Semnul subtil din ochi care ar putea fi primul indiciu al pierderii auzului
După o anumită vârstă, aproximativ 40% dintre oameni se confruntă cu un anumit grad de pierdere a auzului. În timp ce pierderea auzului legată de vârstă este cea mai răspândită la adulții cu vârsta de peste 65 de ani, aceasta poate începe să apară mult mai devreme, când oamenii au între 40 și 50 de ani.
În ciuda utilizării lor, este posibil ca tehnicile de diagnosticare existente să nu fie capabile să detecteze semnele timpurii ale pierderii auzului, cum ar fi pierderea capacității de a auzi vorbirea în medii aglomerate sau zgomotoase. Astfel, unii cercetători au încercat să conceapă tehnici viabile pentru a detecta forme mai subtile de pierdere a auzului, astfel încât acestea să poată fi abordate din timp.
Modul în care unii oameni „ascultă” în mod natural cu ochii ar putea dezvălui semnele timpurii ale pierderii auzului, potrivit unei noi cercetări.
De obicei, atunci când un medic specialist testează un pacient pentru probleme de auz, acesta îi testează urechile. Volumul la care pacienții percep pentru prima dată un ton pur se numește pragul de auz, iar dacă această limită este prea înaltă, ar putea indica nevoia unui aparat auditiv.
Cu toate acestea, problema cu acest test este că nu detectează pierderea auzului decât după un deceniu sau două de la apariția primelor semne. Cercetătorii de la Universitatea din Toronto și Institutul de Cercetare Rotman, ambele din Canada, au găsit potențial o cale mai bună pentru a identifica primul semn al pierderii auzului, conform www.sciencealert.com.
Privind cu atenție ochii participanților în timp ce aceștia ascultă, psihologul Eric Cui și neurologul cognitiv Björn Herrmann au identificat un semn revelator al dificultății de auz. Cu cât o persoană se chinuie mai mult să audă, cu atât privirea sa este mai fixă.
Marina Vitale
Studiile anterioare au arătat că ochii nu se mișcă atât de mult atunci când oamenii gândesc mai mult. De exemplu, atunci când cineva își testează memoria, mișcările oculare tind să scadă, aproape ca și cum s-ar fi uitat la un loc fix în spațiu. Eric Cui și Björn Herrmann au arătat acum că acest lucru se aplică și pentru ochii ascultătorilor care depun un efort suplimentar pentru a auzi.
Studiul a implicat trei experimente, în care adulți tineri, care au considerat că auzul lor este unul bun, au ascultat sunete la volume confortabile, în timp ce bărbia lor stătea pe un suport în fața unui ecran de computer.
Pupilele și mișcările ochilor acestora au fost înregistrate în timpul încercărilor. În cadrul primului experiment, 26 de participanți au ascultat sunete de vorbire intercalate cu bâlbâieli fără sens. După fiecare rundă de discurs, participanții au primit un test rapid de înțelegere a ascultării.
În timpul derulării înregistrărilor cu vorbire, ecranul din fața participanților era fie gol, fie arăta un pătrat fix. Cercetătorii au observat că mișcările oculare au scăzut în cele mai dificile condiții de ascultare, iar o reducere a mișcărilor oculare a fost asociată cu o mai bună înțelegere a vorbirii.
În cel de-al doilea experiment, 22 de participanți au ascultat liste înregistrate de propoziții scurte în timp ce priveau un punct care se deplasa aleatoriu pe ecranul din fața lor.
Și acești participanți au primit un test de înțelegere auditivă. Rezultatele arată încă o dată că mișcările ochilor scad atunci când vorbirea este mai greu de auzit și efortul de ascultare este mai mare.
Experimentul final a fost realizat pe 23 de participanți, care au ascultat fiecare câte două povești de 10-11 minute dintr-un podcast. Una dintre povești a fost încurcată, astfel încât scenele sale nu au fost spuse cronologic. Cealaltă a fost spusă în ordine, dar a fost mascată de sunetul întrerupt al bâlbâielii umane. Acest sunet de întrerupere a variat în volum pentru a face ascultarea poveștii mai ușoară sau mai dificilă.
Ecranul din fața participanților arăta 16 puncte care se mișcau la întâmplare în timpul poveștilor. A urmat apoi un test de înțelegere. În timpul poveștii care nu avea scenele spuse cronologic, ochii ascultătorilor s-au mișcat mai mult decât au făcut-o atunci când ascultau povestea intactă. Acest lucru este în concordanță cu ipoteza că indivizii nu investesc cognitiv în timp ce ascultă o poveste de neînțeles.
Dar pentru că povestea intactă a fost mascată de vorbire umană (ca și cum ai încerca să auzi o conversație într-un restaurant aglomerat), participanții au fost nevoiți să depună un efort suplimentar pentru a auzi ceea ce se spune.
În scenariul mai ușor, în care zgomotul de fundal era mai mic, ochii participanților s-au mișcat mai mult. Dar când zgomotul de fundal a devenit mai mare, participanții au rămas cu privirea fixată într-un punct.
Quinten de Graaf
În toate cele trei experimente, dilatarea sau contracția pupilelor unui participant nu a oferit prea multe informații despre înțelegerea lor auditivă. În plus, ceea ce a fost afișat pe ecran în fața participanților a avut un impact redus cu privire la cât de mult s-au mișcat ochii lor.
Descoperirile sugerează că mișcările ochilor pot conține indicii cu privire la cât de mult încearcă o persoană să asculte. Ascultarea cu efort nu este cauzată întotdeauna de pierderea auzului, dar ar putea fi primul semn al pierderii auzului.
Amanda Dalbjörn
„Din perspectivă clinică, următorii pași sunt cu siguranță să se investigheze dacă mișcările oculare indică efort de ascultare și la adulții în vârstă, deoarece aceasta este populația pentru care noua noastră abordare poate fi cea mai utilă”, a spus Herrmann.
