Comunicare multisenzorială în natură: zumzetul albinelor stimulează florile să producă mai mult nectar
Fiecare specie de insectă emite sunete specifice. Un studiu arată că florile pot recunoaște zumzetul polenizatorilor și își adaptează producția de nectar în funcție de apropierea acestora.
Nu toate insectele zumzăie la fel — iar plantele știu asta. În cadrul celei de-a 188-a reuniuni a Societății Acustice din America, Francesca Barbero, profesoară de zoologie la Universitatea din Torino (Italia), alături de o echipă de entomologi, ingineri de sunet și fiziologi vegetali, a demonstrat că plantele pot distinge între diferitele tipuri de zumzet produse de insectele polenizatoare. Pentru a-și asigura supraviețuirea, ele ar crește producția de nectar dulce când se apropie un polenizator, dar ar reduce-o în prezența insectelor mai „oportuniste”.
Citește și: Cum fac albinele miere
O relație de coevoluție
„În general, interacțiunea plantă-insectă a fost studiată din perspectiva semnalelor vizuale și olfactive, însă noi am analizat rolul semnalelor vibro-acustice în polenizare”, explică cercetătoarea.
Ea și echipa sa au folosit ca specie model gura-leului (Antirrhinum litigiosum), o plantă vizitată de mai mulți polenizatori, dintre care cea mai eficientă este albina solitară Rhodanthidium sticticum, cunoscută și ca „albina-melc”. Cercetătorii au difuzat în jurul florilor înregistrări ale zumzetului acestei albine pentru a observa reacțiile plantelor. S-a descoperit că sunetele albinelor determinau florile să producă mai mult nectar și să crească concentrația de zahăr, ba chiar să modifice expresia genetică legată de transportul zahărului și producția de nectar.
„Planta își conservă resursele atunci când o insectă pe care nu o doresc zboară în apropiere”, conform ecowatch.com.
Printre vizitatorii florilor se numără și așa-numiții „hoți de nectar” – insecte care extrag nectar fără a contribui la polenizare. Simbioza între plantă și insecta polenizatoare presupune un schimb reciproc: planta oferă nectar dulce ca sursă de hrană, iar insecta transportă polenul între flori, ajutând la reproducerea plantei. Hoții de nectar încalcă acest echilibru, hrănindu-se fără să atingă organele reproducătoare ale plantei.
Antirrhinum litigiosum este frecvent vizitată și de astfel de insecte nectarivore. „Am folosit și sunetele unei specii nectarivore, precum și două tipuri de sunete martor”, precizează Francesca Barbero. Niciuna dintre plantele expuse la aceste sunete nu a înregistrat o creștere a producției de nectar. Dimpotrivă, în cazul sunetelor nectarivore, s-a observat o scădere a concentrației de zahăr – semn că planta își conservă resursele când detectează un „musafir indezirabil”.
Citește și: De la zumzet la adormire: Cum dorm albinele
Dovada unei comunicări între specii
Ankith Choudhary
Rezultatele experimentului arată că gura-leului poate detecta, diferenția și reacționa la sunetele insectelor aflate în apropiere. Deși mecanismele exacte nu sunt încă pe deplin înțelese, studiul arată că plantele pot percepe și reacționa la mediul înconjurător în ciuda faptului că nu au un creier.
Spre exemplu, „în condiții de stres hidric, plantele pot produce sunete printr-un proces numit cavitație”, explică Francesca Barbero. Acest sunet apare când bulele de aer întrerup fluxul apei prin țesutul conducător (xilem), generând tensiune internă.
Rezultate similare au fost observate și la specia Oenothera drummondii, însă sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma această capacitate la alte plante.
Această reacție florală ar putea reprezenta o strategie de supraviețuire și coevoluție, mai ales dacă plantele pot influența timpul pe care polenizatorii îl petrec în interiorul florilor, pentru a le fideliza. „Totuși, influența asupra comportamentului insectelor este mai greu de dovedit și necesită cercetări suplimentare”, adaugă cercetătoarea. Dacă acest răspuns va fi confirmat, sunetele ar putea deveni o metodă inovatoare de tratament al plantelor, menită să le facă mai atractive pentru polenizatori.