Despre sindromul K se spunea că este o boală mortală, însă adevărul este că a salvat vieți. Cum s-a putut acest lucru? Ei bine, sindromul K a fost o boală fictivă. În 1941 și 1945, la ordinele lui Hitler – milioane de oameni și-au pierdut viața, aproximativ două treimi din populația evreiască din Europa, eveniment care avea să devină cunoscut sub numele de Holocaust.

Deși în acea perioadă oamenii își pierduseră orice speranță de mai bine, iar poveștile despre speranță păreau să fie doar simple lucruri desprinse din cărți, au existat și eroi care și-au riscat viața pentru a salva alte vieți. Acești eroi au fost precum o licărire într-o perioadă întunecată.

În toamna anului 1943, în timp ce mii de evrei din Italia ocupată de naziști erau trimiși în lagărele de concentrare, un grup de medici au găsit o cale de a salva zeci de vieți: au inventat o boală contagioasă mortală, boală care îi îngrozea pe soldații naziști. Mai mult de 10.000 de italieni au fost trimiși în lagăre de concentrare în timpul ocupației naziste care a durat aproape doi ani. Cei mai mulți dintre ei nu s-au întors niciodată acasă.

Haideți să aflăm întreaga poveste despre sindromul K!

Sindromul K – boala care a salvat zeci de vieți

Fred RomeroCC BY 2.0

Valter Cirillo 

Spitalul Fatebenefratelli, vechi de 450 de ani, este amplasat pe o mică insulă în mijlocul râului Tibru din Roma, chiar în apropiere de cartierul evreiesc. Când naziștii au făcut raiduri în zonă, pe 16 octombrie 1943, câțiva evrei s-au refugiat în spital. Pentru a îi salva pe evrei, medicii au venit cu un plan de diagnosticare a refugiaților cu o boală fictivă care nu exista în niciun manual de medicină, boală despre care se spunea că este letală și se răspândea foarte ușor prin intermediul sporilor inhalați prin aer. Boala, numită sindromul K, era descrisă drept o afecțiune neurologică, iar simptomele ei includeau convulsii, paralizie, iar în final moartea prin asfixiere. 

senato.it CC BY 3.0 it

Cel care a dat numele sindromului K, de la Kesselring sau Kappler, a fost medicul anti-fascist Adriano Ossicini, pentru a putea face distincția între pacienții reali și cei fictivi. Albert Kesselring a fost comandantul nazist care a gestionat ocupația nazistă a Italiei, în timp ce șeful SS Herbert Kappler a fost responsabil pentru uciderea în masă a 335 de evrei și prizonieri politici italieni, în 1944.

wikimedia.org CC BY-SA 4.0

Inventarea unei boli false a eliminat toată confuzia. Practic, atunci când un medic diagnostica un pacient cu sindrom K, toți cei care lucrau în spital știau ce trebuie să facă.

Mai mult decât atât, medicii au fost nevoiți să găsească modalități de a face boala să pară reală atunci când trupele naziste făceau percheziții în spital. Pentru ca totul să fie cât mai credibil, cei care sufereau de această boală erau izolați în camere speciale. Accesul în acele spații era restricționat, iar ofiţerii nazişti nu se apropiau, de teamă să nu se îmbolnăvească. Evreii erau de asemenea instruiţi să tuşească, pentru a imita tuberculoza, atunci când soldaţii treceau prin spital.

wikimedia.org CC BY 4.0

Vittorio Sacerdoti, un medic evreu care lucra în spitalul Fatebenefratelli (practica medicina pentru că avea un nume fals), a declarat pentru BBC în 2004  că „naziștii credeau despre boală că este asemănătoare tuberculozei, așa că fugeau ca iepurii”.

După ce erau internați în spital și „tratați”, pacienții erau ulterior mutați în ascunzători din diferite zone ale orașului.

https://youtu.be/sSi3l3wumv8

În mai 1944, naziștii au atacat în cele din urmă spitalul, dar au prins doar cinci evrei polonezi care încercau să se ascundă pe un balcon. O lună mai târziu, teritoriul Romei a fost eliberat de sub ocupaţia nazistă, în iunie 1944.

În iunie 2016, spitalul Fatebenefratelli a primit onoarea de „casă a vieţii” de la Fundaţia Raoul Wallenberg, o organizaţie a SUA care este dedicată eroilor Holocaustului.

Pentru a marca această ocazie, Ossicini, pe atunci în vârstă de 96 de ani, a acordat un interviu ziarului italian La Stampa. „Lecția experienței mele a fost că trebuie să acționăm nu din motive de interes personal, ci pentru principii”, a spus el.

Când a fost inventat sindromul K – toți cei implicați (medicii și asistentele) știau că își riscă viața. Doar o mică greșeală îi putea costa scump. Cu toate acestea, acțiunile lor extraordinare au fost un far de speranță pentru cei care se confruntau cu persecuții din partea naziștilor.


Citește și: Traian Popovici, eroul român care a salvat 20.000 de evrei de la deportarea în Transnistria