Nu a fost nici prima și nici ultima dată când un copil nevinovat moare din cauza terorismului. Însă, povestea lui Aitzaz Hasan este specială. Ea reflectă curaj și rezistență în fața celor care nu au pic de milă.

În ultimii 20 de ani, terorismul a luat multe vieți inocente în Afganistan și Pakistan, iar în categoria celor care și-au dat viața pentru a îi salva pe ceilalți intră și Aitzaz.

Băiatul trăia într-o zonă în care majoritatea populației face parte din secta șiită a Islamului. Grupurile teroriste, precum talibanii, vizează adesea aceste zone.

În dimineața zilei de 6 ianuarie 2014, Aitzaz Hasan – un elev de 15 ani care studia în clasa a IX-a în provincia nord-vestică a Pakistanului, și-a sacrificat viața, împiedicând un tânăr sinucigaș să intre în școala sa, unde elevii țineau adunarea de dimineață. În ziua aceea, Aitzaz Hasan a întârziat la școală.

El și cei doi prieteni ai săi așteptau în fața școlii. Cine și-ar fi putut imagina că întârzie pentru a salva viața copiilor nevinovați din liceul guvernamental?

Pentru că erau familiarizați cu atentatele sinucigașe, băieții și-au dat seama rapid că au de-a face cu un terorist. În timp ce colegii săi au fugit pentru a se salva, Aitzaz Hasan a încercat să-l oprească pe terorist. La îmbrățișat pe terorist, ținându-l cu putere ca să nu se apropie de școală. Răufăcătorul nu a avut milă și a detonat bomba.

Potrivit rapoartelor, în timpul incidentului erau aproximativ 2.000 de copii în școală. În momentul incidentului avea loc o adunare de dimineață și majoritatea copiilor erau pe terenul școlii. Aitzaz și-a sacrificat viața pentru ca sute de colegi de școală să poată trăi.




Când Aitzaz a murit, tatăl său se afla în Emiratele Arabe Unite și nu a reușit să se întoarcă în satul său la timp pentru înmormântarea fiului său. Mujahid Ali Bangash, tatăl lui Aitzaz, a spus într-un interviu: „Fiul meu a făcut-o pe mama sa să plângă, dar a oprit sute de mame să plângă pentru copiii lor”.

Curajul lui Aitzaz a fost lăudat în tot Pakistanul, iar băiatul este cunoscut ca un erou național, aniversarea lui fiind sărbătorită în fiecare an. Guvernul pakistanez i-a acordat Sitara-e- Shujat, una dintre cele mai înalte distincții civile din țară.

Express Tribune

În memoria lui Aitzaz, școala la care băiatul învăța a fost numită după el – Liceul Aitzaz Hasan Shaheed.
Grupurile teroriste au vizat copii de mai multe ori în regiune. La sfârșitul anului 2014, talibanii au luat cu asalt o școală din aceeași provincie din Pakistan și au ucis peste 150 de persoane, dintre care 132 erau copii.

Special IG for Afghanistan Reconstruction CC BY 2.0


Citește și: Iqbal Masih, băiețelul care a salvat 3000 de copii din sclavie