De câte ori ți s-a întâmplat să vezi diverse tunsori scurte, sau pentru păr mediu și să vrei să îți faci și tu o așa schimbare? Dar, înainte de acest pas, trebuie să știi că forma feței tale este importantă, dacă vrei să nu ai un eșec total atunci când mergi la hairstylist.

Fizionomia este esențială, fie că este vorba și de bărbați. Toți trebuie să ținem cont de acest aspect, dacă ne dorim să ieșim în evidență într-un mod plăcut.

Noi ne-am documentat și am ales să îți prezentăm tunsorile potrivite pentru fiecare fizionomie.

1. Fața pătrată

fata-patrata5

În cazul în care ai fața pătrată este recomandat să stai departe de bretonul gros și drept. Dacă ai părul lung alege buclele lejere și evită frizuri care au volum în zona pomeților sau a mandibulei, pentru că acestea îți accentuează trăsăturile. Alege bretonul filat, mai lung la colțurile exterioare.

Tunsorile până la nivelul umerilor, filate, sunt ideale pentru o astfel de fizionomie. Dacă îți dorești o tunsoare scurtă, optează pentru un bob clasic și o cărare laterală.

Pentru zilele în care șuvițele rebele îți fac probleme și nu se aranjează, alege o mască de păr cu avocado. Miezul unui avocado, bine mărunțit, este amestecat cu o jumătate de ceașcă de ulei de măsline. Lasă îngredientele să acționeze timp de 20 de minute. O să facă minuni pentru părul tău!

2. Fața rotundă

fata-rotunda3

O fizionomie rotundă o recunoști ușor, după lungimea frunții care este egală cu lungimea de la baza nasului, până la bărbie. În plus, pomeții sunt proeminenți.

Pentru o față rotundă sunt recomandate frizuri asimetrice sau în trepte, cu mult volum. De evitat sunt tunsori care presupun o cărare pe mijloc. Așa că, dacă ai fața rotundă mai bine alegi o cărare laterală.
Pe un păr mediu se poate realiza o tunsoare bob, cu breton lateral. Evită să alegi tunsori scurte, pentru că acestea accentuează rotunjimea feței.

Poți încerca, pentru a accelera creșterea părului o mască din ulei de măsline și gălbenuș de ou. Acest amestec este bogat în proteine, vitamine și acizi grași, iar părul tău nu doar că va avea o textură mult mai mătăsoasă, dar va și crește mai repede.

3. Fața în formă de inimă

fata-forma-inima3

Citește și: Reguli esențiale pentru îngrijirea părului

Această fizionomie se caracterizează printr-o frunte lată și o bărbie ascuțită. Evită frizurile scurte și cele de tip bob. Buclele lejere sunt potrivite pentru o astfel de fizionomie și coafurile lejere, cu șuvițe, care încadrează perfect fața.

Dacă ai părul uscat și deteriorat poți alege să folosești o mască pe bază de argilăă și ceai (mușețel sau ceai verde).

4. Fața ovală

fata-ovala4

Dacă ai fața ovală, te poți considera o persoană norocoasă, pentru că orice tunsoare este potrivită pentru tine.
Recunoști ușor o față ovală, datorită simetriei perfecte dintre nas-frunte, nas-bărbie. În acest caz, fruntea este lată, iar pomeții puțin accentuați. Când vine vorba de tunsori scurte, ideale sunt boburile medii.

De evitat sunt tunsorile care au cărare pe mijloc. Mai mult, unei fețe ovale i se potrivesc și tunsorile băiețești.

Pentru a îți evidenția ochii alege frizuri care au breton sau dacă vrei să îți evidențiezi pomeții alege o tunsoare în scări.

Nu uita să ai grijă de părul tău, folosind măști care să îl hidrateze. Dacă nu ai timp, dar vrei să îți răsfeți podoaba capilară poți încerca o mască din ulei de ricin, ulei de măsline și banană. O să facă minuni și este recomandată pentru firele despicate.