Mozart, marele geniu muzical al secolului al XVIII-lea
Apreciat încă din copilărie pentru talentul său, Mozart a fost unul dintre cei mai importanți muzicieni din istorie. La vârsta de 35 de ani, cu puțin timp înainte de a muri, a compus Missa de Requiem în re minor, una dintre cele mai interpretate lucrări din istoria muzicii.
În copilărie, Wolfgang Amadeus Mozart a avut parte de un mediu familial favorabil, tatăl său, Leopold Mozart, fiind un muzician remarcabil care a devenit cunoscut în întreaga Europă pentru o metodă de învățare a cântatului la vioară.
Interpret, compozitor și teoretician, acesta a văzut calitățile tânărului său fiu și i-a oferit cele mai bune condiții pentru a le dezvolta.
La vârsta de trei ani, Mozart cânta deja la clavecin, iar la cinci ani a schițat primul său concert și – înainte de a ști să scrie – a compus câteva piese pentru pian, transcrise de către tatăl său.
Micul Mozart în turneu
Eduard Ender
Faima acestui copil extrem de talentat s-a răspândit în Salzburg, dar în curând orașul austriac a devenit prea mic pentru aspirațiile lui Mozart, iar tatăl a organizat excursii și lungi călătorii muzicale în Europa, în special în Italia și Franța.
În turnee succesive, micul Mozart și-a etalat talentul. De exemplu, era capabil să improvizeze pe orice temă care i se propunea; o asculta și imediat, fără măcar să repete, o cânta cu o lejeritate incredibilă, adăugând tot felul de variațiuni.
Uneori era pus la încercare, claviatura clavecinului fiind acoperită cu o pânză, astfel încât să nu vadă clapele. Dar acest lucru nu îl împiedica să cânte impecabil. Alteori, cânta cu spatele la claviatură sau trecea de la clavecin la vioară, la care era, de asemenea, expert.
Copilul minune
În timp ce se afla la Napoli, a cântat la pian la Conservatorio della Pietà cu o asemenea măiestrie încât publicul prezent și-a imaginat că este vorba de o vrajă produsă de un inel pe care Mozart îl purta la mână, dar când l-a scos, suspiciunile de vrăjitorie au dispărut și tot ce a rămas a fost uimirea față de talentul băiatului.
Când avea 14 ani, la Roma, a auzit în Capela Sixtină un Miserere compus de Gregorio Allegri în 1638, a cărui partitură a fost păzită la Vatican pentru ca nimeni să nu o poată copia. După ce a ascultat lucrarea o singură dată (a durat aproximativ 15 minute), Mozart a scris întreaga partitură fără să fi luat notițe, inclusiv improvizațiile și înfrumusețările introduse de membrii corului.
Aceste dovezi ale talentului său au avut însă și un revers al medaliei. Tatăl a fost acuzat că i-a exploatat pe Mozart și pe sora sa mai mare, Maria Anna (cunoscută și Nannerl), punându-i să cânte ore în șir, iar apoi se lăuda: „Copiii mei sunt foarte obișnuiți să muncească din greu”. De fapt, în timpul turneelor, Mozart s-a îmbolnăvit de mai multe ori. A avut o perioadă în care nici nu mai vedea bine.
Lui Leopold Mozart i s-a reproșat, de asemenea, că și-a încurajat fiul, la vârsta de 12 ani, să compună opere (și să le dirijeze în concert) cu toate că toate aceste lucruri necesitau multă muncă, iar Mozart era doar un copil.
Un muzician independent
wikipedia.orgDomeniu public
Din 1773, când avea 17 ani, Mozart a intrat în conflict cu noul arhiepiscop, Hieronymus von Colloredo, de care depindeau atât tatăl său, cât și el. Conflictul a fost generat de caracterul independent al muzicianului, care nu voia să se lase influențat de dorințele altora.
În ciuda acestui fapt, geniul a lucrat cu mult spor în această perioadă, producând capodopere în toate genurile, fie că era vorba de muzică de cameră, muzică simfonică, vocală sau de operă.
Mozart cu sora sa și cu tată său
Domeniu public
În 1778 a hotărât să plece din Salzburg, pentru a căuta un post stabil și mai bine plătit. Inițial a ajuns la Mannheim – unde a fost impresionat de stilul orchestrei din oraș, apoi la Paris.
Timpul petrecut la Paris, în 1778, a luat o întorsătură tragică, iar aceasta a fost una dintre cele mai proaste perioade din viața sa. În saloanele aristocrației a fost pus să aștepte în anticamere reci, nu a fost plătit pentru compozițiile sale și, cel mai rău, mama sa, care l-a însoțit, a murit în apartamentul lor sărăcăcios, conform interlude.hk. Scrisoarea în care îl anunță pe tatăl său de moartea ei este un document emoționant.
Mozart s-a întors la Salzburg, însă nu pentru mult timp.
