Tesla a fost un om de știință și un vizionar care a contribuit la dezvoltarea sistemului electric de curent alternativ și a fost pionierul a numeroase tehnologii care ne îmbunătățesc viața de zi cu zi. De fapt, Tesla a deținut aproximativ 300 de brevete.

Când a murit, în 1943, a existat un interes atât de mare pentru lucrările sale, încât FBI-ul a făcut un raid în camera sa de hotel la câteva ore după moartea sa.

În mare parte, Tesla și-a imaginat că invențiile sale, în special curentul alternativ, vor îmbunătăți viața oamenilor. Experții spun că a vrut să ofere oamenilor accesul la energia electrică sigură – pentru a ușura viața muncitorilor din fabrici la locul de muncă și pentru a lumina casele muncitorilor, astfel încât aceștia să studieze seara pentru a se perfecționa.

Având în vedere realizările sale, iată 10 dintre cele mai importante invenții ale lui Nikola Tesla!

1. Bobina Tesla

Probabil cea mai faimoasă invenție a lui Tesla și cu siguranță una dintre cele mai spectaculoase, bobina Tesla a fost rezultatul ambiției sale de a crea un sistem care să poată transmite electricitatea fără fir.

Sistemul este alcătuit din două părți – o bobină primară și una secundară, ambele având propriul condensator (care stochează energia electrică, exact ca o baterie). Bobina primară este conectată la o sursă de energie de la care primește o sarcină masivă, până la punctul în care sarcina sparge rezistența aerului în spațiul dintre cele două bobine (cunoscut sub numele de distanța de scânteie).

Acest lucru creează un câmp magnetic, generând un curent electric în bobina secundară. Tensiunea de scânteie trece între cele două bobine de câteva sute de ori pe secundă, încărcând condensatorul din bobina secundară până când acesta se eliberează într-un fulger spectaculos de curent electric.

Bobina Tesla are o utilizare practică limitată, dar a transformat modul în care înțelegem electricitatea, iar multe dintre cele mai importante inovații electrice ale secolului XX – inclusiv televizoarele și radiourile – continuă să utilizeze tehnologii similare.

2. Turbina Tesla

Inspirat de succesul motorului cu piston pentru automobile, Tesla a decis să dezvolte propriul motor de tip turbină. Cunoscută și sub numele de turbină cu strat limită și turbină de tip coeziune, turbina lui Tesla era distinctă prin designul său. Spre deosebire de turbinele convenționale, proiectul lui Tesla nu avea palete, ci folosea discuri care se roteau pentru a genera mișcare.

Motorul cu turbină de ultimă generație al lui Tesla nu a avut succes niciodată cu adevărat, deși oferea avantaje clare față de turbina convențională. Designul său nu numai că era adaptabil și mai ieftin de produs decât turbinele cu palete, dar era, de asemenea, impresionant de eficient, cu o turație de 3.600 rpm și o putere de 675 de cai putere.

3. Radio-ul

Probabil că te gândești că Guglielmo Marconi a inventat radio-ul? Ei bine, se pare că invenția lui Marconi este cel puțin discutabilă. De fapt, folosind bobinele sale, Tesla a făcut progrese promițătoare în transmiterea și recepția semnalelor radio la mijlocul anilor 1890, înainte ca Marconi să obțină primul brevet de telegrafie fără fir în 1896.

La începutul anului 1895, Tesla era gata să trimită un semnal radio la 80 de kilometri distanță, din laboratorul său de pe South Fifth Avenue din Manhattan, până la West Point, New York, dar dezastrul a lovit înainte ca testul său revoluționar să fie finalizat: un incendiu a distrus laboratorul lui Tesla, luând cu el și munca sa. Un an mai târziu, Marconi a obținut în Anglia primul său brevet de telegramă fără fir.

4. Transmițător cu lupă

După ce a înființat un laborator în Colorado Springs în 1899, avea spațiul și resursele necesare pentru a crea cea mai mare bobină Tesla de până atunci. El a numit acest sistem de bobine triple transmițătorul de mărire sau transmițătorul cu lupă. Avea un diametru de 15 metri, genera milioane de volți de electricitate și producea fulgere lungi de 40 de metri metri.

5. Motor cu inducție

La fel ca în cazul multor inovații ale lui Tesla, invenția motorului cu inducție a fost contestată. În acest caz, Tesla l-a depășit pe inventatorul italian Galileo Ferraris, care a dezvoltat aceeași tehnologie mai mult sau mai puțin în același timp. Deși Ferraris și-a prezentat primul conceptul de motor care utilizează inducția electromagnetică, Tesla și-a depus brevetele înaintea italianului.

