Animalele de companie ne oferă iubire necondiționată și, de asemenea, tot ele ne pot fi prieteni de nădejde. Însă, de-a lungul timpului, prietenii noștri blănoși s-au dovedit a fi martori cheie în multe cazuri de crimă.

Animalele sunt capabile să ajute la rezolvarea unei crime în moduri pe care nimeni nu le credea posibile. Un exemplu concludent în acest caz este papagalul Bud, care a oferit detalii importante în cazul unei crime conjugale.
Glenna Duram şi-a împuşcat mortal soţul, pe Martin Duram, în anul 2015, după care a încercat să se sinucidă. Martor la întreaga scenă a fost Bud, un papagal gri african capabil să repete cuvintele rostite de oameni.

Din 2015, de când s-a petrecut odioasa crimă, Bud repetă continuu cuvintele „Nu trage!”, rostite cu o voce care o imită pe cea a victimei. Cu toate acestea, pasărea nu a fost adusă în sala de judecată.

Unul dintre procurorii care s-au ocupat de cazul crimei din Michigan a admis, iniţial, că pasărea poate fi considerată martor, însă cererea lui a fost respinsă de ceilalţi colegi, motivând că o pasăre nu poate fi adusă în sala de judecată într-un proces atât de grav.

Iată mai jos câteva crime rezolvate cu ajutorul animalelor!

Pasărea Cockatoo

Kevin Butler, nativ din Texas, era un fan atât de mare NBA încât şi-a numit pasărea Larry Bird, chiar dacă numele era unul ciudat. Prietenii lui Kevin au susţinut că pasărea îi era foarte devotată, iar în 2001, când locuința lui Butler a fost spartă, iar bărbatul ucis, Larry Bird a încercat să își apere stăpânul. În acea altercație cu hoții pasărea a fost rănită.

Unul dintre suspecţi, Daniel Torres, a negat că este implicat în această poveste. Însă, din fericire, procurorii aveau dovezi care îl încriminau. Mai exact, anchetatorii au găsit urme de sânge pe ciocul micuței păsări, iar testele ADN au confirmat că Daniel Torres este unul dintre criminali.

În timpul procesului, pasărea a fost declarată a fi un martor important, iar Torres a fost condamnat la închisoare pe viață.

Cazul câinelul Chief

În anul 1998, un cuplu din Seattle, Washington, şi câinele lor au fost găsiţi morţi în locuința acestora.

În timpul procesului, suspecţii Ken Leuluaialii şi George Tuilefano au fost surprinşi să afle că procurorul avea pregătită o dovadă specială: ADN-ul câinelui.

Pe hainele acuzaților au fost găsite urme de sânge care aparțineau câinelui, analizele ADN confirmand acest lucru.

Crima din Pennsylvania

Când proprietara unui magazin de animale de companie, Lori Auker, a dispărut în 1989, familia ei s-a gândit la ce este mai rău. Din păcate, suspiciunile lor au fost corecte: după aproape trei săptămâni de căutări, cadavrul ei a fost găsit pe marginea unui drum din Pennsylvania.

Principalul suspect în acest caz era fostul soţ al acesteia, Robert Auker, cel care o urmărise cu o săptămână înainte de dispariţie.

Camerele de supraveghere amplasate în apropierea casei victimei au surprins o maşină care semăna cu maşina lui Robert Auker, un Chevrolet Celebrity. În plus, părinţii lui au declarat că acesta a curăţat maşina într-un mod extrem de meticulos înainte să o vândă.

În ciuda efortului său de a șterge orice probă incriminatorie, autorităţile au descoperit mai multe fire de pisică, iar acestea au fost identificate ca fiind firele de păr de la cele două pisici ale victimei. Firele de păr de pisică au fost descoperite şi pe hainele pe care Auker le purta în ziua în care Lori a dispărut.
Pentru fapta sa, Robert Auker a primit pedeapsa cu moartea.

Papagaliţa Hira

Hira a fost singurul martor al crimei indiancei Neelam Sharma, din anul 2014. În timpul atacului, criminalul a omorât şi câinele familiei care lătra încontinuu. Vijay Sharma, soțul victimei, editor al unui ziar Hindi, nu le-a oferit poliţiştilor niciun indiciu, pentru prinderea agresorului.

Însă, totul s-a schimbat atunci când cumnatul acestuia a observat că papagalița Hira devenea extrem de agitată atunci când nepotul său, Ashutosh, venea în vizită – sau chiar și atunci când numele lui era menţionat în conversaţie. De asemenea, Ashutosh avea un comportament ciudat.

Astfel că, Viijay a intrat la bănuieli și a anunţat poliţia. După ce a fost arestat, Ashutosh a confesat totul.
Bărbatul a vrut să fure doar câte ceva din casă, dar a ajuns să o ucidă pe Neelam Sharma.

Ashutosh a avut și un complice şi planul lor era simplu. Cei doi urmau să fure nişte bani din casă şi alte lucruri de valoare, dar i-a fost frică să nu fie dat în vileag de mătuşa lui, aşa că a ucis-o.

Crima din Texas

O lăcustă nu poate fi numit un animal de companie, însă insecta a murit pentru o cauză nobilă. O crimă din Texas, din anul 1985, nu prezenta prea multe dovezi – dar totul a fost rezolvat cu ajutorul unei lăcuste care a fost găsită pe trupul victimei. Chiar dacă nu pare ceva important pentru mulți dintre noi că insecta avea un picioruş lipsă, pentru criminalistul M. Lee Goff acel element a dus la rezolvarea crimei.

Investigaţiile următoare ale principalului suspect au demonstrat că acesta a avut un picior de insectă lipit de manșeta pantalonilor. Când specialiştii au asamblat insecta, au fost convinşi că au găsit vinovatul.

Avocatul suspectului a declarat în instanță că aceasta a fost doar o coincidență, pentru juriu a fost o probă valoroasă. Astfel că, suspectul a fost condamnat.

mentalfloss.com


Citește și: 15 coincidențe neobișnuite din trecut care sunt greu de crezut