Răzbunarea lui Pierre Picaud, bărbatul care a inspirat Contele de Monte Cristo
Povestea lui Edmond Dantès din Contele de Monte Cristo, celebrul roman al lui Alexandre Dumas, se învârte în jurul unei răzbunări teribile, pusă la cale prin înșelăciune, deghizări și fapte care depășesc cu mult limitele imaginabilului.
În viața reală, ar fi imposibil de pus la cale un astfel de plan. Totuși, la începutul secolului al XIX-lea, un simplu cizmar a fost victima unei conspirații, care i-a adus ani grei de închisoare, precum și mari suferințe.
Răzbunarea lui Pierre Picaud
wikipedia.org
Pubblico dominio
Pierre Picaud a fost un cizmar din Nîmes, născut în data de 2 mai 1780. Era sărac, dar ambițios, iar în 1807 s-a logodit cu Marguerite Vigoroux, o femeie pe cât de frumoasă, pe atât de bogată. Nunta, marea sa șansă de a reuși pe plan economic și social, a stârnit invidia a trei dintre prietenii săi: Solari, Chaubart și Mathieu Loupian. Cel din urmă, Mathieu Loupian – un văduv cu doi copii, a fost foarte afectat de această veste.
Zestrea uriașă a frumoasei Marguerite i-ar fi permis să-și achite datoriile și să capete un statut, așa că și-a transformat pofta într-un complot politico-judiciar pentru a o fura de la Pierre. Complotul a început când cizmarul a ajuns la localul său pentru a organiza petrecerea de nuntă.
Atunci, Mathieu Loupian i-a spus lui Pierre că va ajunge la propria sa nuntă. Pedro a luat această replică drept o simplă glumă, dar se înșela.
Printre clienții lui Mathieu Loupian se număra un agent al guvernului bonapartist. Ajutat de Solari și Chaubart, care erau și ei invidioși, Mathieu Loupian l-a informat pe agent că știe numele unui spion aflat în solda Angliei. Bărbatul a crezut pontul și l-a informat pe superiorul său, Anne Jean Marie René Savary, duce de Rovigo și șef al poliției franceze, care a ordonat imediat arestarea presupusului trădător.
Operațiunea s-a desfășurat în mare secret, iar Pierre a fost vizitat de jandarmi chiar în ziua nunții. În secret absolut, a fost escortat și întemnițat. Antoine Allut, un al patrulea prieten al cizmarului, nu a luat parte la conspirație, dar, deși știa totul, nu a intervenit pentru a îi opri pe prietenii lui.
Pierre nu știa ce nelegiuire a făcut, dar a ghicit că zidurile reci ale închisorii vor marca sfârșitul existenței sale. Între timp, cei de acasă nu bănuiau ce i s-a întâmplat și, în scurt timp, bărbatul a fost uitat. Cu toate că era afectat, Pierre nu a renunțat, ci a căutat o cale de a evada. Cu unelte improvizate, a început să sape un tunel în pereții celulei.
François-Louis Français
Domeniu public
A lucrat zi și noapte pentru a săpa tunelul, până când, ani mai târziu, a dat peste o altă celulă, locuită de preotul italian Părintele Torri. Ceea ce la început părea un eșec, s-a dovedit a fi un adevărat noroc.
Pierre nu a avut de ales decât să se împrietenească cu Torri. Un an mai târziu, când preotul a murit, înainte de a-și da ultima suflare, a decis să împărtășească cel mai mare secret al său cu Pierre.
La Milano, Torri ascunsese o mare comoară, poate legată de motivul încarcerării sale, și i-a explicat lui Pierre cum să intre în posesia ei, dacă acesta va reuși vreodată să scape din închisoare.
wikipedia.org
CC BY 2.5
Astfel, aflat în închisoare, Pierre se trezește moștenitor al unei averi pe care nu putea niciodată să pună mâna, cel puțin în teorie. Însă, viața este surprinzătoare.
Bătălia de la Leipzig din 1813 a marcat înfrângerea lui Napoleon, care a abdicat în anul următor, iar Pierre, în calitate de prizonier politic al unui regim decăzut, a fost eliberat din închisoare în câteva luni. El a fost încarcerat în 1807 și a ieșit șapte ani mai târziu, vizibil îmbătrânit și plin de vânătăi, dar dorința sa de răzbunare a risipit orice problemă de sănătate.
Urmând instrucțiunile părintelui Torri, Pierre a călătorit la Milano, a intrat în posesia comorii și a devenit mai bogat decât își imaginase vreodată. Și-a luat pseudonimul de Joseph Lucher și a plecat în cele din urmă în Franța, în căutare de răspunsuri.
Pentru a înțelege ce se întâmplase cu șapte ani în urmă, s-a deghizat în om al bisericii și, dându-și numele de Părintele Baldini, l-a urmărit pe Antoine Allut la Nîmes.
Ulterior, i-a dezvăluit adevărul, iar bărbatul – care îi fusese cândva prieten – a fost șocat să îl revadă. Dar acum, Pierre era doar o fantomă a trecutului și, în memoria celor care îl cunoscuseră, nu mai rămăsese din el decât o amintire ștearsă.