6. Curent alternativ

Probabil că cea mai mare contribuție a lui Tesla la omenire a fost influența sa asupra dezvoltării curentului alternativ (AC). Poate că nu ar trebui, strict vorbind, să figureze pe o listă a invențiilor sale, dar nu există nicio îndoială că tehnologia sa a avut un rol esențial în apariția curentului alternativ ca sistem electric dominant în lume.

Thomas Edison a contestat vehement curentul alternativ – întrucât acesta era în favoarea curentului continuu. Conform acestuia, curentul alternativ este mai periculos decât curentul continuu.

7. Energie hidroelectrică

Unul dintre cele mai impresionante proiecte ale parteneriatului dintre Tesla și George Westinghouse a fost cu siguranță Adams Power Station, prima centrală hidroelectrică din lume. Această centrală electrică inovatoare a materializat o idee care exista de mult timp, aceea că ar putea fi exploatată forța impresionantă a cascadei Niagara, una dintre cele mai spectaculoase minuni naturale din America de Nord. Proiectul a fost rezultatul indirect al unui concurs organizat de Comisia Internațională a Cascadei Niagara.

Concursul a atras proiecte din întreaga lume, inclusiv o propunere de transmitere a electricității în curent continuu, care a fost aprobată de Edison. Dar liderul Comisiei, Lord Kelvin, a fost suficient de impresionat de prezentarea curentului alternativ la Expoziția Mondială de la Chicago din 1893, încât le-a cerut lui Westinghouse și lui Tesla să dezvolte o soluție de transmitere a curentului alternativ.

Proiectul s-a dovedit a fi dificil și costisitor, dar, în ciuda scepticismului tot mai mare al investitorilor, Tesla știa că o să fie un succes. În cele din urmă, în data de 16 noiembrie 1896, stația a fost activată. În scurt timp, au fost construite zece generatoare, iar energia de la centrală a fost folosită pentru a electrifica orașul New York.

8. Tehnologia cu raze X

Tesla a fost, de asemenea, un pionier al tehnologiei cu raze X. El a experimentat cu radiații și a reușit să realizeze unele dintre primele imagini cu raze X ale corpului uman, pe care le-a numit „shadowgraphs”. Tesla a fost, de asemenea, unul dintre primii oameni de știință care a emis ipoteza că razele X ar putea fi dăunătoare.

Dar acesta este un alt domeniu de cercetare în care rareori i se acordă credit.

Potrivit unui articol academic din 2008 publicat în RadioGraphics, „Fiecare radiolog este conștient de cercetările lui Nikola Tesla în domeniul electromagnetismului, dar dacă se menționează descoperirea razelor X, doar câțiva radiologi o asociază cu numele lui Tesla”.

Celebrul om de știință german Wilhelm Conrad Röntgen a dezvoltat primele raze X în data de 8 noiembrie 1895, o realizare revoluționară care i-a adus premiul Nobel inaugural în 1901.

Tesla lucra la o astfel de tehnologie, însă toate studiile sale au fost afectate de incendiul care i-a distrus laboratorul din New York în 1895.

9. Lumini de neon

Luminile de neon sunt un alt exemplu de tehnologie pe care Tesla a îmbunătățit-o mai degrabă, nu a inventat-o. Un francez, Georges Claude, a inaugurat epoca neonului când a expus o pereche de tuburi de neon de 38 de metri lungime la Salonul Auto de la Paris în 1910. Dar ceva asemănător cu iluminatul cu neon fusese dezvoltat cu zeci de ani mai devreme, la mijlocul secolului al XIX-lea, de către Heinrich Geißler, un sufleur de sticlă și fizician german care a produs efecte asemănătoare neonului prin trecerea unui curent prin tuburi de sticlă umplute cu gaze precum argonul.

Tesla era în posesia mai multor tuburi ale lui Geißler și a observat că acestea se aprindeau succesiv atunci când regla frecvența bobinei sale. Această descoperire întâmplătoare a fost o concretizare a interesului său pentru energia fără fir. În 1893, la Expoziția Universală de la Chicago, a expus o selecție de lămpi care se aprindeau fără a fi alimentate de electrozi sau fire.

10. Supapa Tesla

O supapă Tesla, denumită de către inventatorul său conductă valvulară, este o supapă de reținere pasivă cu geometrie fixă. Aceasta permite unui fluid să curgă preferențial într-o singură direcție.

wikipedia.org OneTesla Derived image: ChetvornoCC BY-SA 4.0

Citește și: Partea întunecată a geniului: Viața inventatorului Nikola Tesla