Félicette nu părea a fi un astronaut obișnuit. Pe lângă faptul că avea doar 2,5 kg, felina și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe străzile Parisului.

Însă, Félicette era o pisică specială, una dintre cele 14 pisici antrenate de oamenii de știință francezi pentru zborul în spațiu.

În 1963, a ajuns acolo unde nicio felină nu mai ajunsese până atunci. Aleasă pentru comportamentul ei calm și datorită faptului că avea o greutatea constantă, Félicette a fost pusă într-o rachetă în luna octombrie a aceluiași an. A petrecut 15 minute într-un zbor spre stele înainte de a se întoarce în siguranță pe Pământ.

Cu toate acestea, povestea ei a fost în mare parte uitată. În timp ce alte animale spațiale, precum câinele Laika și cimpanzeul Ham, au fost celebrate, Félicette nu este atât de cunoscută.

Aceasta este povestea singurei pisici care a mers în spațiu.

De ce Franța a trimis feline în spațiul cosmic

wikipedia.org
Fair use

În anii 1960, exista o „Cursă spațială” între națiuni. Dar, deși Uniunea Sovietică și Statele Unite făceau o serie de progrese interesante, francezii considerau că programul lor spațial stagna.

Au trimis șobolani în spațiu. Dar acest lucru nu a fost la fel de impresionant precum călătoria câinelui sovietic Laika, care a mers în spațiu în 1957, sau cea a cimpanzeului american Ham, care a urmat-o în 1961.

Mai mult, șobolanii nu au oferit oamenilor de știință prea multe informații. Iar scopul trimiterii animalelor în spațiu era de a înțelege cum ar putea afecta zborul în spațiu fiziologia umană. Așa că oamenii de știință francezi și-au îndreptat atenția către un alt animal: pisicile.

Conform lui Michel Viso, fost medic veterinar și șef al departamentului de exobiologie din cadrul Centrului Național de Studii Spațiale din Franța, „pisica era unul dintre animalele utilizate pentru studii de neurofiziologie la acea vreme.”

Cu alte cuvinte, era logic să se folosească un animal pe care oamenii de știință îl cunoșteau deja bine. Așadar, în urmărirea noului lor obiectiv, oamenii de știință de la Centre d’Enseignement et de Recherches de Médecine Aéronautique (CERMA) au achiziționat 14 pisici, toate femele, și au început să le supună unui antrenament de „astronaut”.

Pe una dintre pisici au numit-o „C 341”. Mai târziu, pisicuța tuxedo avea să fie cunoscută sub numele de Félicette.

Călătoria pisicuței Félicette în spațiul cosmic




Félicette și celelalte 13 pisici au trecut printr-un proces riguros de selecție pentru a vedea cum ar reacționa la zborul în spațiu. Ele au suportat timp de câteva luni izolarea, zgomotele puternice ale rachetelor și chiar sesiunile de centrifugare.

Dintre toate pisicile, Félicette a apărut ca fiind una dintre cele șase candidate pentru a merge în spațiu. Oamenii de știință au ales-o pentru că și-a menținut greutatea – alte pisici din program se îngrășaseră – și pentru că avea un comportament calm.

„Félicette a fost pisica potrivită pentru treaba asta”, a declarat ulterior unul dintre cercetătorii CERMA. „Orice reacție de panică din partea ei ar fi descalificat-o din program.”

În cele din urmă, Félicette a fost selectată pentru misiunea finală. În data de 18 octombrie 1963, la Hammaguir, Algeria, ea a fost urcată într-o rachetă Véronique AG1 și a fost lansată în spațiu la ora 8:09 fix.

news18.com

 

Pisicuța a zburat la aproximativ 160 de kilometri deasupra Pământului și a petrecut câteva minute în gravitație zero, în timp ce oamenii de știință îi monitorizau progresul prin intermediul electrozilor implantați în creier.

După 15 minute de zbor printre stele, Félicette s-a întors pe Pământ ca un erou francez.

Dar, din păcate, zilele ei erau numărate.

Momentul de glorie al pisicuței Félicette nu a durat mult. Oamenii de știință au eutanasiat-o câteva luni mai târziu, pentru a studia impactul călătoriei în spațiu asupra creierului său.

Din păcate, povestea primei și singurei pisici care a mers în spațiu a fost în mare parte uitată, iar mulți nici nu au auzit de ea.


Citește și: Soarta teribilă a cosmonautului care a căzut din spațiu