În Salzburg, Mozart nu mai putea suporta neînțelegerile cu episcopul Colloredo. Dorința sa era să devină un muzician independent, fără constrângeri și fără legături, așa că, în cele din urmă, împotriva dorinței tatălui său, a decis să se despartă de arhiepiscop și să se stabilească la Viena. În capitala imperială a încercat să își câștige existența ca pianist concertist și să-și vândă lucrările prin abonament, deși era obligat să dea și lecții particulare de pian; cum elevii chiuleau uneori de la unele dintre ele, a decis să perceapă o taxă lunară fixă.
Premiera din 1782 a operei Răpirea din Seraglio, o operă emoționantă și revoluționară din punct de vedere muzical, i-a adus un mare succes și admirație din partea împăratului Iosif al II-lea.
Joseph LangeDomeniu public
În această perioadă s-a căsătorit cu Constanze Weber, deși – inițial – a intenționat să se căsătorească cu sora ei mai mare, Aloysia.
Împovărat de datorii
Yair Haklai, CC BY-SA 4.0
Viața la Viena era de bun augur. Mozart a lucrat neîncetat și a studiat intensiv muzicienii din perioada barocă, cum ar fi Bach. S-a împrietenit cu Franz Joseph Haydn, căruia i-a dedicat o serie celebră de șase cvartete. În acea perioadă, Mozart a creat sonate, simfonii, concerte pentru pian și vioară etc., iar aproape toate au avut un succes răsunător.
De exemplu, în 1783, Mozart a descris reacția publicului după un concert de pian: „Sala era plină și, deși părăsisem scena, aplauzele nu au încetat, așa că am fost nevoit să repet rondo-ul”.
Și mai spectaculos a fost succesul ciclului de trei opere pe care le-a compus între 1786 și 1790 în colaborare cu celebrul Lorenzo da Ponte: Nunta lui Figaro, Don Giovanni și Così fan tutte, care au fost jucate în toate teatrele din Europa. Nimic nu l-a bucurat mai mult decât să audă arii ale lui Figaro fredonate pe străzile din Praga.
În ciuda acestui fapt, situația sa financiară era din ce în ce mai dificilă, deoarece el și soția sa au avut un stil de viață extravagant. Pentru a-și întreține familia (a avut șase copii, dintre care doar doi au supraviețuit), venitul său nu era suficient. Începând din 1783, compozitorul a împrumutat bani de la cunoscuți. Unuia dintre ei i-a făcut următoarea remarcă: „Cât de evaziv este norocul meu, mai ales la Viena, unde nu câștig bani și nici nu găsesc de lucru, deși mă străduiesc din răsputeri să găsesc.”
Mai mult decât atât, în 1788 soția sa a avut probleme medicale care s-au dovedit aproape fatale. Recuperarea ei a inclus vizite prelungite în centre unde tratamentele erau costisitoare. Mozart a pornit într-o serie de turnee mai scurte pentru a face rost de bani, dar totul s-au încheiat cu eșec financiar.
Rezultatul a fost o perioadă întunecată de depresie, pe care Mozart a menționat-o frecvent în scrisorile către prieteni.
Ultimul an
Așa se face că, în 1791, muzicianul a fost rugat să scrie o slujbă de requiem, pentru care urma să fie plătit cu bani frumoși. Un bărbat a venit la el acasă pentru a-i transmite comanda, refuzând să dezvăluie de unde provine. Mozart era deja grav bolnav, dar a acceptat imediat.
Astăzi se știe că propunerea a venit din partea bogatului conte Walsegg, care tocmai rămăsese văduv și care dorea să aibă o slujbă de requiem la înmormântarea soției sale. Walsegg dorea, de asemenea, ca autorul lucrării să rămână ascuns, așa că urma să transcrie el piesa și să treacă requiem-ul drept propria sa compoziție
Astfel, fără să bănuiască nimic, acest aristocrat capricios a dat naștere uneia dintre cele mai mari piese din istoria muzicii, Requiemul pentru patru voci solo, cor, orgă și orchestră. Mozart nu a reușit să o termine (discipolul și prietenul său Franz Süssmayr a fost cel care a finalizat-o).
În data de 5 decembrie 1791, când avea doar 35 de ani, artistul a murit de febră reumatismală recurentă şi insuficienţă renală reumatoidă.
Mozart a fost înmormântat în data de 7 decembrie 1791, pe o vreme urâtă. Familia şi prietenii apropiaţi au participat la slujba de înmormântare de la catedrala Sfântul Ştefan din capitala Austriei.
Aceştia nu au mai urmat însă şi cortegiul funerar la cimitirul St. Marx, acolo unde Mozart a fost îngropat fără piatră funerară, într-o groapă comună. Astfel, locul său exact de înmormântare rămâne un mister.
Conform obiceiurilor austriece ale vremii, numai cei din familiile aristocrate puteau să aibă o înmormântare privată, așa că Mozart a fost înmormântat într-un mormânt comun cu alte câteva cadavre.
wikipedia.org
Soţia, Constanze, a crezut că biserica se va ocupa de punerea unei pietre funerare la mormântul soţului ei. După aproape șapte decenii de la moartea geniului a fost realizat un monument în onoarea lui Mozart, însă acesta a fost amplasat într-un loc aleatoriu, nu la mormântul său.
