Povestea reginei Boudica, războinica neînfricată care s-a răzvrătit împotriva tiraniei romane

O revoltă sângeroasă a unei regine celtice împotriva romanilor s-a soldat cu 80.000 de morți. Această revoltă a avut o cauză dreaptă, aceea de a respinge ocupaţia şi brutalitatea romanilor asupra populaţiilor celtice din insula Marii Britanii de azi.

Astfel că, nu este de mirare că regina Boudica a fost o războinică de temut.

Regina celtică Boudica a aplicat o pedeapsă sângeroasă romanilor pentru actele lor odioase împotriva poporului și familiei sale. Faptele sale au rămas în istorie și au rescris istoria Imperiului Roman.

Invazia romană în Marea Britanie

Pentru a înțelege contextul poveștii, trebuie să începem cu invazia romană a Marii Britanii, din anii 40 d.Hr., condusă de împăratul Claudius. Într-adevăr, insula avea o reputație turbulentă, iar triburile războinice erau un motiv de teamă pentru alți împărați.

La urma urmei, predecesorii săi, Caligula și Tiberius, fuseseră pasivi în politica externă. Înainte de Claudius – și Iulius Caesar a încercat să cucerească Marea Britanie.

Claudius, în căutarea respectului, a făcut din cucerirea insulelor o prioritate, pe care a reușit să o realizeze în jurul anului 43. După ce a cucerit fără probleme țărmul sudic din Marea Britanie, a avansat mai departe, iar diferitele triburi au fost obligate să se supună. Excepție a făcut Prasutagas, regele Icenilor, care a încheiat un acord cu romanii și a rămas să domnească ca aliat forțat.

Nu se știe de ce și în ce condiții a fost lăsat la putere Prasutagas. În jurul anului 48 d.Hr., Boudica, în vârstă de 18 ani, s-a căsătorit cu regele Prasutagas, devenind astfel regină a tribului Iceni.

Fraudă și umilință

Regina Boudica a fost o femeie de neuitat, care impunea respect și teamă. Istoricii o descriu ca fiind o femeie înaltă, cu părul lung, cu o privire feroce și o voce pătrunzătoare. Știm deja despre activitățile ei ulterioare în principal din surse romane, în special din scrierile istoricilor Tacitus și Cassidius Dio.

Regina a rămas în istorie prin prisma unor evenimente care au început în anul 60 d.Hr. după moartea soțului ei, Prasutagas.

A murit din cauze naturale, lăsând un testament foarte discutabil. Și-a lăsat moștenirea celor două fiice pe care le-a avut cu regina Boudica. Se pare că scopul său a fost acela de a demonstra tactic suveranitatea Romei, lăsând în același timp bogatul regat în mâinile familiei. Cu toate acestea, testamentul nu a fost respectat de romani (se presupune că din cauza datoriilor regelui Prasutagas), iar la scurt timp după moartea regelui Prasutagas, romanii au anexat regatul Icenilor, au confiscat moșiile și au umilit familia regală.

Guvernatorul roman Suetonius Paulinus, aflat pe atunci în Marea Britanie, a ordonat ca multe gospodării să fie jefuite, iar cei din tribul Iceni să fie înrobiți.

Regina Boudica a protestat, pe bună dreptate, împotriva acestor acțiuni, dar efectul a fost exact invers. Paulinus a ordonat ca aceasta să fie biciuită în public și, mai rău, cele două fiice ale sale să fie violate cu brutalitate. Alți șefi Iceni și familiile lor aveau să treacă prin chinuri similare.

Boudica și fiicele ei au devenit victime, pierzând tot ce aveau și suferind abuzuri teribile.

Având în vedere aceste lucruri, regina a jurat să se răzbune pe romani.

Răzbunarea reginei Boudica

Nu a trecut mult timp până când Boudica și celelalte triburi celtice au început să pună la cale un plan de răzbunare. Potrivit Live Science, momentul atacului a venit în jurul anilor 60-61, când cea mai mare parte a armatei romane era concentrată pe Insula Anglesey, unde soldații se luptau cu druizii.

Primele atacuri au fost asupra orașelor Camelodunum (actualul Colchester) și Londinium (Londra de astăzi).

