Egiptenii antici au măsurat prima dată oră și au schimbat modul în care ne raportăm la timp
Relația omenirii cu măsurarea timpului a început înainte de apariția primului cuvânt scris. De aceea, ne este dificil să investigăm originea multor moduri de măsurare a timpului.
Este ușor de presupus că, din moment ce unele dintre modalitățile derivate din fenomenele astronomice sunt destul de ușor de explicat, multe culturi diferite din întreaga lume le-au folosit în mod independent. Acesta este cazul mișcărilor aparente ale Soarelui în raport cu Pământul, pentru a măsura durata unei zile sau a unui an. În ceea ce privește măsurarea lunilor, aceasta se face în funcție de fazele Lunii.
Cu toate acestea, există unele metode de măsurare a timpului care nu sunt în mod clar legate de niciun fenomen astronomic. Două exemple sunt săptămâna și ora. Una dintre cele mai vechi tradiții scrise, textele hieroglifice egiptene, oferă noi informații despre sistemul nostru de măsurare a timpului.
Se pare că își are originea în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu și a fost adoptat în Europa înainte de a se răspândi în întreaga lume în epoca modernă.
Măsurarea timpului în Egiptul Antic
Textele piramidelor, scrise înainte de 2400 î.Hr., sunt cele mai vechi scrieri din Egiptul Antic. Printre acestea se numără cuvântul wnwt (pronunțat aproximativ „wenut”), cu o hieroglifă asociată unei stele. Rezultă că wnwt face referire la noapte.
Pentru a înțelege de ce cuvântul wnwt se traduce prin „oră”, trebuie să călătorim în orașul Asyut. Acolo, interiorul capacelor dreptunghiulare din lemn ale sicrielor din anul 2000 î.Hr. era uneori decorat cu un tabel astronomic.
Acest tabel conținea coloane care reprezentau perioade de 10 zile din an. Calendarul civil egiptean avea 12 luni, fiecare cu trei „săptămâni” de 10 zile, urmate de cinci zile de sărbătoare.
Fiecare coloană cuprinde 12 nume de stele, formând 12 rânduri. Întregul tabel reprezenta schimbările de pe cerul înstelat pe parcursul unui an întreg, asemănător unei hărți stelare moderne.
Ei bine, aceste 12 stele reprezintă prima împărțire sistematică a nopții în 12 zone temporale, fiecare fiind guvernată de o stea. Totuși, cuvântul „wnwt” nu apare niciodată în asociere cu aceste tabele.
Dar, în jurul anului 1210 î.Hr., în timpul Noului Regat – perioadă a Egiptului Antic situată între secolele 16 – 11 î. Hr. – legătura între numărul de rânduri și cuvântul „wnwt” apare explicit.
Citește și: Papirusul, marea invenție a Egiptului Antic
Instrucțiuni astronomice
Un templu, Osireionul de la Abydos, conține o multitudine de informații astronomice, inclusiv instrucțiuni despre cum se confecționează un cadran solar și un text care descrie mișcările stelelor.
Acesta conține, de asemenea, o hartă stelară în care, în mod unic, toate cele 12 rânduri sunt etichetate cu cuvântul „wnwt”.
În Noul Regat existau 12 wnwt nocturne și 12 wnwt diurne, ambele fiind în mod clar măsurători ale timpului. În ele, ideea de timp este aproape în forma sa modernă, dacă nu ar fi vorba de două lucruri.
În primul rând, deși există 12 ore de zi și 12 ore de noapte, acestea sunt întotdeauna exprimate separat, niciodată împreună ca o zi de 24 de ore. Ziua era măsurată cu ajutorul umbrelor proiectate de Soare, în timp ce noaptea era măsurată în principal cu ajutorul stelelor, conform iflscience.com.
Acest lucru nu se putea face decât dacă Soarele, respectiv stelele, erau vizibile, de aceea există două perioade – în jurul răsăritului și al apusului – care nu conțin deloc ore.
În al doilea rând, wnwt-ul Noului Regat și timpul nostru modern diferă ca durată. Cadranele solare și ceasurile de apă arată foarte clar că durata wnwt varia de-a lungul anului: ore lungi de noapte în jurul solstițiului de iarnă, ore lungi de zi în jurul solstițiului de vară.
Pentru a răspunde la întrebarea de unde provine numărul 12, trebuie să aflăm de ce au fost alese 12 stele pentru o perioadă de 10 zile. Fără îndoială, această alegere este adevărata origine a orei. Era 12 un număr convenabil, cu o semnificație aparte? Poate că da, dar tabelele stelare din sicriele de la Asyut sugerează și o altă posibilitate.
Citește și: De ce durează o oră 60 de minute și un minut 60 de secunde?
Legătura cu cea mai strălucitoare stea de pe cer
Egiptenii antici au ales să folosească steaua strălucitoare Sirius ca model și au selectat alte stele pe baza asemănării comportamentului lor cu Sirius. Punctul cheie pare a fi faptul că stelele pe care le foloseau ca un cronometru dispăreau timp de 70 de zile pe an, la fel ca Sirius, chiar dacă celelalte stele nu erau la fel de strălucitoare.
Conform textului stelar Osireion, la fiecare 10 zile dispare o stea asemănătoare stelei Sirius și reapare alta, pe tot parcursul anului.
În funcție de perioada din an, între 10 și 14 dintre aceste stele sunt vizibile în fiecare noapte. Dacă acestea sunt înregistrate la intervale de 10 zile pe parcursul anului, se obține un tabel foarte asemănător cu tabelul stelelor din sicriele descoperite în orașul Asyut.
Până în anul 2000 î.Hr., reprezentarea a devenit mai mult schematică decât precisă și a apărut un tabel cu 12 rânduri de stele.
Prin urmare, este posibil ca alegerea lui 12 ca număr de ore în timpul nopții – și, în cele din urmă, 24 ca număr total de ore de la prânz până la următorul prânz – să fie legată de alegerea unei săptămâni de 10 zile. Astfel, sistemul nostru de măsurare a timpului își are originile într-un amalgam de decizii care au fost luate acum mai bine de 4.000 de ani.
