Rodovia Dos Imigrantes, uimitoarea autostradă construită pe deasupra copacilor

Oare cum ar fi să mergi pe deasupra unei păduri cu mașina? Ei bine, acest lucru nu este imposibil, având în vedere că multe șosele au fost construite pe deasupra copacilor, pentru a proteja vegetația. Într-adevăr, pentru a realiza astfel de drumuri, costurile sunt foarte mari. Dar în ciuda acestui impediment impactul asupra mediului este impresionant. Nivelul de zgomot este redus, sunt protejați copacii și viețuitoarele pădurii.

Una dintre aceste minuni ale ingineriei este și autostrada Rodovia Dos Imigrantes din Brazilia, șoseaua din statul São Paulo, care leagă al cincilea cel mai populat oraș al lumii de coasta Atlanticului și de orașele São Vicente și Praia Grande.

Inaugurată în 1974, autostrada este în prezent una dintre cele mai aglomerate rute ale Braziliei, estimându-se că în weekend-uri peste 1 milion de automobile străbat cei 58,5 km care despart metropola braziliană de litoralul Atlanticului.

Autostrada Rodovia Dos Imigrantes este cu totul fascinantă, aceasta mândrindu-se cu 44 de viaducte, 7 poduri și 11 tuneluri. În plus, o parte din traseul ei poartă trecătorii pe deasupra pădurii tropicale, iar priveliștea de care au parte aceștia este impresionantă.

Autostrada a fost construită la o altitudine de 636 m deasupra nivelului mării, design-ul acesteia fiind unul modern. Numele său este un omagiu adus imigranților sosiți aici din întreaga lume, deoarece aceștia au contribuit la dezvoltarea culturală, economică și socială a Braziliei.

Mai jos poți vedea câteva imagini care evidențiază puțin din farmecul acestei construcții uimitoare!

livejournal.com


Citește și: Povestea tunelului Guoliang, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume, construit cu dalta și ciocanul


Adaugă un comentariu...