Lumânarea-ceas, sistemul inedit folosit înainte de inventarea ceasului
În prezent, lumina lumânărilor este folosită în principal pentru cinele romantice sau pentru soluții temporare, în cazul întreruperilor de curent. Înainte de electricitate, însă, lumânarea avea diverse utilizări. Lumânările erau o sursă esențială de lumină, iar ceara lor putea fi folosită pentru a sigila corespondența pentru confidențialitate. De asemenea, lumânările puteau fi folosite ca ceasuri deșteptătoare – o funcție care este, probabil, depășită în prezent, dar care reprezintă o parte importantă din istoria indicării timpului.
Lumânarea-ceas a fost o invenție folosită pentru a măsura timpul – și pentru a trezi oamenii (alarma-lumânare) – timp de secole. Iar modul său de funcționare este unul foarte simplu.
Lumântările-ceas, cunoscute și sub numele de cronometre cu lumânări, sunt dispozitive care utilizează rata de ardere a unei lumânări pentru a determina cât timp a trecut. În forma sa cea mai elementară, o lumânare-ceas este formată dintr-o lumânare, un suport și un marcaj pe lumânare, care indică timpul care a trecut.
de:Benutzer:FlyoutCC BY-SA 3.0
O lumânare-ceas funcționează pe principiul că viteza cu care arde o lumânare este relativ constantă, ceea ce o face o metodă destul de fiabilă de măsurare a timpului. De altfel, lumânarea este marcată la intervale regulate, de exemplu la fiecare jumătate de centimetru, pentru a indica timpul care a trecut.
Lumânările-ceas datează din China antică, prima referință înregistrată apărând într-un poem chinezesc scris de You Jiangu, în anul 520 d.Hr. Acestea erau folosite pentru a urmări trecerea timpului în timpul ceremoniilor religioase. Lumânarea era aprinsă la începutul ceremoniei și lăsată să ardă până când ajungea la un anumit punct, după care ceremonia se încheia. Aceasta era o metodă simplă, dar eficientă de a ține evidența timpului.
Lumânarea-ceas era folosit și în Egiptul antic pentru a măsura durata zilei. Egiptenii aprindeau o lumânare la răsăritul soarelui și cronometrau cât timp era nevoie pentru ca lumânarea să ardă până la un anumit punct. Acest lucru le permitea să calculeze cu precizie durata zilei.
Al-Jazari, un inginer musulman din secolul al XII-lea, a creat un ceas care folosea un sistem de scripeți și greutăți pentru a transforma arderea continuă a lumânării în timp care putea fi citit pe un cadran. Acesta, însă, este un exemplu celebru de ceas cu lumânare foarte complicat. În plus, inventatorul a creat ceasuri pe bază de apă care urmăreau mișcările astrologice.
wikipedia.orgPublic Domain
În Evul Mediu, lumânarea-ceas a fost utilizată și în Europa, de exemplu de călugări care o foloseau pentru a-și cronometra rugăciunile și alte ceremonii religioase. Designul simplu a fost folosit și în coloniile americane în secolul al XVIII-lea, pentru a măsura timpul dintre răsăritul și apusul soarelui, permițându-le fermierilor să știe când să înceapă și să termine ziua de lucru.
În ciuda disponibilității din ce în ce mai mari a ceasurilor tradiționale, această metodă de indicare a timpului a fost folosită cel puțin până în secolul al XVIII-lea. Pe lângă afișarea orei, lumânările-ceas puteau funcționa și ca ceasuri deșteptătoare, lumânarea acționând ca mecanism de alarmă.
reddit.com
Cel mai simplu model, care era folosit și în Roma Antică, presupunea plasarea unei lumânări într-un suport metalic și introducerea unor cuie metalice în lumânare, la intervale prestabilite. Atunci când ceara ajungea la nivelul dorit de topire, cuiul se izbea de baza metalică, acționând ca un ceas deșteptător. Zgomotul produs fiind un fel de alarmă.
La Milano, Italia, la Museo Poldi Pezzoli, puteți vedea un design mai complex din secolul al XVII-lea. Aceast sistem era un ceas de lux și de ultimă generație pentru epoca sa, cu un mecanism de alarmă care suna la o anumită oră, declanșat de o lumânare aprinsă.
The Trustees of the British Museum, CC BY-NC-SA 4.0
Uimitor este faptul că lumânarea-ceas încă este folosită în unele părți ale lumii, deși a fost înlocuită în mare parte de tehnici mai avansate de măsurare a timpului.
Lumânarea-ceas amintește de vremuri mai simple, când viața era măsurată în funcție de viteza cu care ardea o lumânare. Acesta este probabil principalul motiv pentru care unii continuă să o mai utilizeze.
