La zeci de ani de la moartea lui Harry Houdini, atât fanii magiei, cât și oamenii obișnuiți încă sunt fascinați de viața unuia dintre cei mai mari artiști ai lumii. Născut Erik Weisz în Ungaria, Houdini și-a făcut o carieră din a face lucruri ciudate și a fi plătit pentru asta.

Misteriosul Harry Houdini s-a îngropat de mai multe ori, chiar dacă era să se sinucidă de la prima încercare, și a fost prima persoană care a zburat deasupra solului australian (ca pilot, nu ca pasager).

Există nenumărate povești nebunești despre Houdini. Însă, magicianul chiar a făcut lucruri nebunești.




Harry Houdini este cunoscut pentru evadările sale incredibile din cuști și din bazine subacvatice, dar acestea nu au fost singurele sale calități.

Iluzionistul, o persoană abilă și perspicace, voia să demaște mincinoșii care au câștigat popularitate în timpul „valului de spiritism” din anii 1920. Houdini a făcut tot ce era necesar pentru a dovedi că oamenii erau înșelați de acești presupuși mediumi, mergând până la a pune capăt prieteniei dintre el și cunoscutul autor și împătimit al spiritismului Sir Arthur Conan Doyle.

Iată, așadar, câteva curiozități interesante despre faimosul Harry Houdini!

Numele real al lui Houdini era Erik Weisz

Miscellaneous Items in High Demand, PPOC, Library of Congress

Haudini s-a născut în Ungaria în 1874. Familia sa a emigrat în Wisconsin când Harry avea patru ani. În copilărie, Harry a fost fascinat de magie și de magicieni, învățând cât de mult putea despre trucuri celebre și despre cei care le-au dezvoltat. Unul dintre ei a fost un francez pe nume Jean-Eugene Robert-Houdin… adăugă un „i” și vei obține „Houdini”.

Prima poreclă a lui Houdini a fost „Regele cătușelor”

wikipedia.org
Public Domain

Harry Houdini și-a petrecut prima parte a carierei călătorind în carnavaluri și spectacole de vodevil, dar nu a avut un succes real. Avea de gând să își încheie cariera și să predea un curs de magie pentru viitorii artiști, când a fost reperat de un celebru vodevilist, Martin Beck, care avea spectacole în Statele Unite și în Europa.

Houdini a plecat în turneu pentru Beck, care era renumit și avea o audiență pe care spectacolele anterioare ale lui Houdini nu au putut-o atinge niciodată. Astfel,  Haudini a devenit nu doar un magician care scoate „iepurele din pălărie”, ci și un artist al evadării.

Pentru a-și promova numărul și spectacolul, Houdini mergea la închisorile locale sau la secțiile de poliție și evada din ele, de obicei după ce era încătușat de polițiști. Pe măsură ce și-a dezvoltat îndemânarea, cascadoriile sale au devenit mai îndrăznețe: a scăpat de cătușe după ce a fost aruncat într-un râu și a evadat din închisoarea în care fusese închis Charles Guiteau, cel care i-a luat viața președintelui James A. Garfield.

A scris o carte cu instrucțiuni despre cum poți desface cătușele (fără cheie, bineînțeles) și evada din închisoare

„Famous Players – Lasky Corporation.”, US Public Domain

Dacă erai polițist în New York-ul de la începutul secolului trecut, ultimul lucru pe care ți-l doreai era ca Harry Houdini să publice o carte în care să explice cum desface cătușele și evadează din închisoare. În 1906, Houdini a publicat lucrarea The Right Way to Do Wrong (Calea corectă de a face rău), care detalia isprăvile sale criminale, inclusiv evadarea din secțiile de poliție, și conținea poveștile unora dintre oamenii pe care i-a întâlnit în închisoare.

Pentru a se asigura că cititorii nu interpretează greșit scopul cărții sale, Houdini a inclus un mesaj: celor care citesc această carte, deși îi va informa despre „Calea corectă de a greși”, tot ce am de spus este un singur cuvânt și anume „NU”.”

A fost prima persoană care a zburat deasupra Australiei și prima persoană filmată în zbor

State Library of New South Wales Flickr

În 1909, Harry Houdini a devenit atât de pasionat de aviație, încât a cumpărat un biplan Voisin francez pentru 5.000 de dolari, a angajat un mecanic și a învățat singur să zboare. Acesta a zburat în Germania timp de câteva minute, în fața a aproximativ 100 de spectatori.

Un an mai târziu, a devenit prima persoană care a zburat deasupra solului australian, unde a zburat timp de aproape opt minute. A filmat acest zbor, devenind astfel prima persoană filmată în timp ce zbura. După aceea, a pus avionul la păstrare în Anglia și nu a mai zburat niciodată.

Fratele lui Houdini a fost și el un magician celebru

Fratele mai mic al lui Harry, Theo, a fost și el fascinat de magie încă din copilărie, iar când Harry a avut succes în Europa, l-a chemat să participe în spectacolele sale și pe fratele său, care își spunea „Hardeen”.

