Cum s-a folosit Cristofor Columb de o eclipsă pentru a-i păcăli pe nativii din „Lumea Nouă”: „Le-a spus că poate face Luna să dispară”
Anul 2024 are de oferit două eclipse de Soare și două eclipse de Lună. Prima va fi o eclipsă penumbrală de Lună, mai puțin vizibilă, în data de 25 martie. Aceasta va fi urmată de o eclipsă totală de Soare în 8 aprilie, care va fi vizibilă doar din Pacific, sudul și estul SUA până în estul Atlanticului de Nord.
În epoca medievală, determinarea eclipselor și a altor fenomene cerești era considerată o știință sacră, iar cunoștințele ezoterice erau ținute secrete. Însă, aceste fenomene au început să fie anunțate publicului încă din 1478, când un maestru astrolog, Abraham ben Samuel Zacuto, a publicat tabele cu calculele sale pentru perioada 1475-1506. La Compilación Magna sau, așa cum a ajuns să fie cunoscut de către navigatori, Almanach Perpetuum – un almanah permanent – s-a dovedit a fi o hartă cerească extrem de fiabilă și va deveni manualul definitiv al navigatorilor pentru explorarea transoceanică.
Almanahul lui Zacuto a jucat un rol important într-una dintre cele mai cunoscute povești de eclipsă din istorie. Atunci când Cristofor Columb a făcut a doua sa călătorie în Lumea Nouă, un localnic din insula pe care o cunoaștem acum sub numele de Cuba i-a vorbit despre un loc pe care îl numeau „Țara aurului binecuvântat”, îndreptându-l spre sud, spre Jamaica. În luna iunie a aceluiași an, Columb și cele două nave supraviețuitoare din flota sa au eșuat în Jamaica.
În cele din urmă, Columb și-a dat seama că fusese înșelat în privința aurului, dar băștinașii Taino care locuiau pe insulă au fost amabili cu marinarii eșuați. Columb a scris că oamenii Taino împărțea cu generozitate mâncarea cu echipajul său și că aceștia formau un popor pașnic, fără arme – observând că, prin urmare, puteau fi cu ușurință controlați.
Eclipsa de Lună din 1 martie 1504
La început, oamenii Taino i-au tolerat pe Columb și pe cei din echipajul său și i-au hrănit timp de aproximativ șase luni. Dar, în cele din urmă, au devenit nemulțumiți de tendința marinarilor de a se comporta neplăcut și au început să refuze să împartă mâncarea cu aceștia.
Se pare că faimosul Cristofor Columb avea printre bunurile sale almanahul lui Abraham Zacuto, astronomul, matematicianul și istoricul care acesta a prezis eclipsele din anii 1475-1506.
Consultând almanahul, Columb trebuie să-și fi dat seama că se apropia o eclipsă de Lună și că aceasta putea fi vizibilă din locul în care se aflau.
SockPuppetForTomruen
Această eclipsă a fost vizibilă în noaptea de 1 martie în Europa, Africa și în vestul îndepărtat al Asiei.
Cu echipajul său la un pas de a muri de foame, Columb a recurs la legendara sa înșelătorie. El le-a spus băștinașilor Taino că zeii lor i-au transmis că sunt nemulțumiți de tratamentul aplicat echipajului său. Cunoscând momentul exact al eclipsei, a reușit să își sincronizeze șiretlicul astfel încât cerul să pară că se întunecă la semnalul său, părând să confirme comunicarea sa cu zeii.
Juan lacruz, CC BY-SA 3.0
Când Luna s-a ridicat în spatele orizontului și a devenit roșie, așa cum se întâmplă la fiecare eclipsă totală de Lună din cauza refracției luminii solare în atmosfera terestră, nativii jamaicani au fost șocați și îngroziți. Pentru a potoli mânia zeilor, au adus din nou provizii echipajului european, cerându-i lui Columb să intervină pentru ca zeii să nu-și dezlănțuie mânia asupra lor.
Se pare că navigatorul Columb s-a retras în cabina sa din caravela eșuată și a ieșit din nou cu puțin timp înainte de sfârșitul eclipsei, spunând că a vorbit cu zeii și aceștia îi vor ierta pe băștinașii Taino, readucând Luna la starea sa inițială.
Desigur, Cristofor Columb, Abraham Zacuto și nimeni altcineva la acea vreme nu a înțeles exact care este mecanismul care a cauzat eclipsele de Lună. La acea vreme, modelul cosmologic predominant era cel al lui Ptolemeu, conform căruia Pământul ocupa centrul întregului Univers cunoscut, iar Soarele, Luna și restul planetelor și obiectelor din sfera cerească se roteau în jurul său.
Bineînțeles, nu au înțeles nici că nuanța roșiatică a Lunii în timpul unei eclipse totale de Lună provine din același mecanism care dă cerului culorile sale caracteristice la apus și la răsărit.
În prezent, avem acces la ghiduri sofisticate și la recomandări de vizionare în condiții de siguranță oferite de NASA și de alți cercetători. Dar nu a fost întotdeauna așa, după cum ilustrează povestea de mai sus. Eclipsele au semnalat multe lucruri ființelor umane de-a lungul mileniilor, inspirând admirație și, uneori, teamă, deoarece corpurile cerești păreau să aducă mitul la viață, subliniind într-un mod puternic vizibil dependența Pământului de Soare și Lună.
