia și Herțegovina, Parcul Național Lacurile Plitvice este o zonă protejată care se întinde pe 296,85 km². În acest loc trăiesc urși, lupi, cerbi, porci mistreți, iepuri, vulpi și bursuci, dar și peste 120 de specii de păsări. Guvernul a impus reguli stricte vizitatorilor. Aceștia nu au voie să arunce gunoiul în zona protejată și nici să deterioreze în vreun fel parcul. Peste 1,2 milioane de turiști din toate colțurile lumii vin anual aici.

Însă, dintre toate minunățiile naturale pe care le poți vedea în acest loc, cele mai frumoase sunt cele 16 lacuri faimoase pentru culoarea turcoaz a apei, care se armonizează perfect cu verdele crud al vegetației.

Cărările din lemn te conduc în mijlocul apei, unde la fiecare cotitură stă ascunsă câte o cascadă.

Parcul Național Lacurile Plitvice este o zonă de o frumusețe aparte, fiind o destinație perfectă pentru toți cei care apreciază natura.

Mai jos poți vedea câteva fotografii care, cu siguranță, te vor convinge că Parcul Național Lacurile Plitvice este un loc fermecător și merită să îl vizitezi.

 Peter Jan Rijpkema

 Mike Swigunski 

Woo Hyeon Kim 

Jonatan Pie

Tomas Horak 

 Joshua Humpfer 

 Agnieszka M 


Citește și: Cele mai frumoase lacuri colorate din lume






Citește și: 8 dintre cele mai impresionante lacuri din lume