Lui Theo i se atribuie de fapt dezvoltarea celui mai faimos truc al lui Houdini: evadarea dintr-o cămașă de forță. Până la moartea lui Houdini, în 1926, Hardeen și Harry au simulat o rivalitate frățească, fiecare încercând să îl întreacă pe celălalt. Hardeen a continuat să facă spectacole până în anii 1940, de multe ori folosind echipamentul original al lui Houdini.

Aproape a murit îngropându-se de viu, apoi a făcut-o din nou încercând să perfecționeze trucul

wikipedia.org Public Domain

Dintre toate trucurile de magie pe care le-a făcut Houdini, trebuie să-i fi plăcut foarte mult să se îngroape de viu, pentru că, deși a eșuat (aproape s-a sinucis) la prima sa încercare de a face acest lucru în fața unui grup de oameni în 1915, a continuat să încerce să facă acest truc.

Indiferent de motiv, Houdini era fascinat de ideea de a fi îngropat de viu în fața unui public. După prima sa încercare, a fost închis într-un sicriu și scufundat într-o piscină, unde a stat timp de 90 de minute (sicriul era etanș; el a folosit respirația controlată pentru a evita sufocarea). Acest truc a fost făcut inițial în New York și, câteva luni mai târziu, în Worcester, MA.

Cu toate acestea, Houdini nu s-a mulțumit cu asta, așa că a inventat o modalitate de a fi îngropat de viu pe scenă, folosind un seif și un sicriu de sticlă, astfel încât publicul să poată vedea totul până când era complet acoperit de nisip. El urma să realizeze acest truc în 1926, dar a murit înainte de a o face. Cu toate acestea, o scrisoare scoasă la iveală în 2014, care ar fi fost scrisă de Houdini către colegul său magician James S. Harto, atestă că a realizat isprava în septembrie ’26, sub numele Misterul Sfinxului.

I-a învățat pe soldații americani să scape de cătușele germane în timpul Primului Război Mondial

Houdini_in_chains.jpg: Unknown – McManus-Young Collection derivative work: Beao

Când a izbucnit Primul Război Mondial, Harry Houdini a decis să se implice pentru armată. A ajutat la vânzarea de obligațiuni de război și a mers în Europa pentru a le arăta soldaților americani cum pot desface cătușele germane.

Pe frontul de acasă, Houdini a făcut spectacole pentru a ridica moralul oamenilor, inclusiv unul intitulat „Cheer Up”.

El a denascat mediumi mincinoși despre care credea că profitau de oameni

Stanley De Brath Wikimedia Commons  Public Domain

Toată lumea are nevoie de un hobby. Houdini călătorea prin SUA pentru a demasca mediumi care insistau că pot contacta oamenii în viața de apoi. A mers atât de departe încât a ajuns să anuleze spectacole pentru a demasca mediumi care, după părerea lui, profitau de oameni.

În 1924, Houdini a călătorit la Boston pentru a se întâlni cu Mina „Margery” Crandon și a dovedi că aceasta era o mincinoasă. Crandon, o femeie frumoasă și fermecătoare, și-a făcut un nume spunând că poate vorbi cu morții. În America postbelică, după epidemia de gripă spaniolă, mulți căutau să vorbească cu cei dragi decedați.

În ziua ședinței de spiritism, Houdini și-a bandajat strâns unul dintre picioare pentru a-i face pielea deosebit de sensibilă. Bănuia că, în calitate de invitat de onoare, va sta lângă Mina Crandon și spera că își va putea folosi piciorul pentru a simți mișcările corpului ei, pentru a-și da seama cum îi păcălea pe oameni.

Trucul a dat roade, deoarece Houdini, în întunericul ședinței de spiritism, a simțit-o pe Crandon folosindu-și piciorul pentru a scoate obiecte de sub scaunul ei și a le flutura prin cameră, o stratagemă pentru a-i convinge pe clienți că o fantomă se afla printre ei.

L-a rugat pe HP Lovecraft să scrie un manuscris pentru el

Lucius B. Truesdell Public Domain

Dacă făceai lucruri ciudate la începutul secolului XX, cum ar fi purtarea unei cămăși de forță sub apă, trebuia să te asociezi cu HP Lovecraft, unul dintre cei mai cunoscuți scriitor din America. Se pare că cel puțin un manuscris despre spiritism pe care Houdini l-a pus la dispoziția publicului la spectacolele sale a fost scris de către Lovecraft.

În 1926, Houdini l-a rugat pe Lovecraft să scrie „Cancerul superstiției”, o lucrare de 31 de pagini care descrie superstiția de-a lungul timpului.

Sir Arthur Conan Doyle a fost cel mai mare dușman al său

Sir Arthur Conan Doyle, creatorul marelui Sherlock Holmes, era pasionat de magie și spiritism, atât de mult încât a rupt relația de prietenie cu Houdini când acesta din urmă a început să demaște escrocii care efectuau ședințe de spiritism la începutul anilor 1920. Înainte ca relația lor să se destrame, cei doi erau atât de apropiați încât mergeau în vacanțe împreună.

