Asia dispune de numeroase destinaţii turistice recomandate iubitorilor de plimbări în aer liber, unele din acestea fiind adevărate capodopere ale naturii.
Zidul Chinezesc, Petra, Oraşul Interzis, Ierusalim sau Mecca se numără printre frumuseţile aflate pe continentul asiatic şi considerate minuni ale lumii. Însă, atunci când își fac planuri de vacanță, românii nu aleg foarte des să își petreacă zilele de concediu în Asia. Cu toate acestea, există minunății pe continentul asiatic pe care orice turist ar trebui să le vadă.
Într-adevăr, întotdeauna apar probleme financiare, însă decât să vizitezi un colț de lume care nu te atrage foarte mult și pe care l-ai mai văzut, mai bine alegi Asia. Temple, peisaje care îți vor încânta ochii, dar și sufletul, o cultură nouă și multe lucruri pe care o să le înveți și care te vor face să vezi viața într-un mod diferit.
Dacă îți dorești ceva cu adevărat, întotdeauna se împlinește. Banii nu sunt un impediment, cu toate că de ei depinde, uneori, fericirea noastră. În plus, călătoriile ne fac mai fericiți, iar Asia este un paradis pe care merită să îl descoperi și tu.
Noi ți-am pregătit mai jos câteva locuri deosebite din minunatul ținut al Asiei și sperăm că o să ai ocazia să le vezi și în realitate, măcar o dată în viață.




























