Ești stresat sau nefericit? Ai nevoie să te relaxezi? Dacă o să înveți să îți relaxezi mintea o să te simți odihnit și pregătit să îți îndeplinești activitățile de zi cu zi.
Următoarele metode te vor ajuta să te relaxezi și să scapi de încărcătura negativă.
Exercițiile de respirație
Chiar dacă pare un clișeu – ai grijă la felul în care respiri. Poți încerca următoarea metodă: trage aer în piept și ține-ți respirația preț de 8 secunde. Repetă acest procedeu și o să te relaxezi. De reținut este faptul că trebuie să faci pauză între aceste sesiuni de respirație.
Meditația
Această metodă te va ajuta să te focusezi pe o realitate pe care tu o creezi. Tot ce trebuie să faci este să te relaxezi, detensionându-ți mușchii feței. Îți poți imagina că te afli într-un loc frumos, un loc în care tu te simți în siguranță.
Conștientizează că trăiești în prezent, că toate lucrurile se întâmplă în momentul acesta și o să te relaxezi fără să îți dai seama. O sursă potrivită de relaxare găsești pe site-ul www.calm.com unde poți asculta briza mării, ori murmurul apei. Un alt site care te va ajuta să te relaxezi este rainfor.me unde poți asculta ploaia.
După ce vei încerca aceste practici o să observi că relaxandu-te inspirația îți vine mult mai ușor și te poți concentra mult mai bine. În plus, nu uita că orice lucru este o binecuvântare, iar grijile cotidiene nu trebuie să ne împiedice să fim fericiți.