Doyle a crezut întotdeauna în spiritism, dar după ce fiul său cel mare a murit, interesul său pentru ocultism a devenit o adevărată obsesie. Atunci când Houdini a demascat-o pe falsa clarvăzătoare Margery Crandon ca fiind o escroacă, autorul s-a simțit ofensat, spunând ziarelor că nu mai sunt prieteni.

A avut un rival care era un magician foarte bun, dar nu și-a riscat niciodată viața de dragul divertismentului

LaPine Studios Public Domain

Ca să fim corecți, Houdini a avut probabil o mulțime de dușmani în comunitatea de magicieni, dar a existat un singur bărbat care i-a fost rival în cea mai mare parte a carierei sale.

Howard Thurston, dușmanul lui Houdini, nu doar că făcea magie, dar fusese și antrenat de același om care l-a antrenat pe Houdini, Harry Keller. Keller l-a ales pe Thurston în detrimentul lui Houdini pentru a-și duce mai departe moștenirea de cel mai mare magician din lume.

Chestia este că Houdini se pare că nu era un magician sau un om de spectacol, în timp ce Thurston a fost un entertainer fantastic și un magician extrem de talentat. Cel puțin așa susține Jim Steinmeyer, autorul cărții The Last Greatest Magician in the World.

Spectacolul lui Thurston și abilitatea sa de a face să leviteze o femeie în aer în timpul unui spectacol extravagant de două ore și jumătate, este ceea ce l-a fascinat pe Keller. Deci, de ce este Houdini cel de care lumea își amintește ani mai târziu? În parte, pentru că a reușit să facă să dispară un elefant în fața a mii de oameni. Și, de asemenea, pentru că a riscat să se sinucidă aproape în toate spectacolele sale, în numele divertismentului.

Evadările sale au fost legendare

wikipedia.org
Public Domain

În 1911, în timp ce se afla în turneu în Statele Unite, Houdini a fost provocat să scape de un „monstru marin”. Cei mai mulți oameni cred că acea creatură era carcasa unei balene moarte. Houdini a fost înlănțuit și plasat în interiorul carcasei. El a scăpat după 15 minute, dar a recunoscut mai târziu că aproape s-a sufocat din cauza mirosului și a gazelor de la bestia în putrefacție.

A fost președinte al Societății Magicienilor Americani timp de nouă ani

wikipedia.org
Public Domain

Houdini s-a alăturat Societății Magicienilor Americani în 1903 și a fost numit președinte în 1917. A deținut această funcție până la moartea sa, în 1926.

Howard Thurston, rivalul mai talentat și mai puțin faimos al lui Houdini, a fost vicepreședinte al organizației în timpul președinției lui Houdini și președinte în perioada 1927-1929, o perioadă mult mai scurtă decât mandatul de nouă ani al lui Houdini.

A murit pentru că a refuzat să anuleze un spectacol, deși avea apendicită

White Studio Public Domain

Probabil că ai auzit că Houdini a fost omorât în bătaie, dar asta nu este întreaga poveste. În 1926, a fost lovit în burtă de câteva ori de un bărbat pe nume J. Gordon Whitehead, dar nu a murit din această cauză. Povestea sună cam așa:

Whitehead s-a apropiat de Houdini, cerându-i permisiunea de a-l lovi cu pumnul, întrucât Houdini declarase anterior că poate rezista oricărui pumn în abdomen. Whitehead a obținut permisiunea și l-a lovit pe Houdini, care se afla într-o poziție înclinată, înainte ca acesta să se pregătească pentru lovitură. În ciuda durerii atroce, el și-a continuat spectacolul din acea seară (avea febră și nu se simțea bine).

Unknown photographer, Bain News Service, publisher. Public Domain

A doua zi, Houdini era într-o stare îngrozitoare. Un medic l-a examinat înainte de spectacol și i-a spus că are apendicită acută care necesita o intervenție chirurgicală imediată, dar Houdini a spus: „nah”.

După spectacol, s-a dus la spital, unde i s-a extirpat apendicele. Acesta se rupsese, poate din cauza loviturii lui Whitehead. Harry Houdini a murit o săptămână mai târziu, la 52 de ani, în ziua de Halloween.

Potrivit unei teorii, a fost asasinat de șarlatanii pe care i-a demascat

wikipedia.org Public Domain

Potrivit lui William Kalush și Larry Sloman, autorii cărții „Viața secretă a lui Harry Houdini”, cel mai faimos magician din lume a fost asasinat de ocultiștii care s-au săturat ca el să le expună secretele.

Conform lui Kalush și Sloman, Houdini a fost otrăvit de Mina Crandon.

Ar putea fi adevărat? A fost Houdini ucis de un grup de oameni care încercau doar să facă pe toată lumea să creadă că pot vorbi cu spiritele? Poate. Însă, nu au existat dovezi care să susțină această afirmație.




Baker & Taylor

Poți afla mai multe curiozități despre viața lui Houdini din miniseria Houdini, cu Adrien Brody în rolul principal sau citind cartea Houdini. Marea evadare, de KERRI MANISCALCO, pe care o poți comanda de pe cărturești.ro.


Citește și: Secretele din spatele celor mai cunoscute trucuri de magie