Dacă îți dorești să experimentezi ceva nou, atunci trebuie să ajungi la hotelul Arbez. Probabil te întrebi ce are atât de spectaculos acest resort, nu este așa? Ei bine, Arbez este singurul hotel din lume a cărui construcţie se întinde în două ţări. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că hotelul a fost construit peste graniţa dintre Franţa şi Elveţia.

Practic, oaspeții hotelului au posibilitatea să doarmă în două țări, în același timp. Hotelul Arbez se află în satul de graniţă La Cure și a fost construit înainte ca frontiera actuală dintre Franţa şi Elveţia să intre în vigoare, în 1862, iar clădirea a fost folosită iniţial ca magazin alimentar.

Reprezentanții hotelului îşi răsfaţă oaspeţii și le oferă servicii de calitate sau chiar servicii speciale, cum ar fi cazul celor proaspăt căsătoriţi, care dispun de un apartament special pentru asemenea ocazii, unde patul are și o „graniță” care marchează cele două țări. Aceasta înseamnă că unul dintre soţi doarme în Franţa, iar celălalt, în Elveţia.

1
untitled
4

Până şi restaurantul hotelului a fost gândit astfel încât oaspeţii să poată beneficia de cele două culturi în timpul vizitei. Mai exact, localul este împărţit în două, o parte fiind dedicată bucătăriei cu specific franțuzesc, iar cealaltă gastronomiei elveţiene.

2

Citește și: Cum arată camera de hotel fără pereți sau tavan


3

Hotelul a devenit foarte popular, mai ales pentru turiştii care sunt foarte curioşi să vadă cum este să locuiești în acelaşi timp pe teritoriul a două ţări. Pentru acest lucru, ei plătesc aproximativ 100 de euro. În anumite zone, oamenii pot sta împreună la o masă, în timp ce paharul se află într-un stat, iar farfuria în altul. Nu degeaba, inedita locaţie este descrisă pe site-ul hotelului astfel: „Două naţiuni dorm în acelaşi pat şi mănâncă la aceeaşi masă”.

hotelul-in-care-poti-dormi-in-doua-tari
dailymail.co.uk

Citește și: Cele mai tari 25 de hoteluri din lume