Misofonia: De ce unele persoane sunt deranjate de zgomotul oamenilor care mestecă sau respiră greu?
Experiența de iritare sau disconfort acut atunci când cineva aude pe cineva mestecând, înghițind sau chiar respirând mai tare decât în mod normal este un fenomen cunoscut sub numele de misofonie.
Aceasta nu este doar o ușoară neplăcere, ci o reacție intensă care poate varia de la anxietate și iritabilitate la furie și panică, conform plos.org. Tulburarea, deși mai puțin cunoscută decât altele, afectează profund viața de zi cu zi a celor care suferă de misofonie, influențând relațiile interpersonale, alegerile sociale și chiar mediul de lucru.
Misofonia poate fi declanșată din motive psihologice și/sau de mediu și se crede că se datorează faptului că, la unele persoane, anumiți stimuli, de exemplu, stimuli auditivi, numiți „declanșatori”, pot activa anumite zone ale creierului responsabile de procesarea emoțiilor.
Ce este misofonia, ura față de sunete
Misofonia, sau „ura față de sunet”, a fost clasificată pentru prima dată ca fiind o tulburare medicală de către Margaret și Pawel Jastreboff în 2001, conform frontiersin.org. De atunci, această tulburare a atras atenția psihologilor, neurologilor și audiologilor care încearcă să îi înțeleagă rădăcinile și mecanismele.
Cercetările indică faptul că misofonia nu este o simplă problemă de sensibilitate acustică, ci mai degrabă o relație între anumite sunete și răspunsuri cerebrale complexe.
Studiile privind activitatea cerebrală au arătat că persoanele cu misofonie au o activare diferită a anumitor zone ale creierului în comparație cu cele care nu suferă de această tulburare, în special a „rețelei de saliență”, adică rețeaua de neuroni care este activată în filtrarea stimulilor deosebit de relevanți în anumite momente, până la zonele implicate în procesarea emoțională, cum ar fi amigdala, atunci când sunt expuse la sunete „declanșatoare”.
Este același principiu pentru care ne enervează sunetul unghiilor pe o tablă de scris. Prin urmare, misofonia ar putea fi cauzată de „o cablare diferită în creierul bolnavilor”, care ar fi predispuși să activeze comportamente de răspuns la amenințările sonore.
Zgomotul produs de mestecat
Misofonia apare cel mai frecvent în copilărie sau adolescență și poate fi influențată de factori psihologici și de mediu. Să luăm un exemplu banal: o zi de naștere din copilărie sărbătorită într-un restaurant, dar încheiată într-un mod neplăcut, ar putea declanșa în tine o respingere pentru zgomote asociate în mod generic cu mestecatul și înghițirea, zgomote prezente cu ușurință într-un restaurant. Sau, un exemplu și mai urât: o ceartă a părinților, în timp ce întreaga familie este la masă. Copiii pot fi afectați de acest lucru.
Până în 2013, fuseseră publicate doar câteva studii privind misofonia. În anii următori, datorită activității unor cercetători precum Miren Edelstein și V. S. Ramachandran de la Universitatea din California (San Diego), cercetările au condus la noi descoperiri importante.
S-a descoperit, de exemplu, că există anumite sunete particulare care declanșează reacții de tip „luptă sau fugi”, adică în care organismul se pregătește rapid să reacționeze prin producerea de hormoni precum adrenalina și cortizolul, care au rolul de a se pregăti pentru acțiunea fizică prin creșterea ritmului cardiac, a ritmului respirator și a tonusului muscular. Această reacție instinctivă este utilă atunci când cineva trebuie să fie pregătit să fugă, să se salveze sau să atace ceea ce constituie un pericol imediat.
Expunerea repetată la sunete specifice în contexte negative poate consolida reacția aversivă în timp, creând un fel de condiționare, în același mod în care faimoșii câini din experimentul lui Pavlov au început să saliveze la simplul sunet al clopoțelului, odată ce au fost expuși la asocierea continuă dintre sunet și ora mesei.
În plus, există specialiști care sugerează că misofonia ar putea avea o componentă genetică (pentru cei interesați, aceasta s-ar datora unei modificări a genei TENM2) și pare să fie mai frecvent întâlnită la purtătorii altor tulburări psihologice, cum ar fi tulburarea de anxietate, tulburarea obsesiv-compulsivă și sindromul Tourette.
Se poate vindeca cineva bolnav de misofonie?
În prezent, nu există un tratament pentru misofonie, dar există strategii de gestionare care pot ajuta la reducerea impactului acesteia asupra vieții de zi cu zi. Terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit a fi eficientă în modificarea răspunsului emoțional la sunetele declanșatoare.
Pe de altă parte, tehnicile de relaxare și de conștientizare lucrează la gestionarea stresului și a anxietății asociate.
Sfatul specialiștilor în domeniu este de a evita pe cât posibil sursele de zgomote care duc la reacții și disconfort sau de a acoperi aceste sunete prin ascultarea de muzică la căști, în contexte în care problema nu poate fi altfel ținută sub control.
Misofonia este o tulburare complexă care merge dincolo de o simplă aversiune față de anumite sunete. Reprezintă o provocare atât pentru cel care suferă, cât și pentru medicii care încearcă să ofere ajutor și sprijin. Cercetarea în acest domeniu este, după cum ați văzut, încă la început, dar promite să deschidă noi căi pentru tratamente eficiente și o mai bună înțelegere a acestei tulburări.
