Marea biblică a Galileei s-a transformat în roșu-aprins, stârnind temeri apocaliptice și avertismente privind un „semn rău”
Marea biblică a Galileei, cunoscută și sub numele de Lacul Tiberiada sau Kinneret, cel mai mare lac cu apă dulce din Israel și un loc cu o profundă semnificație religioasă și culturală, s-a colorat misterios într-un roșu intens, spre uimirea localnicilor, care au început să vorbească despre un „semn rău”.
Vizitatorii au privit uluiți cum valuri roșiatice se sparg pe țărm, unii comparând transformarea stranie cu una dintre cele zece plăgi trimise de Dumnezeu asupra egiptenilor, potrivit narațiunii biblice din Exod.
Conform Scripturii, blestemul a fost declanșat atunci când Moise, la porunca lui Dumnezeu, a lovit apele Nilului cu toiagul său, transformându-le în sânge. „Așa vorbește Domnul: Prin aceasta veți ști că Eu sunt Domnul. Iată, cu toiagul care este în mâna mea voi lovi apele Nilului, și ele se vor preface în sânge” (Exodul 7:17-21).
Spectacolul cu iz apocaliptic a stârnit valuri pe rețelele de socializare, unde mulți l-au interpretat drept un semn al sfârșitului lumii. Cercetătorii, însă, au venit cu o explicație mult mai rațională, conform dailymail.co.uk.
Ministerul Mediului din Israel a confirmat că schimbarea observată luna aceasta a fost provocată de o înflorire de alge verzi în lacul cu apă dulce, care capătă nuanțe roșii atunci când acumulează un pigment natural sub lumina puternică a soarelui.
Pigmentul este inofensiv, au subliniat oficialii, iar testele au arătat că apa este sigură pentru înot, în ciuda aspectului tulburător.
Fenomenul apare din cauza acumulării naturale de pigmenți proveniți de la anumite alge, de obicei în urma unei înfloriri a microorganismelor precum cianobacteriile sau dinoflagelatele. Aceste organisme produc culori roșii vii atunci când există condiții favorabile: temperaturi ridicate, ape bogate în nutrienți și expunere puternică la soare.
Testele efectuate de Kinneret Research Laboratory au confirmat că algele din zonele afectate nu prezintă niciun risc pentru sănătate și nu provoacă reacții alergice. Schimbarea culorii a fost cauzată de Botryococcus braunii, o microalgă verde prezentă în diverse medii acvatice, inclusiv în ape dulci și salmastre din întreaga lume. Aceasta este cunoscută pentru producerea unor cantități importante de hidrocarburi asemănătoare petrolului brut, utilizabile în producția de biocombustibili.
Deși este un proces natural, pentru multe comunități creștine și evreiești apele roșii au o semnificație simbolică profundă, mai ales datorită importanței biblice a lacului.
În Noul Testament, Marea Galileei (în ciuda numelui, nu este o mare, ci un lac cu apă dulce) este locul unde Iisus a înfăptuit numeroase minuni, inclusiv mersul pe apă și pescuirea miraculoasă. Tot aici i-a hrănit pe cei 5000 de oameni cu câteva pâini și pești și i-a chemat pe Petru, Andrei, Iacov și Ioan să-i devină ucenici.
Nu este prima dată când apele din regiune capătă această culoare. În 2021, un bazin de apă din apropierea Mării Moarte, în zona biblică Moab din actuala Iordanie, s-a colorat misterios în roșu-aprins. Acea zonă este asociată, potrivit Scripturii, cu orașele legendare Sodoma și Gomora, distruse de Dumnezeu pentru nelegiuirile lor.
Imaginile cu apele roșii au provocat și atunci dezbateri intense pe rețelele sociale, culoarea fiind legată în Vechiul Testament de una dintre cele zece plăgi trimise de Dumnezeu asupra faraonului Egiptului pentru a-i elibera pe evrei din robie.
Biblia povestește că Dumnezeu a trimis zece plăgi asupra Egiptului pentru a-l convinge pe faraon să-i lase pe israeliți să plece. Prima plagă a transformat apele Nilului în sânge, omorând peștii și otrăvind apa, eveniment produs după ce Moise a lovit fluviul cu toiagul.
După prima plagă, Egiptul a fost lovit de roiuri de broaște, păduchi sau țânțari, muște, boli mortale la animale și bube dureroase. Au urmat o furtună de grindină devastatoare, invazii de lăcuste, trei zile de întuneric total și, în final, moartea fiecărui întâi-născut, moment în care faraonul a cedat și a eliberat poporul lui Israel.