Misteriosul crater Patomskiy se află în regiunea Irkutsk, Siberia și a fost descoperit încă din 1949 de către geologul rus Vadim Kolpakov. Formațiunea are o înălțime de circa 40 m, iar diametrul este de 160 de metri și seamănă cu un cuib de pasăre care are un ou uriaș în interior, de aceea oamenii îl numesc și „Cuibul vulturului de foc”. Oficial, a fost numit craterul Patomskiy, după numele unui râu din apropiere.

De la descoperirea sa și până acum, speculațiile și teoriile privind apariția sa nu au încetat să apară. Unii credeau că fenomenul misterios care s-a petrecut în data de 30 iunie 1908, la doar 70 de kilometri depărtare, în binecunoscuta regiune Tunguska, are legătură cu fenomenul din Irkutsk. Însă oamenii de știință susțin că în urma cercetărilor, folosind tehnologia modernă, au ajuns la concluzia că formațiunea are o vechime de circa 250 de ani.

crater6

Citește și: Misterul copacilor care sângerează atunci când sunt tăiați


 

crater5
crater4

Citește și: Misterul piramidei solare din Bucegi


crater3

O altă posibilă explicaţie a acestei formaţiuni este existența unui vulcan care, în loc să expulzeze lavă, a suferit o violentă explozie în interior, însă în zonă nu a fost descoperit și nici nu există documente/relatări cu privire la existența unui vulcan în trecut.

crater2

De altfel, mulţi oameni de ştiinţă au venit aici şi au luat mostre de sol, ca să afle cum şi când a apărut acest crater, însă până acum nu există o variantă oficial acceptată.

Ca totul să fie şi mai ciudat, trebuie precizat că acest crater pare să fie activ, adică îşi schimbă mereu forma – se înalţă sau descreşte. În plus, copacii din apropiere cresc anormal de repede.

crater1

Citește și: Secretul misterioaselor statui moai de pe insula Paștelui





 amusingplanet.com