De-a lungul timpului, oamenii au încercat să realizeze structuri impozante, menite să aibă succes. Unii au reușit acest lucru, însă mulți dintre ei au și distrus natura.

Păduri întregi au fost distruse, iar în locul lor au fost ridicate fortărețe din beton. Însă, dintotdeauna, omul a avut dorința de a se întoarce în natură. De ce? Pentru că omul este face parte din lumea vie a naturii.

Plecând de la această idee, studioul de arhitectură EFFEKT a proiectat o pasarelă impunătoare deasupra unei păduri din Danemarca. Ideea proiectului a fost de a permite turiștilor să se bucure de cadrul natural, fără a perturba mediul înconjurător.

Construcția, care va avea forma unei clepsidre, urmează să fie construită deasupra unei păduri care se află la o oră distanță de Copenhaga, mai precis în Glisselfeld Kloster. Pasarela de 600 m va duce vizitatorii de la nivelul solului până la înălțimea vârfurilor copacilor. Principala atracție va fi turnul de observație, construit în formă de spirală, înalt de 45 m.

Pasarela culminează cu o vedere de 360° a peisajului deluros, o priveliște incredibil de frumoasă. Structurile care vor forma traseul către turn au fost împărțite în două secțiuni. Mai precis, pasarela înaltă va trece pe deasupra copacilor bătrâni, în timp ce calea inferioară care trebuie să coboare la nivelul solului va fi construită în zona copacilor tineri.

Proiectul se așteaptă să fie finalizat în anul 2018.


Citește și: Pasarela de 130 de metri lungime care îți permite să mergi deasupra copacilor


mymodernmet.com


Citește și: Faimoasa casă din sticlă, construită în jurul unui copac de 12 metri