Cizmarul l-a mituit pe Allut cu un diamant neprețuit pentru a-i explica motivul arestării sale. Auzind planul lui Solari, Chaubart și Loupian, Pierre s-a înfuriat. Acea fărâmă de umanitate care supraviețuise detenției dure a făcut loc furiei.
Viața lui fusese distrusă în numele invidiei, iar cei care îl trădaseră trebuiau să plătească.
Deoarece avea nevoie să afle cât mai multe informații, Pierre s-a angajat la noul local al lui Mathieu Loupian de pe Boulevard des Italiens din Paris.
François Debret
Domeniu public
După arestarea lui Pierre, Loupian s-a căsătorit cu Marguerite în 1812, începând o nouă afacere datorită zestrei soției sale. Trecuseră mulți ani, închisoarea îl schimbase fizic pe bietul cizmar și nimeni nu bănuia că bucătarul cunoscut de toată lumea drept Joseph Lucher este chiar Pierre.
Spionându-l îndeaproape pe creierul complotului, care, în planurile sale, trebuia să primească mai mult decât o execuție, a pornit pe urmele lui Chaubart, l-a atras la Ponts des Arts și l-a ucis cu sânge rece. Când poliția i-a descoperit cadavrul, a observat un detaliu înfiorător. Pe mânerul pumnalului cu care fusese înjunghiat în inimă era inscripționat „numărul unu”.
Încurajat de succesul primului asasinat, Pierre a plătit câțiva oameni pentru a îl spiona pe Solari.
Între timp, și-a pus în aplicare planul împotriva lui Loupian. A angajat un tânăr infractor și l-a transformat într-un fals urmaș al aristocrației italiene: Prințul de Corlano.
Complicele a primit instrucțiuni precise: a abordat-o, a sedus-o și a lăsat-o însărcinată pe fiica lui Loupian. O sarcină în afara căsătoriei, în acea vreme, era o problemă pentru Loupian, pe atunci un membru proeminent al comunității pariziene. Având în vedere că tatăl copilului era un urmaș al aristocrației italiene, Loupian și-a căsătorit fata cu el.
Din punctul de vedere al lui Loupian, perspectiva unui ginere cu sânge albastru era de bun augur și dădea bine în societate. Nunta a fost sărbătorită în scurt timp, iar recepția a avut loc la restaurantul Loupian’s.
În timpul petrecerii, Prințul de Corlano le-a dezvăluit invitaților adevărata lui identitate: era un impostor.
Pierre a dezonorat-o pe fiica prietenului său și i-a aplicat o lovitură dură, dar asta nu a fost de ajuns. Obsedat să se răzbune, Pierre a reușit să-l introducă pe fiul lui Loupian într-un grup de oameni cu o proastă reputație. Astfel că, poliția l-a găsit pe tânăr, beat, la locul unei spargeri. Buzunarele sale erau pline cu bijuterii, iar incidentul l-a costat o pedeapsă de 20 de ani de muncă silnică.
După toate acestea, Pierre s-a pregătit pentru actul final. Înainte de a se răzbuna și pe fostul său prieten – Solari, Pierre i-a încendiat restaurantul lui Loupian, cel care trecuse peste un prieten pentru a ajunge la avere. Cu un soț care își pierduse afacerea, Marguerite a murit din cauza grijilor și șocului.
Pierre l-a otrăvit pe Solari, pe al cărui sicriu a fost găsită gravura „numărul doi”, și l-a ucis în cele din urmă și pe Loupian în timpul unei plimbări în grădina Tuileries.
În timp ce sângele și comploturile pătau străzile Parisului, Antoine Allut era la curent cu totul, având rolul perfid de observator al evenimentelor, la fel ca în 1807. Cu toate acestea, după moartea lui Loupian, poate de teamă că va fi următoarea victimă sau din simplă lăcomie, l-a răpit și l-a șantajat pe Pierre. Însă, cizmarul a refuzat cererile de bani care i-ar fi redat libertatea, iar Antoine Allut nu a avut de ales decât să-și ia viața.
Adevăr sau ficțiune?
Olivier Pichat
Conform lui Alexandre Dumas, scriitorul s-a inspirat din spusele tatălui său, generalul bonapartist Thomas Alexandre Davy de la Pailleterie, întemnițat în castelul aragonez de la Taranto între 1799 și 1801.
De altfel, acesta s-a inspirat și din lucrarea „Mémoires tirés des archives de la police de Paris pour servir à l’histoire de la morale et de la police, depuis Louis XIV à nos jours”, publicată în 1838.
Autorul, Jacques Peuchet, a lucrat la arhivele poliției din Paris, unde a copiat numeroase dosare, inclusiv pe cel al lui Pierre Picaud.
Deși povestea lui Pierre Picaud este și astăzi învăluită în mister și nu se știe dacă este un adevăr sau o ficțiune, nu există nicio îndoială că cizmarul din Nîmes l-a inspirat pe Alexandre Dumas.
Étienne Carjat
Public Domain
Edmond Dantès din Contele de Monte-Cristo a căutat răzbunare, s-a întors împotriva celor care i-au călcat în picioare viața și, în cele din urmă, a găsit puterea de a-l ierta pe Danglars. Pierre Picaud, nu. Pierre Picaud nu a iertat pe nimeni.
Cărțile din seria Contele de Monte Cristo, de Alexandre Dumas, pot și comandate de carturesti.ro.
