Viața filosofului și matematicianului grec Pitagora
Când vorbim despre Pitagora, primul lucru la care se gândesc majoritatea oamenilor este probabil teorema care îi poartă numele. De asemenea, i se atribuie meritul de a fi fost primul care a lansat ideea că Pământul este rotund.
Dar nu se știe cu adevărat dacă filosoful și matematicianul grec a fost cel care a enunțat teoria sa și nici cea mai mare parte a doctrinei sale, pe care nu a scris-o niciodată.
Două dintre caracteristicile școlii pitagoreice sunt caracterul său comunitar și hermetismul, iar figura fondatorului său se contopește cu ansamblul de învățături care erau predate discipolilor lui Pitagora.
Pitagora a studiat numeroase discipline, cum ar fi poezia, muzica, matematica, astronomia și filozofia
Raphael
Pentru una dintre primele figuri majore ale filosofiei grecești, viața lui Pitagora este cunoscută în linii foarte sumare. Primele informații biografice despre el apar abia după 150 de ani de la moartea sa, sunt foarte fragmentare și sunt supuse interpretării generațiilor ulterioare, începând cu proprii săi discipoli.
Se știe că este originar din insula Samos, situată în estul Mării Egee, și că s-a născut în jurul anului 570 î.Hr. În tinerețe a călătorit în Egipt, Ionia și Persia, înainte de a se stabili în Magna Graecia – așa cum se numea atunci sudul Italiei, colonizată de greci – mai întâi în Crotona și apoi în Metapontum, unde a murit în 490 î.Hr.
A studiat numeroase discipline, așa că se presupune că provenea cel puțin dintr-o familie înstărită. Știa să cânte la liră, să compună poezii și să-l recite pe Homer, stăpânea matematica și astronomia și a întâlnit mari personalități, precum Thales din Milet, care i-au trezit interesul pentru științe. În timpul călătoriilor sale a fost inițiat în misterele orfice din Creta și poate în secretele magilor, preoții persani.
Școala pitagoreică a combinat aspecte filosofice, mistice și științifice
picryl.com
Pitagora a fondat în Magna Graecia o școală de gândire care combina aspecte filosofice, mistice și științifice. Școala pitagoreică avea multe dintre caracteristicile a ceea ce în lumea antică am numi secte, cum ar fi separarea între cei care fuseseră inițiați în mistere și puteau participa la discuții și cei neinițiați, dar era nouă prin accentul pus pe matematică ca modalitate de înțelegere a universului.
Este dificil de știut care idei pot fi atribuite lui Pitagora și care sunt opera adepților săi, pe de o parte pentru că Pitagora nu a lăsat nicio scriere despre activitatea sa și, pe de altă parte, pentru că pitagorienii îl citau în mod sistematic ca sursă de autoritate pentru a da mai multă greutate propriilor idei: este posibil ca nici măcar celebra teoremă pitagoreică să nu fi fost formulată direct de el.
wikimedia.org CC BY 4.0
Pitagorienii practicau un mod de viață care, în unele privințe, putea părea contradictoriu pentru restul societății. În unele privințe, erau foarte deschiși, de exemplu în ceea ce privește includerea femeilor ca membri.
În alte privințe erau foarte restrictivi: deși oricine putea asista la discuții științifice în calitate de ascultător, numai inițiaților li se permitea accesul la anumite cunoștințe de natură mai mult filosofică. Unii adepți ai școlii respingeau bunurile personale și consumul de produse de origine animală și practicau viața în comun.
Ideea centrală a gândirii pitagoreice era că numerele reprezintă esența tuturor lucrurilor
Fyodor Bronnikov
Ideea centrală a gândirii pitagoreice era că numerele reprezintă esența tuturor lucrurilor, de aceea școala s-a concentrat pe studiul matematicii și al geometriei. Pitagora este considerat părintele acestor două discipline în lumea greacă, deși este posibil ca el să fi aplicat cunoștințe preluate de la babilonieni: insula sa natală, Samos, se afla în largul coastei ioniene și, prin urmare, în contact cu lumea persană.
Ceea ce a supraviețuit din doctrina pitagoreică este, în primul rând, matematica și geometria, dar pentru practicanții săi acestea aveau o dimensiune mistică. Anumite numere și figuri aveau atribuite calități speciale, o credință pe care o aplicau în domenii atât de diverse precum astronomia, muzica și metafizica. Unele dintre aceste cunoștințe erau rezervate inițiaților, deoarece aveau o componentă aproape magică, despre care considerau că nu ar trebui să fie la îndemâna oricui.
Pitagorienii considerau numerele și cifrele ca fiind cheia pentru a înțelege însăși natura universului. Astfel, de exemplu, simbolul secret cu care se identificau ei era pentagrama, care reprezenta ființa umană cu capul și cele patru membre; iar zece era considerat numărul perfect, deoarece era suma primelor patru (1+2+3+4=10) și putea fi aranjat sub forma unei piramide (patru numere la bază și unul în vârf).
Ei au descoperit, printre altele, numerele iraționale și dodecaedrele și au studiat în profunzime triunghiurile și proprietățile acestora. În domeniul astronomiei, ei susțineau ideea că Pământul este o sferă, deși modelul lor de cosmos – în care presupuneau că există un foc central în jurul căruia se rotesc toate corpurile cerești – era departe de realitate.
În domeniul artelor, cele mai importante contribuții ale pitagorienilor au fost studiul intervalelor muzicale și al proporțiilor geometrice. Fidias, marele sculptor al Greciei antice, a aplicat noțiuni din gândirea pitagoreică în operele de pe Acropolele din Atena și Olimpia. În Renaștere, gândirea pitagoreică a fost reevaluată în domeniul artistic, în special în desen, inspirând dezvoltarea unor noțiuni precum perspectiva și „proporția de aur”, care au revoluționat pictura.
excelent