Tunelul Dragostei, colțul de Paradis de lângă România
Imagini rupte parcă din basm pot fi admirate în Ucraina. La aproximativ 7 kilometri distanță de Kleven se află o porțiune de șine de tren înconjurată de arcade naturale verzi, care transformă acest loc într-o bucată de Paradis, în care rătăcesc zilnic turiști din toată lumea.


Citește și: Frumusețea, descoperită în 22 de locuri abandonate




Această cale ferată industrială, unde se află faimosul Tunel al Dragostei, este folosită de cei care exploatează lemnul, însă nu este solicitată foarte des, astfel că natura nu este afectată mai deloc. Tunelul s-a format pe şinele de tren, prin unirea ramurilor de copaci, transformându-se într-un coridor vegetal de culoarea smaraldului cunoscut sub numele de Туннель любви, care înseamnă Tunelul Dragostei, în limba rusă.

Citește și: 11 locuri deosebite unde să fugi de aglomerație



Citește și: 16 locuri renumite văzute din unghiuri complet diferite

Deși este mai puțin cunoscut, avem și în România un astfel de tunel pe ruta Caransebeș-Boutari, între localitățile Obreja și Glimboca. Locul denumit de fotografi Tunelul Dragostei este aproape identic cu celebrul obiectiv turistic din Ucraina. Cei care l-au găsit sunt norocoşi pentru că doar coordonatele GPS oferă o minimă localizare. Tunelul Dragostei din Banat a fost inclus pe lista comorilor ascunse din Uniunea Europeană care merită să fie vizitate, alături de alte 27 de locuri mai puțin cunoscute din Europa, câte unul pentru fiecare stat membru.

Astfel, dacă ajungi în Ucraina este păcat să nu vizitezi celebrul tunel de lângă Kleven, un loc special care te uimește prin frumusețe. Însă, mai întâi de toate, nu uita de Tunelul Dragostei din România!

