Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule şi care a avut loc, duminică, pe raza oraşului Pantelimon, informează Poliţia Ilfov.

Sursa menţionată precizează că şoferul uneia dintre maşini a fugit de la locul accidentului, iar ulterior s-a prezentat la sediul Poliţiei oraşului Pantelimon.

Poliţiştii au constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat.

Potrivit Poliţiei Ilfov, cauza accidentului ar fi fost neacordarea de prioritate, iar cele trei victime au fost stabilizate.

La una din mașinile accidentate, polițiștii au văzut un câine care aștepta răbdător întoarcerea stăpânilor săi, soț și soție, care, însă se află acum la spital, după ce au fost răniți în acest accident.

Animalul a ajuns acum la secția polițiștilor, unde i s-a dat apă și mâncare.

Până când stăpânii săi vor putea să-l ia din nou acasă, polițiștii i-au dat un nume provizoriu: Suflețel.

stirileprotv.ro