Triburile celtice, conduse de regina dornică de răzbunare, au avansat, masacrând și jefuind tot ce le ieșea în cale, distrugând statui romane și profanând cimitire. În acest moment, chiar și Suetonius Paulinus și-a retras armata, deoarece nu putea respinge atacurile furioase, având o armată formată doar din câteva mii de oameni. Boudica a jefuit și așezarea Verulamium (actualul St. Albans), iar aceste atacuri au făcut aproximativ 80.000 de victime în rândul romanilor.

Boudica a fost la un pas de a schimba istoria

Joseph Martin Kronheim (1810–96)[1]

Războinicii conduși de regină au ajuns la Nero, care se pare că se gândea la retragerea legiunilor romane din Marea Britanie. Cine știe cum s-ar fi scris istoria Marii Britanii dacă această campanie a triburilor celtice ar fi avut succes. După cucerirea orașului St. Albans, Suetonius Paulinus a început să reconstruiască armata romană și a alcătuit o forță de aproximativ 10.000 de oameni.

Suetonius era un maistru militar foarte abil și știa că poate câștiga în confruntarea cu războinicii reginei Boudica, dacă are un plan bine pus la punct. Astfel, el a planificat perfect locul bătăliei decisive, astfel încât să fie în avantaj, cu toate că armata sa nu era atât de numeroasă precum cea a reginei.

Nu se cunoaște locația exactă, însă se estimează că ar putea fi undeva de-a lungul drumului roman Watling Street (aproximativ între Londra și Northampton). Foarte precis, însă, datorită lui Tacitus, este descrisă desfășurarea bătăliei legendare.

John OpiePublic Domain

Înainte de începerea bătăliei, Tacitus consemnează că Boudica s-a adresat trupelor sale: „Nu ca femeie descendentă din strămoși nobili, ci ca una din popor, răzbun libertatea pierdută, trupul meu biciuit, suferința fiicelor mele. Răutatea romană a întrecut orice limită. Dar cerul este de partea unei răzbunări drepte”.

Se crede că, în timpul luptei sângeroase, triburile conduse de regină nu au reușit să furnizeze armament și provizii suficiente, ceea ce a fost primul pas spre distrugerea lor.

În plus, în timpul bătăliei fatale, Boudica a făcut mai multe greșeli care au costat-o în cele din urmă victoria. Pe lângă faptul că s-au aflat într-o râpă îngustă, rebelii au plasat căruțele de aprovizionare aproape de linia frontului, ceea ce le-a făcut imposibilă retragerea ulterioară din fața romanilor bine pregătiți și înarmați.

În cele din urmă, trupele reginei au fost măcelărite aproape până la ultimul om, în timp ce romanii, potrivit lui Tacitus, au suferit doar câteva sute de victime.

Armata lui Suetonius a sărbătorit o victorie sângeroasă și a asigurat sudul Marii Britanii pentru Roma, dar comandantul tot nu și-a păstrat postul. El a fost înlocuit în funcție de Petronius Turpilianus.

În deceniile care au urmat, însă, romanii și-au continuat expansiunea spre nord în Țara Galilor și spre Scoția.

Moartea reginei este învăluită în mister

Paul WalterCC BY 2.0

Boudica a fost o regină care a dat dovadă de mult curaj, iar acest lucru i-a adus un loc ferm printre cei mai mari luptători care au luptat pentru independența britanică.

Deși Boudica a eșuat în cele din urmă în încercarea ei de a scăpa Marea Britanie de romani, ea este încă celebrată astăzi ca o eroină și un simbol al libertății, justiției și curajului în fața tiraniei.

Moartea ei rămâne însă un mister neelucidat. Cele două teorii plauzibile sunt cele ale istoriciilor romani Dio și Tacitus. Prima teorie este că Boudica a murit din cauza rănilor sau a unei boli, după bătălie. Cea ce-a doua teorie este aceea că s-a otrăvit, având în vedere că regina a declarat înainte de bătălie că „mai bine moare, decât să fie sclava romanilor”.

Citește și: Zenobia: Regina războinică a Orientului Mijlociu, cea care a sfidat Imperiul Roman