Steaua de Crăciun sau Steaua de la Betleem este posibil să fie cea mai faimoasă „stea” din istorie. Dar a fost ea reală? Menționată în Evanghelia după Matei, Steaua de la Betleem ar fi ghidat trei magi veniți din Orient în căutarea unui rege nou-născut.

Biblia descrie cum acești trei magi au văzut în noua stea drept un semn al nașterii Regelui evreilor, așa că au pornit spre Ierusalim pentru a i se închina.

Matei 2:1-18 VDC

„După ce S-a născut Iisus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din Răsărit la Ierusalim și au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. A adunat pe toți preoții cei mai de seamă și pe cărturarii norodului și a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristos.”
 Inbal Malca
Nina-noCC BY-SA 2.5

Aceste cuvinte privind Steaua de la Betleem au fost scrise pe un pergament în urmă cu 2000 de ani. Cu toate că nu au fost găsite dovezi clare privind această stea, astronomii au câteva idei care ar putea explica apariția unei astfel de stele în apropierea momentului nașterii lui Iisus.

Teorii care explică apariția Stelei de la Betleem

pxhere.com

Timp de secole, astronomii au analizat înregistrările istorice în căutarea unor dovezi care să explice această Stea de la Betleem. Astfel, conform acestora, poate că a fost o supernovă, o cometă, o erupție solară sau o aliniere a planetelor.

Câteva teorii susținute de știință care ar putea explica apariția Stelei de la Betleem

Unele lucruri sunt ușor de exclus. De exemplu, Steaua de la Betleem nu putea fi un meteorit, deoarece ar fi apărut în atmosfera Pământului și s-ar fi stins într-un timp scurt. Este imposibil ca trei magi să fi urmărit un meteorit timp de săptămâni.

De asemenea, este puțin probabil ca o supernovă – moartea explozivă a unei stele, care își mărește drastic strălucirea timp de câteva zile, săptămâni sau luni – să poată explica apariția Stelei de la Betleem. Supernovele au fost observate și înregistrate în mod constant, cu mii de ani în urmă. Așadar, dacă s-ar fi întâmplat una, probabil că și alte culturi ar fi scris despre acest eveniment.

De fapt, conform scrierilor istorice, singura supernovă despre care se spune că a fost vizibilă de pe Pământ în jurul datei nașterii lui Hristos a avut loc, de fapt, în anul 185 d.Hr. și a fost înregistrată de astronomii chinezi. Astfel, datele nu se potrivesc cu anul nașterii lui Iisus.

O cometă de Crăciun?

În trecut, unii astronomi au sugerat, de asemenea, că Steaua Betleemului a fost o cometă care a trecut pe lângă Pământ. Aceste corpuri din sistemul solar îndepărtat strălucesc adesea destul de puternic atunci când se aventurează în sistemul solar interior (numele tradițional pentru regiunea care cuprinde planetele terestre și asteroizii) și sunt încălzite de Soare. De asemenea, sunt cunoscute pentru faptul că, uneori, rămân în mod vizibil pe cer timp de săptămâni sau luni întregi. La fel ca supernovele, avem și înregistrări istorice din alte culturi cu privire la comete.

În anul 5 î.Hr., astronomii chinezi au observat apariția unei „stele”, pe care mulți cercetători au interpretat-o ca fiind o cometă.

Așadar, ar fi putut fi o cometă Steaua de la Betleem? Nu există nicio modalitate de a exclude această ipoteză, dar există un motiv evident pentru a ne îndoi de ea. În lumea antică, cometele erau de obicei văzute ca fiind semne de moarte, indicii că lucruri rele erau pe cale să se întâmple, nu ceva care să anunțe nașterea unui nou rege salvator.

O conjuncție planetară

Când derulezi mișcarea planetelor – lucru ușor de făcut cu ajutorul programelor de observare din zilele noastre – poți vedea că mai multe conjuncții interesante au avut loc în anii din jurul nașterii lui Iisus. Conjuncția, în astronomie și astrologie, este momentul apropierii maxime, ca poziție aparentă pe sfera cerească, a două corpuri cerești văzute de pe un al treilea (în general Pământul).

Este posibil ca această conjuncție din preajma nașterii lui Iisus să fi implicat chiar trei planete, probabil Marte, Jupiter și Saturn.

Planetele erau pentru antici „stelele rătăcitoare”, iar pentru mulți aveau o mare semnificație astrologică sau mistică. Astronomii știu că a existat o serie de astfel de conjuncții între anii 7 – 5 î.Hr, lucru consemnat și de către Johannes Kepler, astronomul german din secolul al XVII-lea, care a stabilit și legile mișcării planetare. Conform arhimandritului Teofil Lefter, citat de doxologia.ro, „naşterea lui Iisus a avut loc, cel mai probabil, în toamna anului 5 î.Hr.”

Conjuncțiile au avut loc în constelația Pești, peștele, despre care unii spun că este „semnul astrologic al evreilor”. Pentru a adăuga mai multă credibilitate pentru scriitorii creștini de mai târziu, cum ar fi Matei, semnul Peștilor a devenit mai târziu semnul secret al creștinilor.

Până când cineva nu va găsi o descoperire arheologică majoră și incontestabilă care să explice Steaua de la Betleem, aceasta va rămâne un mister. Știința nu o poate explica ca pe un obiect fizic cunoscut. Istoria nu oferă nicio înregistrare clară. Iar religia oferă doar o apariție miraculoasă.

Dar, deși nu se poate ajunge la un acord asupra naturii acestei stele, toate părțile sunt de acord asupra mesajului pe care l-a anunțat Steaua de la Betleem: „… pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” (Luca 2:14).

Gerard van Honthorst 

În concluzie, multe explicații științifice încearcă să explice Steaua de la Betleem. Unele dintre acestea includ o conjuncție planetară, o cometă sau o supernovă. Dar niciuna nu este în deplin acord cu descrierea oferită de Biblie, ceea ce face ca Steaua de la Betleem să fie în întregime o chestiune de credință.


Citește și: Povestea adevărată a mormântului lui Iisus