Incidentul Vela: Cel mai misterios test nuclear din lume
Înarmarea nucleară a luat amploare într-un ritm rapid după cel de-al Doilea Război Mondial, culminând pentru prima dată în 1962, când lumea a fost la un pas de un război nuclear care ar fi fost o catastrofă.
Criza din Caraibe a fost un semnal pentru liderii mondiali de a suspenda armele nucleare, de a veni la masa negocierilor și de a menține pacea. Un an mai târziu a fost semnat primul acord între Washington și Moscova – „Tratatul de interzicere a testelor nucleare”.
Acesta a fost urmat în 1968 de „Tratatul de neproliferare a armelor nucleare” și, ulterior, de SALT I și SALT II.
În contextul primului tratat a fost propus programul Vela – un sistem de detectare a detonărilor nucleare.
Picryl
În principiu, acest sistem era destinat să controleze acordurile stabilite și a fost pus în practică în două etape. Durata de viață a acestor sisteme a fost estimată inițial la câteva luni, iar mai târziu la aproximativ șapte ani, dar în realitate au fost utilizate pentru o perioadă mult mai lungă.
În ciuda acestui fapt, sistemele au funcționat impecabil, detectând corect până la 41 de teste atmosferice, fiecare dintre acestea fiind confirmat suplimentar de alte mijloace și surse științifice.
Prima controversă a apărut după miezul nopții, în data de 22 septembrie 1979, când satelitul Vela OPS 6911 (pus în funcțiune în mai 1969) a detectat o lumină orbitoare, care a fost subiectul unei dezbateri enorme și care părea o problemă politică și, mai ales, militară majoră.
Ce a recepționat satelitul Vela 6911?
earth
Din primul moment, teoria că satelitul a interceptat un test neanunțat de arme nucleare a părut cea mai probabilă. Instrumentele optice din sistemul Vela captează fluctuațiile de lumină la o scară foarte sensibilă și pot detecta astfel un fenomen foarte specific, tipic pentru exploziile nucleare – o străfulgerare extrem de scurtă și intensă, urmată de o emisie de lumină mai puțin strălucitoare, dar mai intensă. Nu există niciun fenomen similar cunoscut în natură care să poată deruta acest sistem.
În plus, până în prezent, nu au fost detectate alarme false cu sistemele Vela. Prin urmare, toate aceste fapte conduc la o singură concluzie, și anume că a fost testată o armă nucleară. Cu toate acestea, faptul că testul a fost neanunțat a fost o problemă majoră, iar căutarea vinovaților a început în mod normal. Poate că cel mai conștient de gravitatea situației a fost corpul de securitate american, care imediat după primirea veștii a inițiat o întâlnire urgentă la Casa Albă pentru a începe o discuție despre problema apărută.
Experții au evaluat datele inițiale colectate și, potrivit mai multor surse, au stabilit că probabilitatea unei explozii nucleare este de 90%.
Explozia a fost detectată între Insulele Crozet, o colonie franceză puțin populată, și Insulele Prințului Edward, care aparțineau Africii de Sud. Administrația americană și experții au avut, pe bună dreptate, doi „pioni” principali cărora le-ar putea fi atribuit testul neanunțat – Africa de Sud și Israel. Dar acest fapt a ridicat o problemă majoră.
Carter nu a putut admite eșecul
La scurt timp după incident, SUA au efectuat peste 20 de survoluri pentru a monitoriza nivelul aerului în zona cu pricina. De asemenea, guvernul a reunit o echipă științifică importantă, cunoscută sub numele de „Ruina Panel” – un grup de oameni de știință condus de profesorul Jack Ruina de la MIT.
Grupul de experți a fost însărcinat să explice ce s-a întâmplat cu adevărat în acea noapte fatidică și dacă a fost vorba doar de un fenomen natural sau, de exemplu, de prăbușirea unui meteorit. Concluziile anchetei au fost ținute mult timp secrete, iar motivele sunt evidente pentru mulți.
wikipedia.org
Situația de politică externă a lui Jimmy Carter (pe atunci președinte SUA) a fost într-adevăr complexă și însoțită de multe dileme. Situația din Iran nu i-a fost favorabilă și a vrut să prezinte electoratului său succese, cum ar fi negocierea păcii egipteano-israeliene sau succesul negocierilor cu Moscova privind controlul armelor nucleare, în încercarea sa de a fi reales.
Faptul că Israelul (deși nu a recunoscut acest lucru până în prezent) deținea arme nucleare i-ar fi complicat considerabil campania și ar fi provocat doar un haos politic suplimentar.
În ciuda eforturilor americane de a o opri, Africa de Sud își dezvolta și ea programul nuclear, dar la acea vreme nu dispunea încă de mijloacele necesare pentru a efectua un astfel de test pe cont propriu.
Prin urmare, a fost clar că Israelul, al cărui program nuclear fusese deja raportat de serviciile secrete americane înainte de incident, trebuie să fi avut un rol important în acest incident. Motivațiile ambelor state erau, de asemenea, evidente – sud-africanii doreau să-și declare forța din cauza trupelor terestre comuniste din Angola și Namibia, în timp ce situația politică complicată din Israel a rămas practic neschimbată până în prezent.
Concluziile „Ruina Panel” au fost controversate
În timp ce rapoartele inițiale de investigație indicau în mod clar un test nuclear, echipa de oameni de știință din cadrul Grupului Ruin a fost mai degrabă preocupată de ambiguități și s-a concentrat pe întrebarea dacă fenomenul interceptat ar fi putut fi cauzat prin alte mijloace.
Conform specialiștilor din „Ruina Panel” nu a fost detectat niciun material radioactiv, aceștia bazându-se, de asemenea, pe caracteristicile atipice ale flash-ului dublu interceptat. În cele din urmă, concluziile au deviat de la o explozie nucleară și au făcut trimitere la un asteroid mai mic care a lovit satelitul Vela. Totuși, această interpretare a fost contestată de mulți.
Experții, politicienii și serviciile de informații americane au crezut că explozia a avut loc cu adevărat și că Israelul a fost responsabil. Investigația de atunci a fost reluată în ultimii ani de câțiva oameni de știință din lume, care, în baza faptelor și a dovezilor, au susținut în mod clar teoria unei explozii nucleare.
Chiar dacă există dovezi clare în acest caz, incidentul Vela rămâne încă nerezolvat și este unul dintre cele mai mari mistere asociate cu armele nucleare. Pentru ca oamenii de știință să aibă un cuvânt definitiv de spus, trebuie să fie declasificate documente importante din investigație, cum ar fi documente ale CIA și ale Casei Albe.
