Lista animalelor care au făcut fapte eroice ar putea include nume celebre precum Balto, husky-ul siberian care a ajutat la transportul antitoxinei difterice spre Nome, Alaska sau Laika, curajosul câine cosmonaut care a fost primul animal lansat în spațiu – sau chiar oaia Dolly, primul animal clonat din istorie.

Ei bine, pe această listă trebuie adăugat și Wojtek, un urs brun care a fost adoptat de soldații polonezi, făcând astfel parte din compania 22 Transport din cadrul Diviziei de Artilerie din Corpul II Polonez, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Wojtek, ursul adoptat de către soldații polonezi

 🇸🇮 Janko Ferlič

După ce Polonia a fost invadată de către Germania (zona de vest), iar mai târziu de către Uniunea Sovietică (la est), guvernul polonez a părăsit Varşovia – soldații continuând însă să lupte în exil. Ulterior, după ce prizonierii de război polonezi au fost eliberați de sovietici – aceștia au început să se regrupeze și să formeze o armată.

În aprilie, 1942, câteva unități poloneze traversau o zonă muntoasă din Persia, pentru a se alătura armatei britanice care lupta în Palestina și Egipt.

În timp ce se aflau în munții din Persia, soldații s-au întâlnit cu un ciobănaș, pe care l-au invitat să mănânce împreună cu ei. Neobișnuit era faptul că acest ciobănaș purta cu el un pui de urs, recuperat după ce mama acestuia fusese împuşcată.

Încă de la început, Wojtek i-a fermecat pe soldații, astfel că aceștia au decis să-l cumpere. Ciobănașul a negociat din greu și a primit în schimbul ursulețului bani, o ciocolată, câteva conserve de mâncare și un cuțit militar.

Wojtek, numele dat ursului, este o formă diminutivă a numelui Wojciech, care înseamnă „războinic fericit”.

Distracție împreună

okruchyhistorii.blogspot.com

Pentru că nu știau cum se crește un urs, soldații au tratat micul animal ca pe unul dintre ei. Practic, Wojtek era ca un copil. A fost hrănit cu lapte, ca un bebeluș. Prin urmare, el a simțit că acești soldați sunt aproape părinții săi, oferindu-le afecțiune.

Wojtek creștea destul de repede, astfel că – odată ajuns la maturitate el se putea lupta chiar și cu șase soldați simultan. Desigur, nimeni nu era rănit și totul era o joacă, deoarece Wojtek era o sursă de voie bună pentru unitate.

Ursulețul și-a făcut un prieten și din lumea necuvântătoarelor – un dalmațian al unui ofițer britanic, care însoțea trupele militare. Cei doi obișnuiau să stea împreună toată ziua.

Wojtek fuma și bea

Dave Hostad

Ursul din Armata Poloneză iubea bomboanele. Practic, în fiecare dimineață avea obiceiul de a vizita o unitate de patulă, unde i se oferea întotdeauna ceva dulce.

Wojtek a fost o mascotă pentru unitatea sa. Soldații boxau și se luptau cu ursul, căruia îi plăcea să fumeze și să bea. Da, Wojtek fuma și bea bere: „Accepta țigări aprinse, trăgea un fum din ele – ajutat fiind de soldați, apoi le înghițea”. 




Taletale

Ursul, instruit să nu fie o amenințare pentru oameni, era „foarte liniștit și foarte pașnic”.

În plus, lui Wojtek îi plăcea să facă baie și știa cum să utilizeze dușul și să dea drumul apei. Numai că, în mijlocul unui deșert, apa era un bun de lux. Ca atare, zona dușurilor era încuiată. Dar Wojtek era inteligent și știa ce trebuie să facă pentru a se bucura de o baie: urmărea intrarea în zona dușurilor, pentru a se furișa înăuntru atunci când ușa era deschisă.

Datorită acestui obicei, Wojtek a prins un spion. În acea zi, ursul a văzut ușile deschise, așa că s-a furișat să facă o baie. Cu toate acestea, în interior nu a descoperit un coleg, ci un hoț care plănuia să fure muniție.

Bătălia de la Monte Cassino




În 1944, îmbarcarea la bordul navei către Italia nu a fost o sarcină ușoară pentru Wojtek, deoarece britanicii erau împotriva păstrării animalelor. Mai mult decât atât, soldaţii polonezi au început să se întrebe dacă este bine ca ursul să-i mai însoţească, pentru că se apropiau de linia frontului.

În portul din Egipt, ursului nu i s-a permis îmbarcarea spre Napoli. Astfel că Wojtek a fost promovat caporal în armata poloneză, devenind oficial soldat.

Al doilea corp polonez (și Wojtek făcea parte din acesta) a ajuns în cele din urmă în Italia. Pentru Wojtek – începutul a fost greu. Pentru prima dată în viața sa, animalul se afla în mijlocul războiului. Zgomotul îl copleșea până la punctul în care îi era greu să iasă din cort. Cu toate acestea, el și-a ajutat cu tot ce a putut camarazii.

Ursul curajos a cărat obuze de mortieră. Un soldat britanic care a luptat în bătălia de la Monte Cassino a spus că a rămas surprins să vadă ursul care transportă obuze de artilerie pentru a aproviziona forțele aliate. 

Odată terminat războiul, soldații polonezi au fost staţionaţi timp de doi ani în Scoţia.

După Conferința de la Yalta, camarazii lui Wojtek au decis că nu îl pot duce pe urs în Polonia. Aceștia se temeau că noul guvern controlat de sovietici va adopta ursul și îl va prezenta drept un simbol pentru comunism.

Astfel, animalul a ajuns la o grădină zoologică din Edinburgh, devenind și acolo o mare atracţie pentru public. Foștii săi colegi nu l-au uitat niciodată și, de câte ori au putut, l-au vizitat. Între ei a fost prietenie, o prietenie pe viață. Din păcate, cu toate că în captivitate un urs brun sirian ajunge să trăiască și 48 de ani, Wojtek a murit la lvârsta de 21 de ani, în 1963.

O statuie din bronz a ursului Wojtek a fost ridicată în centrul orașului Edinburgh, în noiembrie 2015. 

Mai multe detalii despre cel de-Al Doilea Război Mondial găsești în cartea „Furtuna războiului. O nouă istorie a celui de-al Doilea Război Mondial” -de Andrew Roberts – pe care o poți comanda cu reducere de pe elefant.ro

Taras Young CC BY-SA 4.0


Citește și: Povestea tragică a ursului care a mâncat 30 de kg de cocaină